Copiii petrec mai mult de şase ore pe zi în faţa ecranelor

copii-calculator-jocuri-internet

Numărul copiilor care petrec din ce în ce mai mult timp lipiţi de ecranul unui gadget a crescut dramatic în ultimii 20 de ani, conform unui raport efectuat de BBC.

Copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani petrec o medie de şase ore şi jumătate pe zi în faţa unui ecran, comparativ cu o medie de aproximativ trei ore în 1995, potrivit firmei de cercetare de piaţă Childwise. Băieţii petrec cel mai mult timp, înregistrând o medie de opt ore pe zi. În schimb, fetele petrec mai puţin, aproximativ trei ore şi jumătate, potrivit studiului.

Timpul petrecut în faţa ecranelor este împărţit între vizionarea programelor TV, testarea jocurilor pe console, utilizarea telefonului mobil, a calculatorului sau a tabletei.

Timpurile se schimbă

Raportul efectuat de “The Connected Kids” compilat cu cercetările de piaţă efectuate de cei de la Childwise a adunat date din 1995 până în prezent, pentru a crea o imagine cuprinzătoare privind obiceiurile media ale copiilor. În fiecare an, în cadrul acestui raport, ce nu este disponibil online, s-au făcut sondaje pe 2.000 de copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani. Se constată că adolescentele petrec acum o medie de şapte ore şi jumătate pe zi urmărind programele TV, comparativ cu 3,5 ore de vizionare în anul 1995.

Copiii mici se descurcă puţin mai bine. În 1995, cei de la 5 până la 10 ani aveau o medie de aproximativ două ore şi jumătate pe zi în faţa televizorului. În 2014 numărul a crescut la patru ore şi jumătate. Copiii sunt, de asemenea, “conectaţi la cât mai multe ecrane”, folosind mai mult de un dispozitiv în acelaşi timp.

„Principala diferenţă faţă de anii ’90 este că atunci televizoarele şi revistele au fost principalele modalităţi de conectare a copiilor la mijloacele mass-media. În schimb, acum ei au nenumărate dispozitive, cum ar fi tabletele, telefoanele mobile, consolele de jocuri, iar toate dispun de un ecran mult mai mare”, a declarat directorul executiv de cercetare Matthew Nevard.

Se cere conectivitatea

De asemenea, studiul analizează cum Internetul a schimbat modul în care copiii gestionează informaţiile primite din mediul înconjurător.

„Internetul este esenţial pentru viaţa lor, iar acum pot accesa un conţinut foarte bogat”, a spus unul dintre cercetători. Internetul le-a dat copiilor mai multă libertate pentru a explora şi a-şi dezvolta propriile interese, mai degrabă decât să fie legaţi de conţinutul oferit de programele sau revistele TV.

„Acum, ei pot găsi conţinutul pe care îl doresc”, a mai spus acesta.

Studiul descrie conectivitatea ca fiind „o nevoie fundamentală pentru tineri în ziua de azi, deoarece aceştia nu-şi mai amintesc cum erau timpurile înainte de apariţia internetului”. Accesul omniprezent la internet poate influenţa modul în care copiii interacţionează cu familiile lor şi dorinţa acestora de a participa la vacanţe şi ieşiri cu aceştia, deoarece preferă să îşi petreacă timpul online, constată raportul.

Cultura în imagini

În ultimii 10 ani, Childwise a clasat cele mai populare site-uri de Social Media pentru tineri. YouTube a rămas în top trei încă din 2000, în timp ce Facebook a venit puternic din urmă în ultimii ani. Însă copiii apelează şi la servicii noi, precum WhatsApp sau Skype, modalităţi prin care pot comunica uşor şi rapid.

“Cultura imaginii este reflectată prin modul în care imaginile sunt utilizate pentru a oferi o mai bună reprezentare a stării curente de-a lungul zilei sau oferă o viziune asupra activităţilor pe care le desfăşurăm”, arată sondajul.

Tehnologia portabilă

Raportul arată că, în următorii 10 ani, copiii nu vor mai concepe să trăiască într-o lume fără internet.
“Internetul este încorporat în orice obiect pe care îl folosim. Deoarece noile aparate din casă funcţionează prin a comunica şi partaja date, în viitor, aceste facilităţi vor fi considerate ca fiind normale şi indispensabile”, sugerează raportul.

„Aparatele care nu pot fi controlate cu ajutorul unui smartphone sau al unui altfel de gadget sunt văzute ca fiind depăşite, sau cel puţin din ce în ce mai rare”, conform raportului.

De asemenea, se consideră că, pe viitor, cei mai mulţi copii vor avea o formă de tehnologie cât mai uşor de purtat, fie un ceas inteligent, ochelari inteligenţi sau un set de căşti ce îi transpun într-o realitate virtuală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.