Hollande, despre Brexit: Totul trebuie să se termine în 2019

Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a calificat marţi drept „ireversibilă” decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană, care ar trebui implementată, potrivit lui, până în anul 2019, relatează site-ul cotidianului Le Figaro, citat de MEDIAFAX.

„Decizia poporului britanic de a ieşi din UE nu este o decizie conjuncturală, nu este o decizie dată de circumstanţe. Această decizie este ireversibilă iar noi trebuie să suportăm consecinţele”, declarat Hollande, în cadrul unui discurs susţinut la Palatul Elysée.

Preşedintele a amintit că odată ce va părăsi UE, Marea Britanie nu va mai avea acces la piaţa internă cu excepţia cazului în care ţara acceptă normele comune privind cele patru libertăţi de circulaţie, ansamblul reglementărilor şi o dă dovadă de o solidaritate bugetară.

Potrivit preşedintelui francez, invocarea Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona care declanşează ieşirea efectivă a Marii Britanii din UE nu poate fi amânată, deoarece acest lucru ar provoca incertitudine şi instabilitate, ceea ce nu va fi bine pentru Marea Britanie, şi nici acceptabil pentru Uniunea Europeană.

„Pentru Franţa, totul trebuie încheiat până în anul 2019”, a adăugat el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.