Învăţăturile lui Cristi Dănileţ pentru tinerii de peste Prut

Cei care pot duce cu adevărat Republica Moldova în Uniunea Europeană sunt judecătorii, de la care societatea trebuie să ceară integritate şi imparţialitate, consideră Cristi Danileţ, aflat la Chişinău pentru o întrevedere cu studenţii organizată de Institutul pentru Cultură şi Drepturi Europene în colaborare cu un ziar local, transmite Jurnal.md.

„Dumneavoastră ca societate civilă, ca presă, ca ONG-işti trebuie să subliniaţi în permanenţă ce aşteptaţi de la judecători. Eu vă spun drept ce aştept eu de la judecătorii din Republica Moldova: să ducă Republica Moldova în Uniunea Europeană. Dacă nu funcţionează justiţia, nu ajungeţi în Uniune, clar. Dacă nu funcţionează justiţia, nu vă funcţionează mediul de afaceri, pentru că nu vin investiţiile aici, dincolo că nu aveţi infrastructură ca lumea, pentru că oamenilor de afaceri li se cere mită şi ei nu vor să plătească mită”, a specificat Cristi Danileţ.

Dănileţ s-a referit la jaful de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, atenţionând că asemenea devalizări pot falimenta un stat în scurt timp.

„Dispar la dumneavoastră băncile, ceea ce la noi se întâmpla în anii 90. Atunci, înţelegeam, că era sălbăticie. Astăzi e aproape imposibil lucrul ăsta, la dumneavoastră văd că s-a întâmplat în perioada recentă. E foarte grav! Cred că vreţi să daţi faliment, încă două bănci şi daţi faliment, gata plecaţi acasă, stingeţi lumina, închideţi republica. Ceva se întâmplă, undeva nu funcţionează lucrurile. Cereţi oamenilor ăştia să acţioneze!”, a subliniat Cristi Danileţ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.