Donald Trump: proteste și o nouă victorie

Donald Trump a câștigat marți alegerile primare republicane în statul Washington, apropiindu-se de o majoritate necesară de delegați pentru a deveni candidatul oficial al Partidului Republican la prezidențialele din noiembrie, relatează AFP, citată de Agerpres.

Posturile de televiziune NBC și CNN l-au declarat învingător marți seara. Potrivit rezultatelor parțiale provenind de la 67% din secții de votare, Donald Trump a câștigat 76% din voturi în acest stat din nord-vestul SUA, într-un scrutin prin corespondență, în contextul în care pe buletinele de vot au figurat de asemenea numele a trei dintre foștii săi rivali.

În paralel, incidente violente au avut loc la Albuquerque (New Mexico), în afara locului unde se desfășura reuniunea candidatului republican. Persoane mascate au fost filmate aruncând proiectile. Potrivit forțelor de ordine, pietre și sticle au fost aruncate în direcția scutierilor. Poliția a indicat pe Twitter că a procedat la rețineri mult mai târziu în interiorul reuniunii publice.

Astfel, de trei săptămâni Donald Trump nu are concurență și învestitura sa este ca și câștigată, dar primarele vor continua până în data de 7 iunie, fără miză mare, în puținele state care nu au votat încă.

Ted Cruz și John Kasich s-au retras din cursă după tipărirea buletinelor de vot în statul Washington, de aceea numele lor au figurat pe buletine. Fiecare a obținut aproximativ 10% din voturi. Un al treilea fost rival, Ben Carson, s-a retras în martie, dar nu a solicitat în mod oficial autorităților electorale locale eliminarea numelui său.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.