Două reşedinţe, opere ale imaginaţiei şi erudiţiei

Un omagiu adus Antichităţii greceşti

Pentru “Villa Kerylos”, pe care a construit-o între 1902 şi 1908 pentru Théodore Reinach, arhitectul Emmanuel Pontremoli a inventat un mobilier luxos, influenţat de Antichitate. Un ansamblu unic, aflat şi astăzi în cadrul original, la Beaulieu-sur-Mer.

Vila a devenit un centru cultural viu, extrem de seducător, în care sunt organizate recepţii excepţionale sau evenimente culturale de prestigiu. Fiecare încăpere este un imn adus frumuseţii şi măreţiei: mozaicuri, marmure de Carrara şi de Siena, opal, alabastru, fildeş, esenţe de lemn exotice, bronzuri, stucaturi delicate…

Interior cu coloane ionice şi frize

În camera doamnei, o masă tripodă cu picioare de leu. În sălile de baie, toalete ateniene din bronz patinat. Într-un salon, o mobilă ale cărei uşi au clanţe sculpturale din bronz, iar mobila este marchetată cu figuri geometrice…

Cel mai mic taburet din „Villa Kerylos” este o capodoperă de imaginaţie şi ebenesterie. Mobilierul se integrează perfect în decorul încăperilor pe care, în primul moment, abia îl observi, în pofida esenţelor preţioase, cum ar fi palisandrul sau lămâiul de Ceylon, nucul american sau prunul australian, şi a detaliilor elegante în coral sau fildeş.

La malul Mediteranei, albul şi albastrul Greciei

Arhitectul Emmanuel Pontremoli (1865-1956) a imaginat această casă albă şi cubică, plasată la malul Mediteranei, ca pe un decor inspirat în întregime de Grecia antică. Conform planurilor sale, sala rezervată întregii familii se numeşte Oikos, salonul domnilor poartă numele de Andron, anticamera este Amphitryos… Frescele reprezintă festinul zeilor din Olimp sau alte scene mitologice, podelele sunt decorate în mozaicuri cu corăbii, caracatiţe, delfini sau labirinturi.

Pontremoli a încredinţat pictorului Gustav Louis Jaulme supervizarea acestui decor. Întreaga vilă a fost gândită împreună cu comanditarul Théodor Reinach, care-i era şi prieten. Este un omagiu unic în lume adus Antichităţii greceşti, după cum este descrisă în volumul „La Villa Kerylos”, Editions de l’Amateur.

Biblioteca Vilei Kerylos

La vremea aceea, inima savanţilor Europei bătea pentru Grecia. Secolul al XIX-lea văzuse născându-se arheologia, iar persoanele cultivate discutau despre metodele săpăturilor de la Troia întreprinse de germanul Heinrich Schliemann către 1879. Emmanuel Pontremoli, distins cu Marele Premiu al Romei, bursier al „Vilei Medici”, posesor al Marelui Premiu pentru arhitectură al „Expoziţiei Universale” din 1900, participase el însuşi la săpături arheologice la Delfi, Didymes şi Pergam. Iar Théodor Reinach era unul dintre cei mai respectaţi arheologi ai timpului său. Nu poate fi explicată existenţa Villei Kerylos, atât de atipică printre frumoasele reşedinţe construite la 1900 pe Riviera, fără a evoca această personalitate celebră a celei de a Treia Republici.

Sală de baie la Vila Kerylos

Matematician, jurist, epigrafist, filolog, numismat şi muzicolog, Théodor Reinach este un urmaş al umanismului Renaşterii în zorii secolului al XX-lea. S-a lansat în politică, la fel ca fratele său Joseph, care a condus o vreme Cabinetul Gambetta. Republican, deputat de Savoia, a luat apărarea lui Dreyfus şi a pledat în discursurile sale pentru pace între popoare. Ca şi celălalt frate, Salomon, Théodor Reinach este cunoscut pentru lucrările sale de istoria religiilor, mai ales a iudaismului, şi propovăduia toleranţa confesională. Cei trei fraţi Reinach, înrudiţi cu familiile Rothschild, Camondo şi Ephrussi, descendenţi ai unei familii de bancheri din Frankfurt, au încarnat marea burghezie evreiască, bogată şi cultivată, a Parisului.

Sub lumina Mediteranei

Triklinos, cu două sculpturi antice

Pentru Théodor Reinach, Kerylos nu însemna o simplă vilegiatură. Era grădina lui secretă, visul lui despre Grecia. La moartea sa, în 1928, a lăsat vila Institutului Franţei, clădirea fiind clasată, în 1967, monument istoric. O botezase Kerylos cu referire la rândunica de mare, menită, în mitologie, zeiţei Thetys, simbol al păcii. I-a ales cu grijă amplasamentul: „Devenit unul dintre pasionaţii Coastei de Azur, în epoca în care Stephen Liegeard îi dădea acest nume, Théodor Reinach a cumpărat, la începutul secolului, o mică peninsulă stâncoasă în faţa Capului Ferrat, numită Vârful Furnicilor. Acest cadru care evoca vechea Eladă se păstrase în mod miraculos: în valurile de ceruleum, sub extraordinara lumină mediteraneană, fondul decorului grandioasei faleze Eze aminteşte stâncile de la Delfi. Locul şi natura se conjugă pentru a participa la opera oamenilor”, scria orientalistul şi academicianul Jean Leclant, conservatorul recent dispărut al Villei Kerylos.

