Grafică din colecţii particulare

Spaţiile Medievale ale “Muzeului Naţional Cotroceni”, cuhnia, trapeza, chiliile şi pivniţele palatului domnesc, găzduiesc, până la 11 noiembrie, o impresionantă expoziţie de grafică românească din colecţii particulare.

Impresionantă prin mai multe aspecte. În primul rând prin numărul de lucrări, aproximativ 500, semnate de peste 150 de artişti, din secolul al XIX-lea până în zilele noastre. Apoi, prin numărul mare de colecţionari care şi-au oferit piesele achiziţionate cu pasiune de-a lungul anilor, dând publicului posibilitatea de a se întâlni cu opere păstrate de obicei cu gelozie în case particulare.

Interesant este şi efectul inedit produs de panotarea acestor creaţii, transmiţând de cele mai multe ori senzaţia de fragil, de prospeţime, pe zidurile de cărămidă aparentă, a căror culoare serveşte, neaşteptat, drept rafnat fundal, punând în valoare exponatele.

Stefan Popescu Peisaj cu pod laviu

Întâlnim în expoziţie toate numele de primă mărime ale artelor vizuale româneşti, alături de altele mai puţin cunoscute de marele public. Sunt prezentaţi graficieni prin excelenţă, ca Aurel Jiquidi, Carol Popp de Szathmari, Tia Peltz, Marcel Chirnoagă, Ligia Macovei, numeroşii pictori care au abordat la modul superlativ grafica, începând cu Theodor Aman, trecând prin perioada interbelică, cu Theodor Pallady, Nicolae Tonitza, Jean Alexandru Steriadi, Iosif Iser, Rudolf Schweitzer Cumpăna, descoperit aici în lucrări de mare limpezime pe care pictura sa nu te lasă de cele mai multe ori să o bănuieşti, Francis Şirato, cu piese epurate, altele decât ataşantele sale scene, tot în tehnica graficii, din Balcic şi Mangalia, Olga Greceanu, păstrând şi în desen monumentalitatea de sorginte bizantină a personajelor. Mai aproape de zilele noastre şi de tipul de construcţie bazat în primul rând pe desen, vizitatorul este întâmpinat de o compoziţie complicată, regizată parcă de teama de vid, şi de un portret expresiv semnate de Magdalena Rădulescu, de aluziile cubiste ale lui Max Herman Maxy, de compoziţiile structurate, chiar în fuga peniţei, ale lui Marcel Iancu, ca în “Cabaret Voltaire”, de linia fină a celui cunoscut în primul rând drept colorist, Alexandru Ciucurencu, de sinteticele desene ale lui Corneliu Baba, trimiţând la “Regele” lui nebun sau la o lume intimistă, nici ea lipsită de o anume tristeţe, ca în “Călcătoreasa”…

Florin Niculiu -Tarm infinit 115×180 desen cu pix

Solarelor “Bărci pe malul mării”, de Max Arnold, le răspunde neliniştitul “Tărm infinit” al lui Florin Niculiu, evocator desen realizat cu pixul. Unui peisaj în laviu de Ştefan Popescu, în culorile toamnei, i se alătură compoziţiile abstracte ale lui Aurel Cojan, debordând uneori de culoare exuberantă.

Descoperim compoziţii de grafică de Lucian Grigorescu care par mai puţin spontane decât multe dintre peisajele lui pictate. Redescoperim sensibile “vederi” din ţară sau din Veneţia, de Teodor Răducan, aplicatele peisaje ale Michaelei Eleutheriade, umorul debordant al Luciei Dem Bălăcescu dintr-un “Portret de familie” având-o în centru pe artistă însăşi.

Alăturările pe simeză sunt de multe ori întâmplătoare, organizatorii neintenţionând, desigur, evidenţierea unor “familii” de creatori. Ion Alin Gheorghiu este panotat alături de Rodica Anca Marinescu, Mircea Ciobanu lângă Radu Dărângă…

Nu lipsesc desenele de sculptor, fie că este vorba de studii menite să pregătească unele lucrări sau de notaţii spontane al unei idei, ale unei imagini fugare, ca la Miliţa Pătraşcu, Vasile Celmare sau Nică Petre, cu studii de mişcare în linie puternică, plină de “carne”, dar şi, amintind de creţia lui de grafician de la începutul anilor 70, cu un “Nud” cu linie fină, sensibilă, al cărei duct se ondulează pe suprafaţa hârtiei.

Nicapetre Nud 2007

Pentru cei interesaţi, expoziţia de la Muzeul Cotroceni, ai cărei organizatori trebuie felicitaţi pentru imensul volum de muncă presupus de un asemenea eveniment, se poate constitui într-o lecţie de evoluţie a graficii româneşti. O lecţie de istoria artei, chiar dacă, prin forţa lucrurilor, lipsesc multe lucrări excelente ale unor artişti. Se găsesc, în schimb, altele greu accesibile, ca “Refugiul” lui Aurel Jiquidi, un portret sensibil semnat de Aurel Acasandrei, creaţii ale redutabilului desenator care a fost pictorul Constantin Piliuţă sau spiritualizatele piese de Paul Gherasim sau Horea Paştina.

Desene în creion sau în tuş, laviuri, acuarele, guaşe, pasteluri sau combinaţii de tehnici “scriu” pe zidurile de cărămidă ale muzeului o lume românească filtrată prin ochiul, prin sensibilitatea, prin talentul artiştilor care au trăit-o timp de peste un secol. Şi mărturisesc, în acelaşi timp, un fenomen asupra căruia zăbovim rar, cel al pasiunii de a colecţiona, urmare a dragostei pentru artă graţie căreia, de foarte multe ori, artiştii au putut trăi şi crea. Au fost nume importante în această zona “de culise” a artei, unii colecţionari au prilejuit adevărate muzee, alţii, iată, din când în când, îşi oferă comorile publicului larg, invitându-l cumva în intimitatea lor. Pentru că orice colecţie de artă este, la urma urmelor, povestea unei iubiri.

Marcel Iancu, Cabaret Voltaire, Zurich, 1916

Din păcate, o întreprindere de asemenea amploare este pusă sub un titlu cel puţin derutant: “Grafica în pictura românească”. S-a încercat la vernisaj o explicaţie a acestei incongruenţe, afirmându-se că pictură înseamnă tot ce este creat pe un suport, că desenul este obligatoriu în orice pictură. Putem, desigur, vorbi, destul de impropriu de altfel, despre picturalitatea unei lucrări de grafică sau despre grafismul unei compoziţii picturale. Dar, cele două, pictura şi grafica, rămân domenii distincte, folosind fiecare un alt tip de suport, altfel de culori, asupra cărora n-are rost să insistăm acum. Există diferenţe de registru expresiv, de relaţie intimă a creatorului cu grafica sau cu pictura. Şi dacă în zilele noastre, graniţa dintre artele vizuale tinde să dispară, lucrurie stăteau altfel la toţi artiştii prezentaţi în expoziţie. E drept, timp de secole, desenul a constituit prima fază a construcţiei unei picturi. Pe măsură ce ne apropiem de zilele noastre însă, cele două sunt disociate de cei mai muţi artişti, iar desenul în culoare, înţelegând prin aceasta construirea formei, este cu totul altceva decât desenul propriu zis. Este păcat ca un public mai puţin informat să rămână, la sfârşitul vizitei, cu ideea că grafica este numai un element constitutiv al picturii.

Teodor Raducan Venetia

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.