Crenguța Hariton: „Scena îți umple sufletul”

Scena îţi umple sufletul şi poţi fi şi altcineva decât eşti în mod normal. Sunt lucruri ascunse în ungherele sufletului sau ale minţii tale, pe care dacă le găseşti, le amplifici sau le foloseşti într-un context diferit, reușești să fii altcineva. Meseria asta te obligă să-ţi vezi defectele, punctele slabe, şi ele te fac mai bogat. Te ajută, de asemenea, să-i înțelegi mai bine pe cei din jur.

Crenguţa Hariton a crescut admirând, adâncind odată cu anii emoţiile de pe scenă. „Teatrul te îmbogățește şi te consumă în acelaşi timp. Pe mine m-a ajutat să trec mai uşor peste perioadele mai grele din viaţă. N-am avut timp să mă gândesc prea mult la ele. Important e să te miri (am învățat de la Dem Rădulescu), să visezi şi cel mai important e să admiri. Să creşti admirând pur şi simplu“, povesteşte actriţa.

1993 este anul în care Crenguța Hariton a jucat pentru prima dată pe scena de la Nottara, ca actor cu normă întreagă.

Rep.: A fost destin să faci teatru?

Crenguţa Hariton: Părinţii mei au fost păpuşari la Constanţa. Erau amândoi foarte buni păpuşari, iar mama era chiar genială. Ea a făcut şi scenografie, a avut şi inovaţii în construcţia de păpuşi. Am copilărit în teatru. A fost o perioadă când voiam să mă fac medic, nu mă hotăram dacă veterinar sau pediatru, dar teatrul a învins medicina. Mama nu voia sa o iau pe acest drum. Am dat la Politehnică, unde am căzut, şi, în următorul an, nu s-a mai putut şi am dat la teatru. Şi am dat până am intrat, de vreo trei ori la rând. Înainte de 1989 erau foarte puţine locuri la secţia actorie. Vorbim despre patru locuri la fete, patru la băieţi. Eram peste 70 de fete pe un loc. Atmosfera era una tensionată! Se intra pe grupuri de câte zece, era destul de stresant. Aici ne întâlneam cu profesori ca Sanda Manu, Bibanu (Dem Rădulescu), Ion Cojar, Olga Tudorache.

Au fost renegaţi o serie de profesori

Am intrat la Bibanu. Când venea la ore ne prăpădeam cu toţii de râs. La televizor îmi plăcea cât îmi plăcea, dar la clasă eram cu toţii sub bănci. Nebunia pământului era! Bibanu avea un haz nebun. Spunea că teatrul este mirare şi ne dădea exemple: „Dacă o vezi pe doamna Ileana Berlogea (profesoara noastră de istoria teatrului, care era de o eleganţă şi de o modestie fără margini), pe ceas la universitate, trăgând cu mitraliera în populaţie, nu te miri?“. Era un exemplu semnificativ, mai ales că înainte de 1989 nu avea nimeni mitralieră! Era o spumă, o minune! Din păcate, era plecat prin turnee destul de mult şi asistentul cu care ne lăsa nu ne ajuta prea mult. Apoi a venit Revoluţia şi studenţii au făcut şi ei revoluţia lor. Au fost renegaţi o serie de profesori şi în urma acestei atitudini au venit în școală nume mari, actori cunoscuţi. Atunci au venit Adrian Pintea, George Constantin, Repi (Alexandru Repan). Eu m-am abţinut din a judeca pe cineva! Nu mi s-a părut că e potrivit să fac eu asta.

Alexandru Repan s-a luptat pentru mine

Bibanu a trecut în rândul doi şi clasa lui a fost preluată de Repi. Au mai intrat primii picaţi. Eram opt în clasă şi apoi am fost zece. Aşa am început lucrul cu el, care mai pregătise studenţi, tineri pentru admitere, dar nu avea idee de programa institutului, aşa că mai veneau în vizită Ion Cojar, Sanda Manu, ca să facem exerciţii de improvizaţie. Să ne acomodăm şi noi şi Repan cu cerinţele programei institutului.

Repi s-a luptat pentru câţiva dintre studenţii lui să fie angajaţi la Nottara, făcând o declaraţie publică cum că pe el l-a văzut Horia Lovinescu, l-a plăcut şi l-a angajat şi acum este rândul să facă şi el asta.

Care a fost primul spectacol la Nottara, în calitate de actor cu normă întreagă?

