Facebook introduce opțiunea antifurt

Echipa de la Facebook încearcă de mult timp să concureze cu alte platforme de partajare video, precum YouTube, Vimeo sau Flickr, însă a omis să ofere și o funcție importantă pentru realizatorii conținutului: posibilitatea de a-și proteja materialele de cei care vor să îi fure, anunță go4it.ro.

Recent, administratorilor de pagini li s-a oferit accesul la noi instrumente ce pot să împiedice alte pagini să câștige bani de pe urma video-urilor furate, veniturile din reclame fiind redirecționate către creatorul original. Raportările referitoare la materialele furate trebuiau revizuite manual de către echipa Facebook, însă noul sistem automat funcționează în mod similar cu cel de pe YouTube, numit Content ID (ID-ul Conținutului).

Creatorul marchează materialul video pe care îl urcă pe serverele Facebook, iar din acel moment, totul este automatizat. Pot fi definite reguli care să împiedice încărcarea pe alte pagini sau care pot stopa monetizarea conținutului. Clipurile marcate vor afișa reclame pe paginile pe care sunt urcate, iar realizatorii conținutului pot alege momentul în care acestea să apară.

Conform regulilor întocmite de echipa Facebook, textele media trebuie să aibă o anumită durată minimă și să apară la 20 de secunde după pornirea clipurilor. Facebook va primi 55% din veniturile unei reclame, iar realizatorul conținutului video va lua restul.

Spre deosebire de Instant Articles, unde paginile își pot administra singure reclamele, Facebook nu oferă această posibilitate în cazul clipurilor video. „Astăzi anunțăm lansarea proiectului «Content ID», un set de instrumente care îi vor ajuta pe realizatorii clipurilor video să își protejeze materialele pe Facebook. Cu ajutorul acestei opțiuni, vrem să le oferim editorilor încrederea că materialele lor sunt protejate pe această platformă și să le oferim flexibilitate și control asupra video-urilor“, a anunțat un membru al Facebook, conform techdirt.com.

Această inițiativă a rețelei de socializare Facebook de a proteja conținutul video ar trebui să atragă mai mulți creatori pe platformă, potrivit specialiștilor. Momentan, reclamele nu sunt disponibile pe toate paginile, însă există deja un regulament bine pus la punct pentru monetizarea clipurilor video.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.