În curând, musicalul „My Fair Lady”

Cu ocazia celebrării a 60 de ani de la premiera mondială a spectacolului My Fair Lady de Frederick Loewe, care a avut loc la Mark Hellinger Theatre de pe Broadway în data de 15 martie 1956, numeroase instituţii din întreaga lume realizează noi producţii ale acestei partituri ce este considerată drept ,,musicalul perfect”. La Bucureşti, producţia este realizată de Grand Cinema & More, în viziunea regizorului Răzvan Ioan Dincă, şi va avea premiera în data de 26 mai, în sala Epika.

Pentru acest spectacol a fost organizat un amplu casting desfăşurat şi în sălile cinematografului la care au participat peste 250 de solişti, actori şi dansatori. Castingul pentru solişti şi actori a avut loc timp de zece zile, în două etape, şi a constat în probe de canto, actorie şi mişcare. Soliştii şi actorii selectaţi pentru cea de-a doua etapă a castingului au beneficiat şi de o perioadă de repetiţii împreună cu dirijorul Daniel Jinga şi pianistul corepetitor Iulian Ochescu, în final ei trebuind să-i convingă pe membrii echipei creative a spectacolului că se pot încadra perfect atât în viziunea regizorală, cât şi în cea muzicală şi coregrafică. Decizia finală a aparţinut regizorului Răzvan Ioan Dincă, dirijorului Daniel Jinga şi coregrafului Violeta Dincă. Acestora li se vor alătura în scurt timp şi scenograful american Maruti Evans şi designerul de costume Oana Botez, care vor veni la Bucureşti la începutul lunii aprilie pentru a lucra la acest proiect.

Rex Harrison şi Audrey Hepburn în filmul My Fair Lady

Punerea în scenă va avea loc la Grand Cinema & More, în calitate de producător al spectacolului. Poziţionat prin evenimentele susţinute anterior ca loc alternativ de desfăşurare a manifestărilor artistice de calitate, Grand Cinema & More este mai mult decât un cinematograf. Pe lângă producţiile apreciate şi tehnologia audio-video de ultimă generaţie, cinematograful din Băneasa Shopping City este primul din România care a dezvoltat o stagiune de evenimente culturale, producţii proprii sau transmisiuni directe de pe marile scene ale lumii, care cuprinde spectacole de teatru, operă, balet şi evenimente speciale.

În timpul castingului

“În lumea şi timpul transformărilor, a emancipării, a dezvoltării personale, a NLP-ului (programare neuro-lingvistică) sau a “mentoringului”, îndrăznim să vorbim despre My Fair Lady? Despre limba vorbită şi cântată corect? Despre muzică, nobilime şi iluzia devenirii prin cultură şi educaţie? Naivitate… Poate. Sau poate o nouă şansă de a simţi cum timpul trece mai repede când pentru spectator performează artiştii pe o muzică ce nu poate fi uitată mult după ce ieşi din sală. Cred că miturile nu pot să îşi piardă actualitatea, doar îşi transformă modalitatea de expresie. Asemeni Pygmalion-ul nostru… My Fair Lady nu este un mit – este o piesă muzicală de mare valoare, mereu actuală, ce abia aşteaptă să îşi regăsească forma care să cuprindă şi să surprindă spectatorii de oriunde. Sperăm şi noi să reuşim în acest demers temerar de a face complet privat un spectacol de asemenea anvergură. Gândim acest spectacol ca un mod de a spune o poveste atât de cunoscută oamenilor din toate categoriile sociale, receptată într-o după-amiază plăcută sau o seară, dar care face ca mesajele noastre să rămână undeva în componenta aceea de valoare pe care fiecare scoarţă cerebrală o are. Este un spectacol ce se vrea şi pentru suflet, dar şi pentru minte, deopotrivă. Iar pentru mine personal este un superb pariu…”, a mărturisit regizorul Răzvan Ioan Dincă.

Audrey Hepburn şi Rex Harrison, doi artişti care au încântat publicul

”Ceea ce am încercat, de-a lungul timpului, a fost să regândim rolul cinematografului, extinzându-l ca punct de reuniune al formelor cât mai diverse de artă şi evenimente culturale. Anterior, sălile noastre au susţinut numeroase proiecţii, interpretări live şi evenimente inedite, dar acesta este primul spectacol de o asemenea anvergură pe care îl vedem întâmplându-se pe scena Grand Cinema& More”, a declarat Atena Simovic, Alternative Content & Events Director în cadrul Băneasa Developments.

În urma castingului, din distribuţia spectacolului fac parte şi următorii artişti: Irina Baianţ, Ana Maria Georgescu, Ernest Fazekas, Adrian Nour, Cătălin Neamţu, Florin Budnaru, Aura Călăraşu, Oana Rusu, Diana Alexandra Vladu, Ovidiu Uşvat, Marius Șeimeanu, Tony Adam, Claudia Susanu, Judith State, Daniela Tocari, Pavel Ulici.

Secvenţă din filmul My Fair Lady în regia lui George Cukor

Participă dansatorii: Marian Chirazi, Relu Dobrin, Raluca Dura, Marius Dura, Roxana Niculae, Bianca Patrichi, Irina Strungăreanu şi Florin Tănase, corul si orchestra dirijate de maestrul Daniel Jinga.

Primele reprezentaţii ale musicalului My Fair Lady în regia lui Răzvan Ioan Dincă vor avea loc joi, 26 mai, la ora 20.00, vineri, 27 mai, la ora 20.00, sâmbătă, 28 mai, la orele 15.00 şi 20.30 şi duminică, 29 mai, la orele 15.00 şi 20.30, la Grand Cinema & More din cadrul Băneasa Shopping City.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.