Primul spectacol a fost în 1993, avea la bază o piesă scrisă de Mihai Ispirescu, unde Repi avea rolul principal. Mai erau în distribuţie Catrinel Dumitrescu, Valentin Teodosiu. A fost uşor la repetiţii. Pe Repi îl ştiam de la clasă, dna Catrinel a fost caldă şi generoasă şi m-au ajutat mult la lucru. Dar la prima reprezentaţie cu public am avut o surpriză. Eu apăream undeva la înălţime în decor, iar textul era de mare actualitate în momentele alea. Erau puse pe tapet probleme sociale, politice. Publicul a şi izbucnit în aplauze. Eu, nefiind obişnuită, continuam cu textul, să-mi spun vorbele, şi Repi, de jos, a strigat la mine: „Taci din gură, lasă-i să aplaude!“.

Cum te-ai simţit în preajma unor actori care îţi fuseseră profesori?

Aveam emoţii mari de tot. Când a venit Alexandru Repan la clasă, prima oară eram foarte emoţionată. Chiar şi acum, la 50 de ani, mi se mai întâmplă să mai roşesc, însă atunci eram roşie până în vârful urechilor şi abia reuşeam să rup două vorbe. Erau alte vremuri. Am crescut cu două ore de televizor (din care o oră jumătate vorbea Ceauşescu). Mai vedeai un film din când în când, o piesă de teatru. Erau oameni pe care doar acolo îi vedeai.

„Vedetele” de odinioară trăiau mai mult în conştiinţa publică

Erau „vedetele“ de atunci! Acum sunt mai multe vedete decât atunci, dar aceste vedete actuale se construiesc altfel, mai uşor, dar au şi o viaţă mai scurtă. Montase Mircea Cornişteanu „Avarul“, unde juca George Constantin. Eu urcam spre cabine şi dumnealui cobora. Nu pot să-ţi spun ce val de energie, de emoţie m-a cuprins. M-am lipit de pereţi doar ca să nu-l deranjez, să nu-l supăr într-un fel. Dumnealui se auzea peste aplauze! Continua să vorbească peste aplauze şi se auzea la fel de bine. Asta nu înseamnă că toată generaţia mea a simţit la fel! Eu vorbesc despre experienţele mele.

Cum era George Constantin ca om?

Păi, din ce am auzit şi din ce am văzut, era un om foarte modest. Am înţeles că atunci când a fost bolnav şi a avut nevoie de bani pentru operaţie, punându-se problema să fie operat în străinătate, nu erau bani destui şi se găsise o posibilă soluţie. Nişte colegi au propus să se facă o chetă printre actori, însă George Constantin a refuzat. „Dacă eu până la vârsta asta nu am reuşit să strâng banii de care aveam nevoie… nu am nevoie, mă operez foarte bine aici, în România. Cum o da Dumnezeu!“, cam aşa îşi argumenta poziţia.

Anul acesta

Pe Crenguţa Hariton o puteţi urmări în următoarele spectacole din actuala stagiune de la Nottara „Vizitatorul“, de Eric-Emmanuel Schmitt, regia: Claudiu Goga; „Vacanță în Guadelupa“, de Pierre Sauvil și Éric Assous, regia: Diana Lupescu; „Matrimoniale“, de Lia Bugnar, regia: Diana Lupescu; „Soţul păcălit“, după J.-B. P. Molière, regia: Mircea Cornişteanu; „Fazanul“, de Georges Feydeau, regia: Alexandru Mâzgăreanu; „Familie de artişti“, de K. Kostzer şi A. Arias, regia: Alexander Hausvater; „Alcool“, pe versurile lui Ion Mureșan, regia: Mihai Măniuțiu; „Somnambulism“, de Iaroslava Pulinovici, regia: Alexandru Mâzgăreanu.

Despărțiri

Teatrul m-a ajutat în momentele cele mai grele din viaţa mea. Când a murit tata, când am divorţat! Cu siguranţă mi-a fost mult mai uşor să trec peste acest moment lucrând. Am repetat, am jucat şi sufletul meu nu a avut timp şi răbdare doar să sufere. A fost obligat să-şi pună energia la muncă. Satisfacţiile pe care le ai aşa îţi umplu sufletul. O actriţă genială, prietenă de-a mea, Gabriela Crişu, care acum s-a călugărit, mi-a spus la un moment dat că ea la teatru trăieşte cu adevărat. Ei nu i-a fost foarte greu să se rupă de ce numim noi viaţă, ci de teatru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.