Filaj la casa jurnalistului Cătălin Tolontan

ActiveWatch cere autorităților să investigheze în regim de urgență o acțiune de filaj care l-a vizat pe jurnalistul Cătălin Tolontan și să ia toate măsurile pentru a asigura imediat protecția acestuia și a familiei sale. „Considerăm că avem de-a face cu un atac grav la libertatea presei, un act de intimidare specific regimurilor autoritare, menit să amenințe atât echipa de investigații a Gazetei Sporturilor, cât și alți jurnaliști care vor îndrăzni să investigheze subiecte care vizează structurile statului. ActiveWatch va sesiza acest caz organizațiilor internaționale care apără libertatea presei, precum și organismelor internaționale care monitorizează situația drepturilor omului din România”, spune organizația.

Jurnalistul de investigații Cătălin Tolontan (director al cotidianului Gazeta Sporturilor) a declarat pentru paginademedia.ro că a fost vizat de o operațiune de filaj în noaptea de 24-25 noiembrie. Tolontan a aflat despre această situație atunci când a ajuns acasă, întorcându-se din redacția Gazeta Sporturilor, acolo unde lucra la ancheta despre responsabilitatea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) în incendiul de la clubul Colectiv și în care discuta despre o posibilă mușamalizare a cazului de către MI și IGSU, precizează organizația.

Tolontan susține că a fost informat de un vecin despre acțiunea de filaj: „Am ajuns acasă după ce am terminat ediția, la ora trei noaptea. M-a oprit un vecin: tocmai am vrut să fotografiez doi oameni ca supravegheau locuința, mi-a zis. Erau doi, o femeie și un bărbat. Vecinul meu s-a dus în casă să ia telefonul și s-a întors să îi fotografieze. Când l-au observat, s-au urcat într-o mașină – un Renault albastru și au plecat.”

Potrivit publicației paginademedia.ro, ancheta GSP furniza informații potrivit cărora oameni din DGIPI, serviciul de informații al Ministerului de Interne, ai cărui lucratori ar fi beneficiat de sponsorizările de la asociațiile pompierilor.

Echipa de jurnaliști a Gazetei Sporturilor a mai fost în anii precedenți victima unor acțiuni de filaj și intimidare, atunci când ancheta Gala Bute.

„Nu excludem ipoteza că filajul aparține uneia dintre numeroasele structuri informative active în România, structuri care funcționează în condițiile unui control cvasi-inexistent din partea societății. Recent, au apărut însă dovezi în spațiul public și cu privire la existența unor operațiuni de filaj derulate de entități private, asociate unor persoane implicate în activități de corupție și crimă organizată.

Cerem instituțiilor abilitate ale statului să demareze o anchetă oficială în acest caz și identifice în cel mai scurt timp posibil autorii filajului și să sancționeze drastic acest grav atentat la adresa libertății presei și a democrației. Subiectul extrem de sensibil al acestei anchete, precum și antecedentele statului român în materie de poliție politică, impun o reacție rapidă și puternică a autorităților și transmiterea unui semnal neechivoc de condamnare și, mai ales, de încetare a acestui tip de practici care amintesc de vechea Securitate”, spune ActiveWatch.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.