Compania belgiană Electrabel a decis să evacueze personalul de la două centrale nucleare, de teama unui atentat terorist. A rămas doar personalul strict necesar. Este vorba de centralele de la Doel şi Tihange, cu două, respectiv trei reactoare nucleare. Potrivit Politico.eu, la cele doua centrale au sosit militari. Tihange se află la mai putin de 100 de kilometri de Aeroportul Zaventem.
AFP aminteşte că în februarie poliţia franceza a descoperit în locuinţa unui suspect de terorism o serie de înregistrări cu un oficial belgian din domeniul nuclear.
France 24 scrie că în vara anului 2012, autorităţile belgiene au descoperit mici crăpături în vasul de presiune al unui reactor de la Doel, iar în septembrie 2012 au fost descoperite fisuri similare şi la un reactor de la Tihange. O serie de organizaţii ecologiste citează specialişti în domeniu care spun că aceste fisuri sporesc riscul unui accident nuclear.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.