Războiul americano-rus din Ucraina

Pentru cunoscătorii subtilităţilor limbajului diplomatic, evenimentele din Ucraina sunt debutul unei noi confruntări majore. Marele perdant al Războiului Rece, revenit din buimăceala înfrângerii, şi-a făcut bilanţul, constatând că soldul de casă rămas de pe urma târguielilor lui Gorbaciov şi Elţin cu Reagan, Bush Sr., Mitterrand, Kohl şi Thatcher este în “creştere negativă”.

Deficitul major al balanţei relaţiilor Federaţiei Ruse cu Occidentul a fost interpretat de liderii de la Moscova drept rezultatul unei foarte mari şi periculoase înşelătorii strategice, administrată pe fondul prăbuşirii economico-demografice şi politico-militare a locomotivei unui sistem mondial, în prezent, în cea mai mare parte, absorbit în sistemul global aflat sub protectoratul absolut al Statelor Unite ale Americii.

Alianţele create de SUA, în numele războiului împotriva terorismului, au facilitat încorsetarea Federaţiei Ruse şi ameninţarea Chinei, Indiei şi Iranului de avansul capetelor de pod ale NATO către Orientul Îndepărtat.

Corsetul Islamic de pe flancul sudic, dominat de SUA, Turcia şi Arabia Saudită, plus cca. 25 la sută populaţie islamicăîn interiorul frontierelor federaţiei, complică mult ecuaţia securităţii Rusiei.

Cu o experienţăîn Afganistan, anterioară celei americane, la Moscova se ştie mai bine ca oriunde altundeva cine şi cu ce scop a inventat reţeaua mondială al-Qaeda.

Adam Curtis, un cunoscut realizator britanic de documentare “super-îndrăzneţe” pentru BBC, a aruncat în aer argumentaţia Administraţiei SUA cu privire la al-Qaeda. Contraargumentele şi întrebările sale tulburătoare au rămas fără replică, din anul 2005, când a fost difuzat “The Power of Nightmares: The Rise of the Politics of Fear”, până azi.

În definitiv, ce altceva, decât miturile şi ideologiile utopice au fost, dintotdeauna, mai bine folosite de manipulatorii istoriei, pentru mobilizarea energiilor popoarelor, nu doar în direcţiile prestabilite, ci şi cu alimentarea iluziei că acestea îşi înfăptuiesc propriile aspiraţii?

Puterile care au perceput acest avans al “exportului de democraţie şi securitate” ca pe o ameninţare directă au proiectat o reacţie de răspuns, în expresia unei aparente comuniuni de interese economice, dar şi a unei posibile mobilizări dure, la un moment oportun, împotriva supremaţiei mondiale a monedei americane.

În paralel, revenirea economică a Federaţiei Ruse a permis relansarea unui program de dezvoltare şi consolidare a puterii militare a Moscovei, comparabil cu cel din perioada celui de al Doilea Război Mondial.

În faţa crescândei ameninţări, de această dată reciproce, a fost atins primul prag critic periculos: amorsarea unei confruntări a comunităţii occidentale cu rămăşiţele încă fumengânde ale unei lumi pe care o credea de mult învinse. Fără să se ştie prea bine, însă, ce se mai află sub focul mocnit şi dacă furtuna nu va stârni vâlvătăile unui nou război.

Războiul americano-rus a fost declarat formal la 4 aprilie 1949 şi a trecut prin mai multe etape. Cea prezentă este nu numai cea mai periculoasă, dar se anunţă a fi şi decisivă.

La Moscova se ştie, mai bine azi, decât ieri, ca interesele Washingtonului nu-şi au limita geopolitică la frontierele Federaţiei Ruse. Puterea actuală de la Kremlin are reprezentarea corectă a dimensiunilor şi forţei opoziţiei interne, a cărei încurajare şi susţinere externă deranjează mai mult ca oricând.

În toată această zbatere a omenirii între nebunie şi raţiune, ne-a fost dat să auzim şi o voce aparte, cea a tânărului minstru de Externe al Austriei, Sebastian Kurz (născut la 27 august 1986), care, mult mai nuanţat decât celelalte voci ale diplomaţiei occidentale, a declarat: ”(…) Eu cred că, în trecut, tocmai această distanţă mai mare între UE şi Rusia a reprezentat un concept fals… (…) Ar fi trebuit săîncercăm mai devreme să promovăm o apropiere a UE de Rusia. UE s-a extins tot mai mult, iar Putin a lucrat, în paralel, la contramodelul său – Uniunea Vamală Eurasiatică. Posibilitatea ca în state ca Ucraina, Republica Moldova sau Georgia să se ajungă la o criză era previzibilă. A fost Putin provocat într-o măsură prea mare? Cel puţin s-au luat prea puţin în calcul efectele acestei strategii europene asupra Rusiei. (…)”

Ca în atâtea alte împrejurări istorice importante, omenirea se află iarăşi într-un moment în care liderii mondiali puternici şi înţelepţi nu-i prisosesc, iar unele popoare, ale căror aspiraţii sunt folosite ca pretexte ale neînţelegerilor, au pastori de împrumut.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Aurel I. Rogojan 247 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.