Între Femei albastre şi gheişele nipone

Astăzi, la ora 18.30, la Librăria Bastilia, va avea loc o dezbatere pornind de la “Femei albastre”, romanul inedit al lui Gheorghe Crăciun – unul dintre reprezentanţii de marcă ai postmodernismului românesc, publicat recent în colecţia „Fiction LTD” a Editurii Polirom, şi în ediţie digitală.

Vor participa: Carmen Muşat, Bianca Burţa-Cernat, Paul Cernat şi Caius Dobrescu. Moderator, Ovidiu Şimonca

Romanul rămas în manuscris şi neîncheiat al cunoscutului scriitor optzecist Gheorghe Crăciun a fost anunţat de fragmentele publicate în reviste literare şi a devenit deja o legendă printre admiratorii săi.

Legenda se numeşte “Femei albastre”, o carte despre parcursul iniţiatic al unui bărbat deja matur la momentul Revoluţiei din 1989, scrisă cu fraza impecabilă şi cu inteligenţa şi vigoarea caracteristice prozatorului.

Personajul central al romanului, un individ divorţat, ce schimbă slujbe, dar şi femei, aleargă după o himeră, pe care o vede întrupată în făptura de celuloid a actriţei Nicole Kidman. Femeile reale pe care le iubeşte senzual nu reuşesc să-l satisfacă afectiv. Va rămîne el în braţele fidelei, odihnitoarei Ondina sau va ceda vampei inocente Ada Comenschi? Va rămîne în avocatură sau va continua să scrie romane poliţiste?

„Femei albastre, romanul la care Gheorghe Crăciun lucra cînd s-a stins, este în mod esenţial o explorare a indicibilului, a pluralităţii obiectelor şi limbajului, o investigaţie narativă a stărilor de spirit, a sentimentelor, gîndurilor şi dramelor ce definesc existenţa umană. Chiar şi «neterminat», romanul – poate cel mai camilpetrescian dintre toate scrierile autorului – are toate atributele specifice prozei lui Gheorghe Crăciun: arhitectură narativă atent elaborată, subtilitate şi inteligenţă analitică şi, nu în ultimul rînd, o turnură impecabilă a frazei. Cu multă vervă şi autoironie discretă, «Femei albastre» spune povestea unui personaj aflat în căutarea propriului destin, predispus să-şi retrăiască poveştile de dragoste «d’antan» cu o intensitate ce pare absentă din existenţa sa actuală. Sus-pendat între trecut şi prezent – căruia îi conferă adîncime prin succesive întoarceri în trecut şi proiecţii în imaginar –, personajul lui Gheorghe Crăciun este extrem de viu, mişcîndu-se cu dezinvoltură într-o lume asaltată de imagini: fotografii ale unor femei reale, dar inaccesibile (cum e Nicole Kidman), chipuri de femei iubite cîndva sau doar întrezărite (în realitate sau în vis), cadre de film ce se suprapun periculos peste secvenţe din realitatea imediată, toate întipărite în memoria naratorului”, scrie Carmen Muşat.

Gheorghe Crăciun (1950-2007), prozator, eseist, teoretician literar şi editor, a absolvit Facultatea de Filologie din Bucureşti şi a fost profesor la Facultatea de Litere a Universităţii „Transilvania” din Braşov şi director editorial la Editura “Paralela 45”. A publicat romane – “Acte originale/Copii legalizate” (1982), “Compunere cu paralele inegale” (1988), tradus în limba franceză de Odile Serre şi publicat în 2001, cu titlul “Composition aux parallèles inégales”, la Editura “Maurice Nadeau”, însoţit de o consistentă prefaţă, semnată de Serge Fauchereau, “Frumoasa fără corp” (1993), “Pupa russa” (2004) –, volume de eseuri, teorie literară şi publicistică, precum şi volumul de proză scurtă, desene şi fotografii “Mecanica fluidului” (2003). Este prezent în numeroase antologii de proză, între care “Desant ’83” (1983), “The Phantom Church and Other Stories from Romania” (1996), “Romanian Fiction of the ’80s and ’90s” (1999).

A primit “Premiul de debut” al Uniunii Scriitorilor din România (1983), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1995, 2003), premiul ASPRO pentru cea mai bună carte de critică a anului (1997, 2002).

Tot astăzi, la ora 19.00, va avea loc la Libraria “Humanitas” de la Cismigiu o nouă seară japoneză dedicată de această dată scriitorului Yasushi Inoue şi lansării nuvelei “Puşca de vânătoare”, în colecţia „Raftul Denisei”, colecţie coordonată de Denisa Comănescu la Editura “Humanitas Fiction”.

Invitaţi la dezbatere sunt Angela Hondru, cunoscut niponolog, Elisabeta Lasconi, critic literar, şi Şerban Georgescu, coordonatorul “Centrului de Studii Româno-Japoneze” din cadrul “Universităţii Româno-Americane” din Bucureşti. Moderatorul întâlnirii este Raluca Popescu, redactor-şef al Editurii “Humanitas Fiction”. Seara se va încheia cu o prezentare de chimonouri, susţinuta de Laura Karaman, designer vestimentar – atelierul “Tenshin”.

Opera lui Yasushi Inoue cuprinde peste patruzeci de romane, optzeci de nuvele, un mare număr de proze scurte, mai multe volume de poezii, eseuri şi însemnări, jurnale de călătorie, volume de estetică şi critică literară. S-a impus ca prozator abia la vârsta de patruzeci şi doi de ani cu impresionantele nuvele “Puşca de vânătoare” şi “Lupta de tauri”.

Tradusă pentru prima data din japoneză de Angela Hondru, “Puşca de vânătoare” este o proză poetică devenită clasică, de o intensitate emoţională extremă, în care însingurarea orientală nu poate fi atinsă nici de iubire şi nici de moarte.

Pusca de vanatoare

„O proză delicată ca o petală de cireş, o operă fantomatică ce alunecă deasupra aparenţelor lucrurilor pentru a le pătrunde mai bine misterul: Yasushi Inoue este scriitorul cel mai limpede şi enigmatic al literaturii secolului XX”, nota cromicarul revistei “Lire”, iar revista “Der Spiegel” aprecia că „Inoue este un maestru al conciziei”.

În cadrul serii japoneze, vor fi prezentate următoarele chimonouri: chimono din mătase, stil “Iromuji”, folosit în general la ceremonia ceaiului; chimono “mon-tsuki”, stil formal de chimono ce are “mon” – însemnele familiei – imprimat pe spate în zona cefei; chimono de nuntă vechi de peste 100 de ani, cusut cu fir de aur; chimono în stil “Houmongi”, pictat manual, şi “Yukata”, îmbrăcăminte neoficială din Japonia.

Laura Karaman este licenţiată în design vestimentar în cadrul Universităţii de Arte Bucureşti, specialitatea “Modă”. Preocupată de cultura şi tradiţia japoneze, a creat împreună cu Cristiana Buzilă conceptul vestimentar al brandului “Tenshin”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.