DNA în alertă!

Agitaţie la sediul central al DNA! Corupţia a lovit din nou! Există suspiciuni temeinice cu privire la săvârşirea unor noi fapte de corupţie! De astă dată la Suceava. Doi procurori se urcă în mare grabă în maşină şi pornesc spre nordul ţării. Opresc la Prefectura Suceava şi comandă începerea percheziţiilor. Bărbaţi bine făcuţi echipaţi corespunzător ies din instituţie cu braţele încărcate de dosare.

Agitaţie la Prefectură! Angajaţii se întreabă cine şi ce a făcut. DNA-ul nu comunică nimic. Pe surse se aude că procurorii anticorupţie vizează o afacere derulată în comuna Şcheia. Jurnaliştii dau telefoane în stânga, în dreapta, în sus şi în jos. Cei interpelaţi vorbesc în şoaptă şi au rugămintea să nu fie citaţi. Cică se ridică documente cu hotărâri ale Consiliului Local Şcheia referitoare la nişte terenuri.

Agitaţie în comuna Şcheia! Lumea, adunată pe la porţi, se întreabă cine şi ce a făcut. Nu peste mult timp oamenii primesc răspunsul la prima jumătate a întrebării. Primarul Vasile Andriciuc şi secretara Primăriei, Luminiţa Rîşca, sunt scoşi din sediul instituţiei şi urcaţi în maşini. Se aude că sunt duşi la audieri tocmai la Bucureşti. Cică ar exista denunţul unui localnic care ar fi dat la unul 1.000 de lei, la altul 150 de euro, iar la alţii cam 1.500 de euro, pentru a intra în posesia unui teren pe care să-şi construiască o fermă. Ba nu, cică 70 de hectare de păşune ar fi ajuns la cine trebuie contra unei şpăgi de 10.000 de euro. Umblă vorba prin comună şi prin presă că primarul este victima unui contracandidat de-al său, care ar fi făcut denunţuri mincinoase.

Agitaţie în presa din toată ţara şi pe reţelele de socializare! Patronul Hexi Pharma a fost înmormântat, iar cazul morţii sale încă nu a fost elucidat. Fosta soţie a patronului face declaraţii năucitoare, ies la iveală noi date referitoare la întinderea şi valoarea afacerii cu dezinfectanţi diluaţi. O afacere care nu ar fi putut ajunge la un nivel atât de ridicat, milioane de euro anual, fără nişte protectori puternici şi fără să se dea şpăgi. Şpăgi de şpăgi, nu ca alea despre care se vorbeşte într-o comună din nordul ţării, de care au ajuns să se ocupe ditamai procurorii DNA de la Capitală.

Acum avem răspunsul la întrebarea de ce nu s-a băgat DNA-ul în afacerea Hexi Pharma. Nu, nu răspunsul oficial al Laurei Codruţa Kovesi, care a oferit nişte explicaţii de seminar. DNA nu s-a ocupat de Hexi Pharma, o companie care a pus în pericol vieţile bolnavilor din mai toate spitalele româneşti ani şi ani de zile, fiindcă trebuie să ucidă corupţia din comuna Şcheia. Başca faptul că are de verificat şi listele de semnături de susţinere a candidaturilor pe care le-a ridicat de la birourile electorale din sectoarele 1 şi 4 din Capitală. Şi, atenţie, campania electorală încă nu s-a terminat şi oricând pot apărea denunţuri care-i vizează pe primarii de la ţară. DNA rămâne în alertă şi bine face.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 756 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.