O legendă mai tare ca realitatea. Aşa a fost PNŢ-CD când a renăscut, după 1989. N-a reprezentat nicio realitate politică. Dacă ar fi reprezentat una, ar fi fost partidul care ar fi trebuit să se opună reformei agrare pe care a iniţiat-o FSN, o reformă care a pus agricultura românească, pentru mulţi ani, în situaţia de a nu mai conta în PIB-ul României şi pe harta concurenţei agro-alimentare europene. În loc să fie partidul ţărănesc de care aveam nevoie după1989, arenăscut ca partid monarhist. O utopie sentimentală acest monarhism românesc. O legendă. Ba, mai rău: o legendă urbană. PNŢ-CD a renăscut după 1989 fără o bază reală în lumea ţărănească românească şi fără un program de reabilitare a civilizaţiei noastre rurale. Legendă urbană el însuşi, liderul de atunci al partidului, Corneliu Coposu, n-a văzut realităţile socio-economice ale ţării. Avea ochelari de cal care îi arătau, unidirecţional, numai realităţile politice: să nu mai fie posibilă întoarcerea comunismului, să nu mai fie posibilă regruparea forţelor comuniştilor. A reuşit cu primul “să nu mai fie posibil”, a eşuat cu al doilea. Primul “să nu mai fie” era de genul: să răsară soarele în fiecare dimineaţă. Întoarcerea comunismului devenise la fel de imposibilă, într-un fel aproape natural, pe cât de imposibilă ar fi oprirea soarelui în loc pentru câteva zile.
Al doilea “să nu mai fie” era o utopie sentimentală. Cine să se fi regrupat, atunci, dacă nu foştii comunişti? Partidele istorice nu mai aveau cadre cu care să conducă ţara. Un partid depune, la alegeri, în România, 40.000 de dosare de candidaţi (consilieri locali, consilieri municipali, consilieri judeţeni etc.). Nici luate împreună PNŢ-CD şi PNL nu aveau mai mult de 10.000 de candidaţi care să nu fi trecut prin malaxorul PCR. Cadre noi n-au ştiut să-şi formeze. N-au avut timp, mai întâi. N-au avut bani, în esenţă. Căci cadrele de partid se formează în şcoli de partid, iar şcolile de partid cer o finanţare constantă şi consistentă. Dar, în fapt, nici n-au avut ideea (sau programul) de şcolarizare politică a noilor generaţii. N-au avut decât ideile lui Coposu (“să nu mai fie”) şi nici o viziune despre ce ar trebui să fie, bazată pe realităţile româneşti aşa cum erau ele după 45 de ani de continuă formare şi deformare sub comunism.
Dacă ar fi început prin a regândi restaurarea civilizaţiei rurale româneşti, PNŢ-CD ar fi renăscut cu adevărat şi s-ar fi consolidat odată cu renaşterea României tărăneşti (jumătate din ţară!). Începând prin a fi monarhist, PNŢ-CD s-a condamnat să se consolideze electoral în dependenţă de creşterea cotei de popularitate a ideii monarhice (mică şi azi, după 25 de ani de cumplite dezamăgiri politice). Dacă ar fi renăscut în baza realităţilor, iar nu în nostalgie şi utopism sentimental, ar fi fost contra-ponderea reformei agrare iliesciene, care a pus agricultura noastră pe butuci, şi ar fi militat pentru bănci populare de creditare a restaurării civilizaţiei noastre rurale şi pentru un credit agrar în forma unei mari bănci de investiţii în afacerile agro-industriale.
Dacă ar fi renăscut în baza realităţilor de la… baza României, am fi avut negocieri adevărate cu privire la dosarul agricol al integrării noastre în UE. Aşa cum au avut polonezii. N-am mai avut ce negocia în acest dosar, în condiţiile în care, pe vremea aceea, nu mai aveam ferme mari (se ştie că rentabilitatea agrară apare în fermele de peste 5.000 ha). Renăscând cum a renăscut, în afara realităţilor, PNŢ-CD-ul se face, retroactiv, vinovat de amânarea sine die a refacerii conştiinţei româneşti (nici azi nu o avem) asupra potenţialului de dezvoltare durabilă ce stă în resursele noastre naturale (pământul, în primul rând).
