Grindeanu cere autorităților să rămână în stare de alertă

Premierul Sorin Grindeanu a solicitat miniștrilor și autorităților locale să rămână în stare de alertă pentru a evita situațiile neplăcute cauzate de condițiile meteorologice.

„Fiecare situație trebuie gestionată conform procedurilor și vă rog să rămâneți nu numai cei din Comitetul național, ci și autoritățile locale în stare de alertă pentru a evita situațiile neplăcute”, a spus Grindeanu, la videoconferința de la sediul MAI, potrivit Agerpres.

El le-a cerut miniștrilor să gestioneze fiecare situație apărută ca și cum ar fi o problemă personală.

„Vă îndemn la responsabilitate și mă adresez și autorităților locale — prefecților și comitetelor județene”, a spus Grindeanu.

Ministrul Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, a precizat că mai sunt blocate 18 drumuri naționale și segmente din A2 și A4, iar în ceea ce privește liniile ferate acestea sunt toate deschise.

Premierul i-a solicitat ministrului Transporturilor ca CFR Marfă să suplimenteze garniturile de tren și să rezolve situația oamenilor blocați pe A2.

„Având în vedere că următoarele trei zile vor fi de ger, din ce m-a informat ministrul Energiei va exista un vârf de consum și vor trebui puse în funcțiune termocentralele din zona Oltenia. Pentru asta vă rog să gestionați problema de la CFR Marfă, să suplimentați tot ceea ce înseamnă garnituri, astfel încât stocurile necesare să ajungă la destinație. De asemenea, vă rog și cea mai gravă situație este A2 și, până la urmă, sunt oameni care sunt de 30 de ore, poate mai bine blocați în benzinării. Este cea mai gravă. Vă rog, împreună și cu Ministerul de Interne și dumneavoastră, asta este urgența, a ajuta oamenii de acolo care sunt blocați”, a spus Grindeanu.

El a precizat că a luat legătura cu directorii de benzinării cărora le-a mulțumit pentru deschidere și gestionarea acestei situații.

„Este urgența zero și informări să faceți din oră în oră”, a afirmat Grindeanu.

Ministrul Energiei, Toma-Florin Petcu, a informat, la rândul său, că mai există 14.000 gospodării neracordate la sistemul de energie din cauza condițiilor meteo.

„Avem suportul necesar să trecem această perioadă de ger”, a afirmat el, adăugând că singura problemă care va rămâne este cea din județul Constanța.

În acest context, premierul a subliniat că alimentarea cu energie este cea de-a doua urgență și i-a cerut ministrului de resort să monitorizeze situația și să țină legătura cu autoritățile.

Premierul a solicitat autorităților să suspende cursurile în școli numai dacă situația o impune. „Domnule ministru, și mă adresez și prefecților, inspectorilor generali, vreau să folosiți această situație doar atunci când o impun condițiile. Nu să facem un concurs acum în suspendarea cursurilor școlare și să nu gestionăm, ci atunci când situația este de așa natură astfel încât să se întrerupă”, a precizat Grindeanu.

Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, a informat că sâmbătă au fost șase intervenții în cazul a 35 de persoane.

„Nu aș vrea să existe un mod orgolios de a trata această situație de urgență. Am discutat cu domnul ministru al Apărării, Ministerul Apărării este la dispoziție, are capacitatea, vă rog pentru situațiile care impun intervenția Ministerului Apărării să apelați la minister”, le-a transmis premierul Sorin Grindeanu miniștrilor.

Ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, a precizat că în orașul Videle se va acționa cu un utilaj cu aburi pentru remedierea alimentării cu gaze.

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, a informat că vineri noapte au fost salvate peste 490 de persoane, dintre care 50 copii, care se aflau blocate pe căile rutiere. De asemenea, ea a indicat că se acționează în prezent pentru transportul a 65 de persoane care sunt blocate pe A2. Dan a precizat și că sâmbătă au fost efectuate peste 800 de intervenții medicale, dintre care 24 pentru femei gravide și șapte pentru persoane care necesită dializă.

Directorul general al ANM, Elena Mateescu, a anunțat că în următoarele trei zile temperaturile vor fi specifice fenomenului de ger, urmând să fie cuprinse duminică între minus 21 și minus 10 grade, urmând ca marți să fie cea mai geroasă dimineață din această iarnă cu temperaturi cuprinse între minus 28 și minus 11 grade în întreaga țară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.