Cum au fraudat bugetul de stat firmele lui Sebastian Ghiţă

O notă întocmită de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) în 2011 reprezintă punctul de plecare al anchetei DNA privind modul de fraudare a bugetului de stat de către companiile lui Sebastian Ghiţă. În urma unor verificări făcute la grupul de firme Asesoft, controlate de Ghiţă, s-a constatat că bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 20,36 milioane de lei, reprezentând TVA sustrasă de la plată. Mecanismul de fraudare consta în înregistrarea în contabilitatea grupului a unor facturi reprezentând operaţiuni fictive, respectiv, avansuri care nu au fost decontate, pentru servicii sau licenţe soft care nu au fost achiziţionate şi nici nu se intenţiona achiziţia acestora. În acest scop au fost utilizate ca punct de plecare două firme fantomă: Masters Software Info SRL şi IT Infocons Services SRL, dirijate din umbră de fraţii Ghiţă (Sebastian şi Alexandru), companiile fiind înfiinţate în imobile proprietatea Asesoft, pe numele unui fost angajat al grupului.

Clienţii Asesoft erau în general instituţii publice: MAE, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Ministerul de Finanţe, STS, Autoritatea Navală Română, SRI, Primăria Ploieşti etc.

ANAF a emis în 2011 decizii de instituire a măsurilor asiguratorii pentru suma de 20,36 milioane de lei, prin poprirea conturilor bancare şi a sumelor datorate pentru firmele din grupul Asesoft şi celelalte societăţi participante la schema de fraudare, respectiv: Asesoft International, Masters Software Info SRL, IT Infocons Services SRL, Asesoft Distribution, Fototechnologies SRL, 2K Telekom, Infratel Net, Glar Construct, Accessnet International şi Sungrad Systems. Funcţionarii Fiscului s-au plâns de un comportament fiscal inadecvat al societăţilor în cauză, inclusiv cu modul de sustragere de la efectuarea verificărilor, adică au refuzat să prezinte evidenţele financiar-contabile.

Cum se derula mecanismul de fraudare?

Compania Fototechnologies SRL, cu sediul în Târgşoru Nou, judeţul Prahova, a emis către Asesoft International o factură în sumă de 19,36 milioane de lei, la care se adăuga TVA aferentă, în sumă de 7,04 milioane de lei, deşi avansul respectiv nu a fost plătit. ANAF a constatat că Fototechnologies SRL a declarat achiziţii în valoare de aproximativ aceeaşi sumă, respectiv 29,36 milioane de lei, la care se adaugă TVA aferentă în sumă de 7,04 milioane de lei, de la compania IT Infocons Services, cu sediul pe atunci în Bucureşti, dar mutată în 2011 la Ploieşti. IT Infocons Services a declarat, la rândul ei, achiziţii de la Masters Software Info Ploieşti, în sumă de 84,85 milioane de lei, la care se adaugă TVA aferentă, în sumă de 20,35 milioane lei, şi a declarat livrări în principal către:

– Fototechnologies SRL în sumă de 29,36 milioane de lei, la care se adaugă TVA aferentă de 7,04 milioane lei (suma a fost refacturată la Asesoft International);

– Asesoft Distribution în sumă de 29,12 milioane de lei, la care se adaugă TVA aferentă de 6,98 milioane lei (societate afiliată la Asesoft International);

– 2K Telekom SRL în sumă de 3,26 milioane de lei, la care se adaugă TVA aferentă de 0,78 milioane lei (societate afiliată la Asesoft International);

– Glar Construct SRL în sumă de 2,47 milioane de lei, la care se adaugă TVA aferentă de 0,59 milioane de lei (societate afiliată la Asesoft International);

– Infratel Net SRL în sumă de 1,29 milioane lei, la care se adaugă TVA aferentă de 0,3 milioane lei (societate afiliată la Asesoft International);

– Soft Bit Services în sumă de 9,16 milioane de lei, la care se adaugă TVA aferentă de 2,5 milioane de lei. Conform notei ANAF, la această ultimă societate, sumele de mai sus au fost refacturare tot către Asesoft International şi către o afiliată a acesteia, respectiv Teamnet International.