Canapea şi picturi murale inspirate de Antichitate

Pentru a elabora planul, decorul şi mobilierul vilei, Pontremoli şi Reinach s-au inspirat din amintirile arheologice şi din arhivele lor.

„Este o operă de imaginaţie, dar şi de erudiţie: dacă poţi să-şi faci o idee de planul la sol al caselor Greciei antice, nu se ştie nimic despre elevaţia lor. Cât despre mobilierul cunoscut, reprezentat pe ceramică, el este departe de a fi la fel de variat ca acela din Belle Epoque. Pentru a răspunde artei de a trăi a timpului său, respectând în acelaşi timp registrul antichizant, Emmanuel Pontremoli a trebuit să creeze un ansamblu unic în felul lui”, comenta Alain Renner, comisar priseur şi autorul unui articol despre mobilierul vilei. Mobilele adesea tripode, cu picioarele în formă de leu, se inspiră din mobilierul pictat pe vasele greceşti cu figuri roşii din secolul al V-lea î.Ch. Detaliile decorative amintesc Egiptul sau, în sens mai larg, Orientul, respectând şi registrul decorativ grec, îmbogăţit de cuceririle lui Alexandru cel Mare.

În căutarea Art Nouveau-ului

Curtea interioară a Vilei Kerylos

Pentru formele mobilelor necunoscute în Antichitate, Pontremoli a trebuit să-şi imagineze totul, cum ar fi pupitrele deasupra cărora Reinach stătea în picioare, aplecat ore întregi pentru a lucra. El a desenat planurile detaliat, până la cele mai mici părţi, la cel mai mic detaliu de marcheterie şi a încredinţat fabricarea lor atelierului lui Bettenfeld, un excelent ebenist din Faubourg-Saint-Antoine, care era obişnuit mai curând cu stilul neorenascentist sau Ludovic al XVI-lea. Pentru această muncă titanică, Pontremoli s-a ajutat poate de cercetările „Mişcării Estetice”, născută în Anglia în 1860, care se inspirase din antichitate pentru a crea o artă nouă. Mobilierul de la Villa Kerylos îl aminteşte uneori pe cel realizat de Christopher Dresser şi William Godwin. În catalogul recentei expoziţii dedicate acestui curent la Muzeul Orsay figurează o banchetă de Lawrence Alma Tadema, datată 1893, care s-ar integra perfect în decorul de la Beaulieu: cu picioare de lemn cu muluri, marchetărie în tablă de şah, detalii de fildeş… Pontremoli poate că nu ştia nimic despre opera pictorului nebun de Egipt, mare cunoscător al Parthenonului şi al săpăturilor de la Pompei, care prezintă în tablourile sale scene din Antichitate. Oare nu era apropiat nici de cercetările contemporanilor săi din Secessionul vienez, a căror primă revistă, lansată în 1895, se numea „Pan”? Unele decoruri, unele mobile ale vilei amintesc operele lui Gustav Klimt sau Koloman Moser. Villa Kerylos şi mobilierul ei participă la căutarea europeană a Art Nouveau-ului în pragul noului secol, când Antichitatea a jucat un rol important, afirmă criticul de artă Axelle Corty.

Pentru Alain Renner, mobilierul lui Pontremoli este fundamental pentru evoluţia ulterioară a artelor decorative franceze. „Sunt convins că mulţi creatori ai Art Deco au văzut acest mobilier şi s-au inspirat din el, mai ales pentru tot ceea ce înseamnă lucrul în metal. Mă gândesc la Rateau, Poillerat sau Subes”, explica Alain Renner, cel care a lucrat multă vreme pentru Sotheby’s la Paris.

Salonul domnilor

Este sigur că acest ansamblu a fost admirat de societatea epocii, mai ales de vecini lui Théodor Reinach, cum ar fi Gustave Eiffel şi Béatrice Ephrussi. El a deţinut, cel puţin din acest motiv, un loc special în gustul francez al anilor următori. Mai mult, Gustave Louis Jaulmes, pictorul însărcinat cu decoraţia vilei, a fondat, în 1919, „Compania Artelor” în Franţa, împreună cu două personalităţi ale Art Deco: Louis Sue şi André Mare. Poate că într-o zi se va stabili că idealul cultural al lui Théodor Reinach a influenţat nu numai arheologia, numismatica şi muzicologia, dar şi artele decorative.

