Firma moare, ministrul nu se predă

Periodic, inspectorii ANAF-ului, ai Direcţiei Sanitar Veterinare, Direcţiei de Sănătate Publică, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Poliţiei Economice se reped ca uliii asupra firmelor de lactate, inclusiv a societăţii „Lactate Brădet” din Curtea de Argeş. Inspectorii vin şi să ia, şi să dea. Vin să ia documente şi probe din produse, şi să dea amenzi şi, în unele cazuri, decizii de închidere a activităţii. Şi, de parcă nu ar fi fost de-ajuns, deasupra firmei din Curtea de Argeş şi-a făcut apariţia învârtindu-se ca uliul ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, care a făcut declaraţii ce l-ar putea falimenta pe patronul „Lactate Brădet”, iar pe angajaţii societăţii i-ar putea trimite pe drumuri.

Tehnocratul Irimescu este cel care s-a trezit spunând că vinovată pentru îmbolnăvirea bebeluşilor din Argeş este brânza de vaci de la firma „Lactate Brădet”, după care a revenit asupra declaraţiilor, afirmând că „nu există dovada legăturii dintre brânza incriminată şi cazurile respective, fiind de datoria Ministerului Sănătăţii să ducă la capăt ancheta”. Ministrul tehnocrat al Agriculturii nu şi-a cerut scuze de la firma argeşeană pe care a pus-o într-o situaţie extrem de delicată, reproşându-şi doar că a dat dovadă de o prea mare transparenţă. Atâta transparenţă a fost la Achim Irimescu încât i s-au văzut toată incompetenţa şi dispreţul de care poate da dovadă un înalt demnitar faţă o firmă românească. Dacă ar fi existat informaţii că brânza de vaci infestată ar fi fost produsă de o companie multinaţională, domnul Irimescu şi-ar mai fi permis să deschidă gura, ori ar fi aşteptat cuminte rezultatele finale ale anchetei? Dacă, totuşi, ministrul Agriculturii din Guvernul Tehnocrat numit de Klaus Iohannis ar fi avut curajul să dea vina pe compania multinaţională, şi-ar fi cerut scuze dacă s-ar fi dovedit că a greşit? Iar premierul tehnocrat Dacian Cioloş l-ar mai fi ţinut în funcţie ministrul său ori l-ar fi demis în secunda 2?

După demisia Guvernului Ponta ca urmare a protestelor de stradă provocate de tragedia de la „Colectiv”, preşedintele Klaus Iohannis a declarat, cuvânt cu cuvânt: „A fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă”. Domnule ministru al Agriculturii, Achim Irimescu, oferiţi-i posibilitatea preşedintelui României, Klaus Iohannis, să spună acum: „A fost nevoie să moară o firmă românească pentru ca această demisie să se producă”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 756 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.