– Accessnet International (firmă din grupul Asesoft) în sumă de 3,97 milioane lei, la care se adaugă TVA aferentă de 0,94 milioane lei.

Master Software Info nu a declarat şi nici nu a înregistrat în deconturile de TVA depuse livrările în sumă de 84,85 milioane de lei care se adăuga TVA aferentă, în sumă de 20,36 milioane lei. Faţă de suma de 20,36 milioane lei, reprezentând TVA care trebuia colectată, Master Software Info a declarat TVA colectată în sumă de 155.272 lei. „Rezultă că aşa-zisele relaţii comerciale pe care firmele tampon şi cele de tip fantomă le-au desfăşurat cu societăţile afiliate din grupul Asesoft ar putea reprezenta doar circuite scriptice, în scopul furnizării de documente în vederea sustragerii de la plata TVA faţă de bugetul de stat de către firmele din grupul Asesoft, cu suma de 20,36 milioane de lei”, se arată în nota ANAF.

În urma controalelor efectuale la companiile mai sus menţionate, s-a constatat că Master Software Info nu funcţionează la adresa la care era înscrisă şi că nu s-a putut lua legătura cu reprezentantul acesteia. De asemenea, s-a constatat că IT Infocons Services nu funcţionează la sediul social (spaţiu închiriat, într-o clădire de birouri). Reprezentantul societăţii a refuzat să se prezinte la inspecţie, invocând diverse motive. La Fototechnologies SRL s-a constatat faptul că firma nu are niciun angajat şi nu poate presta faptic obligaţiile asumate prin contractul încheiat cu Asesoft International. Acest contract avea ca obiect, în principal, livrarea de licenţe software şi echipamente informatice, document care nu a fost executat, termenele de livrare şi scadenţee sale fiind depăşite, fapt ce demonstrează, susţin reprezentanţii Fiscului, că părţile nu au intenţionat să execute, în fapt, obligaţiile înscrise, ci să creeze doar o aparenţă de legalitate operaţiunilor facturate între ele. La 2K Telekom, echipa de inspecţie fiscală s-a deplasat la domicilul fiscal din Ploieşti, locaţie în care funcţionează şi alte companii din cadrul grupului Asesoft, nefiind identificat niciun reprezentant al contribuabilului. Acelaşi lucru s-a petrecut şi la Infratel Net, companie înregistrată la aceeaşi adresă. La Asesoft Distribution s-a constatat că factura în valoare totală de 36,1 milioane lei, din care TVA în sumă de 6,98 milioane lei, emisă în decembrie 2010 de către IT Infocons către Asesoft Distribution, reprezentând avans conform contract, a fost stornată în martie 2011. Nu a fost prezentat echipei de inspecţie fiscală contractul încheiat între părţi, cu explicaţia că acesta se află la punctul de lucru situat în Bucureşti. La Teamnet International a fost găsit doar o persoană care s-a pretins salariat al societăţii şi care nu a fost în măsură să spună cine reprezenta compania. La Accessnet International din Bucureşti (administrator – Alexandru Ghiţă, asociat unic la 2K Telekom), echipa de control a vorbit doar cu un recepţioner, care a comunicat că nu poate lua legătura cu nimeni. În fine, la Sungard Systems, administratorul societăţii nu a pus la dispoziţie documentele solicitate, motivând că le deţine la firma de contabilitate.

„Se poate observa faptul că, în aproape toate cazurile, reprezentanţii firmelor din grupul Asesoft şi persoanele dirijate din umbră de către aceştia, obstrucţionează sau tergiversează efecturarea inspecţiei fiscale, în scopul sustragerii de la obligaţia legală de a pune la dispoziţia organelor de control a tuturor documentelor şi informaţiilor necesare stabilirii obligaţiilor fiscale”, se scrie în nota menţionată mai sus.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.