Chiar în epoca designului, unii creatori au iniţiat o contrapondere a producţiei de masă, cultivând gustul pentru antichitate. Este cazul, în anii ’50, al decoratorilor Emilio Terry şi Harold Kobsjohn-Gibbings, care au pus în discuţie mitul modernităţii cu mobilierul lor plin de referinţe elenistice. În Italia, moştenitoarea directă a artei greceşti, referinţele au înflorit odată cu arhitecturile lui Piero Fornasetti şi cu „Capitello”, sediul în formă de coloană dorică, realizat în 1971 de Studio 65, din poliuretan. Stilul grecesc se pretează tuturor materialelor…

Mobilele şi castelul lui Giscard d’Estaing, la licitaţie

Castelul medieval Varvasse, ce-i aparţine lui Giscard d’Estaing

În timp ce „Villa Kerylos” a fost lăsată moştenire prin testament unei instituţii a statului francez, o altă impozantă clădire ce marchează istoria Franţei, castelul Varvasse, va fi scoasă la licitaţie.

În 29 septembrie, fostul şef al statului francez între 1974 şi 1981, Valéry Giscard d’Estaing, în vârstă de 86 de ani, dispersează mobilierul din castelul său, Varvasse, din Auvergne. Vânzarea va fi condusă de comisarul priseur Claude Aguttes, şi el din Auvergne.

În acest castel medieval, Valery Giscard d’Estaing primea adesea oaspeţi prestigioşi, cum ar fi diplomatul american Henry Kissinger, cancelarul german Helmut Kohl şi chiar Nicolas Sarkozy în timpul campaniei sale prezidenţiale din 2007. Anul acesta, castelul Varvasse a fost pus în vânzare la preţul de 1,5 milioane de euro. Este vorba de o reşedinţă de 800 de metri pătraţi, înconjurată de 14 hectare de teren. Dar castelul, situat pe un platou de lavă care se ridică deasupra râului Auzon, şi ansamblul dependinţelor sunt înscrise pe lista suplimentară a Monumentelor Istorice din 1995. Taxele sunt notabile, iar copiii fostului preşedinte nu-l vor. Nu este tocmai uşor de găsit cumpărători.

Marele Salon

Virtualii cumpărători care vizitează castelul au prilejul să descopere o parte intimă a istoriei lui şi a fostului şef de stat, prin intermediul fotografiilor de familie, al cărţilor care evocă pasionata curiozitate pentru civilizaţia Europei, a Chinei sau pentru design.

Această casă-muzeu este plină de amintiri de familie. Edmond Giscard d’Estaing, tatăl preşedintelui, a cumpărat-o în 1933. Tot el a mobilat-o în stilul „Empire”, cu obiecte de artă, tablouri şi mobilier datate din secolul al XVII-lea până în perioada lui Napoleon al III-lea.

În vederea eliberării castelului, fiecare piesă de mobilier are acum prins un carton colorat care indică viitoarea ei destinaţie. Unele vor merge în Rue de Bénouville din Paris, unde trăieşte posesorul. Altele, la cei patru copii ai săi sau la castelul Estaing din Aveyron, unde fostul şef de stat vrea să creeze o fundaţie. În sfârşit, altele vor fi puse în vânzare, banii obţinuţi urmând să fie folosiţi la restaurarea castelului din Aveyron.

Dormitor cu un pat Empire şi o veioză Ludovic al XVI-lea

Între cele 400 de loturi ce vor fi scoase la licitaţie se remarcă tapiseriile de Aubusson şi de Bruxelles, din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, un bufet Empire, marcat Jacob, cu frumoase sculpturi în marmură albă. Una dintre piesele-vedetă este ”Ariadna adormită”, din 1785, a sculptorului Pierre Julien, care a fost estimată între 20.000 şi 30.000 de euro. Un alt exemplar al acestei opere se află la Castelul Versailles. Marele salon este mobilat ca la începutul secolului al XIX-lea, cu şase fotolii şi o canapea, marcate Loret (între 3.000 şi 5.000 de euro), cumpărate de Edmond Giscard d’Estaing în 1936. Se mai află acolo gheridoane, mese de lucru, un secretaire, o remarcabilă lustră de bronz. Pe perete sunt 9 picturi pe hârtie, semnate de Dufour, din epoca Empire, reprezentând povestea lui Psyché (de la 8.000 la 12.000 de euro). Să mai adăugăm faianţe de Clermond-Ferrand, din prima treime a secolului al XVIII-lea, estimate între 200 şi 1.500 de euro.

Un colţ din birou, un melanj de stiluri

O rară pendulă de Lepaute, de asemenea Empire, a fost cumpărată de Valéry Giscard d’Estaing în 2004 de la Sotheby’s. Provenea din colecţia Fabius şi este evaluată acum la 12.000-15.000 de euro. Ca şi biblioteca, cu opere rare în legături preţioase, totul va fi propus spre vânzare, care se va desfăşura la faţa locului, sub un cort alb montat în grădină.

Prestigiul acestei licitaţii este dat de personalitatea fostului preşedinte chiar în mai mare măsură decât de valoarea pieselor. Estimarea globală este de 400.000 de euro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.