Florian Coldea, audiat în secret la Parchet

Florian Coldea, fost prim-adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, a fost audiat la Parchetul General, în dosarul în care se fac cercetări în urma înregistrărilor publicate de fostul deputat Sebastian Ghiță, au confirmat, pentru AGERPRES, reprezentanții biroului de presă al PÎCCJ.

Potrivit sursei citate, Coldea a fost audiat săptămâna trecută de procurori, în calitate de martor în respectivul dosar.

Președintele Comisiei parlamentare pentru controlul SRI, Adrian Țuțuianu, a declarat la finele lunii ianuarie, că din raportul Comisiei de control din cadrul SRI se confirmă faptul că Florian Coldea și Sebastian Ghiță au fost împreună în insulele Seychelles și în Italia.

„Sunt confirmate de raportul comisiei de control (din cadrul SRI—n.r.) faptul că au fost prezenți în insulele Seychelles (Florian Coldea și Sebastian Ghiță — n.r.), este confirmată prezența împreună în Italia, la Toscana, de asemenea este confirmată prezența doamnei Coldea împreună cu doamna Ghiță la Paris, la Disneyland. Din informațiile date de comisia de control rezultă că familia Coldea a prezentat documente justificative cu privire la suportarea de către dânșii a cheltuielilor ocazionate de aceste deplasări, respectiv au prezentat facturi și chitanțe. Sigur că mă veți întreba sunt sau nu reale. Nu am putut astăzi să clarificăm dacă ele sunt reale și mă și gândesc dacă Comisia de control a SRI poate cere mai multe, de exemplu ANAF să verifice realitatea acestor documente. Ancheta ne-a comunicat că nu sunt indicii că ar fi documente false. Vom analiza toate datele și informațiile care ne-au fost comunicate astăzi și vom decide dacă continuăm și pe ce continuăm și dacă invităm la comisie și alte persoane decât cele care au fost invitate astăzi aici, sau care au fost chemate la comisia internă de la SRI”, a spus Țuțuianu la Palatul Parlamentului după audierea directorului SRI la Comisia de control SRI.

Fosta șefă a DIICOT Alina Bica a declarat, tot atunci, că Florian Coldea, fost prim-adjunct al Serviciului Român de Informații, nu va păți nimic, „indiferent ce va face”, atâta vreme cât Laura Codruța Kovesi va rămâne la conducerea DNA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Simona Stroe 349 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.