Comuniştii au ştiut ce vor: să pună mâna pe tot profitul ce se forma în agricultură pentru ca acele resurse băneşti să le orienteze către industrializarea ţării şi de aceea ei începeau cu colectivizarea afacerilor agrare.
De ce n-au ştiut ţărăniştii să transforme acestă ciorbă de peşte într-un nou acvariu? Răspunsul e cumplit: pentru că ei înşişi deveniseră, cu timpul, suflete înstrăinate de România profundă. O vedeau abstract, teoretic, muzeal, etnografic. Nu o mai cunoşteau în concreteţea ei. Iar această concreteţe nu era dată de faptul că ţăranii fuseseră mutaţi la oraş iar satele nu-şi mai doreau să fie comunităţi agrare, ci de avantajele comparativ-competitive ce stăteau ascunse în potenţialul economic al lumii rurale (pământ, lemn, apă, animale, hrană etc.).
Comuniştii au început ceva: destrămarea civilizaţiei noastre rurale. Ţărăniştii din postcomunism au reprezentat apogeul acestei destrămări: nici măcar nu mai aveau urme de conştientizare a potenţialului economic enorm care stătea nefolosit în lumea părăsită de ţăranii ei, locuită, acum, de nişte bătrâni la fel de neconştienţi de realităţile noastre profunde pe cât erau bătrânii “renăscutului” PNŢ-CD.
x
x x
Bine, să zicem că, în toată această istorie, există şi o scuză pentru cei care n-au înţeles avantajele competitive ce stăteau ascunse în comparaţia dintre potrenţialul nostru agrar şi potenţialul altora. Scuza ar fi că această comparaţie nu era cercetată la nivel înalt. Nefiind lămurite avantajele noastre prin comparaţie cu alţii, aceste avantaje nu puteau fi pur şi simplu intuite.
Dar, acum, de câţiva ani, aceste avantaje comparative şi competitive sunt pe deplin cercetate şi lămurite în opera de înalt nivel academic a savantului român Călin Georgescu. Şi? Şi niciun partid nu cuprinde în “creierul” său minţi care să fie capabile să înţeleagă aceste cercetări? Aşa se pare. Aceste minţi politice (autofalsificate de proprii lor ochelari de cal) nu deţin discernământul necesar spre a înţelege magnitudinea reală a cercetărilor lui Călin Georgescu şi viziunea sa pentru viitorul dezvoltării durabile a României. Academia Română a înţeles la timp importanţa naţională a cercetărilor acestui savant şi le-a onorat cu mijloacele ei. Dar cine să se inspire din semnalele publice ale Academiei în clasa noastră politică? Ar fi bine ca măcar un consilier din preajma actualului preşedinte să conştientizeze câte ceva din magnitudinea reală a proiectului de ţară descris de acele cercetări şi să-i sugereze lui Iohannis punerea acelui proiect în dezbatere publică? Ba bine că nu! Dar ia-l de unde nu-i! Noul preşedinte nu s-a ştiut înconjura de cele mai bune minţi ale “creierului” naţional. Le-a ales din rezervorul de inteligenţă al clasei politice. Adică din acel cuib de “genii” care au dus România de la stadiul de ţară în curs de dezvoltare la stadiul de ţară subdezvoltată. Macroindicatorii de dezvoltare utilizaţi de Clubul de la Roma asta arată!
Dar poate chiar asta nu convine clasei noastre politice: faptul că, de mulţi ani, Călin Georgescu este în conducerea acestui think-tank de enorm prestigiu internaţional.
P.S. Sunt prea generalist în judecarea clasei noastre politice? Este posibil ca rejectarea ideilor lui Călin Georgescu să vină din altă sursă, mai generală. Lumea în care trăim n-a fost educată să discearnă între ideile organice şi ideile intelectualiste. Cele organice sunt formate din realităţi. Cele intelectualiste sunt formate de teorii. Or, ideile lui Călin Georgescu sunt de tip organic, cum erau, la vremea lor, ideile lui Goethe, ultimul mare gânditor neintelectualist din istoria ideilor, ceea ce în traducere politologică ar suna cam aşa: ultimul mare conservator. (I.B.)
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.