Iohannis: Susțin prevenția ca prioritate zero a politicilor de sănătate

Președintele Klaus Iohannis a susţinut joi o alocuțiune în cadrul dezbaterii „Educație pentru sănătate”, declarând că susține prevenția ca prioritate zero a politicilor de sănătate.

Educația în acest sens, încă de la cele mai fragede vârste, este calea către o societate mai prosperă, a mai arătat preşedintele.

Există un consens „declarativ” atât în opinia majorității românilor, cât și a politicienilor cu privire la faptul că sănătatea și educația sunt cruciale, „dar ceva lipsește, evident, până la a avea în realitate rezultate palpabile și constante în timp”, a mai arătat Klaus Iohannis.

„De siguranța și sănătatea copilului de astăzi depind sănătatea și bunăstarea adultului, precum și dezvoltarea societății de mâine”, a mai susţinut şeful statului.

Declaraţia integrală susţinută de preşedinte

„Bine ați venit la Palatul Cotroceni, la dezbaterea organizată de Administrația Prezidențială! Oferim astfel un cadru instituţional de dialog pe o temă care va marca viitorul societății românești – educaţia pentru sănătate.

Acest eveniment se află la intersecţia a două teme foarte importante pentru noi toți. Atunci când sunt întrebați care sunt primele lor preocupări, majoritatea românilor răspund „sănătatea” și „educația”. Atunci când guvernanții își definesc domeniile prioritare, aceleași două se găsesc, de fiecare dată, în top. Iar în campaniile electorale actorii politici recunosc, cu toții, nevoia de a investi resurse de toate felurile și efort în sănătate și educație.

Avem, iată, un consens declarativ – sănătatea și educația sunt cruciale. Dar ceva lipsește, evident, până la a avea în realitate rezultate palpabile și constante în timp.
Această dezbatere vine, așadar, într-un demers mai amplu pe care îl facem pentru ca în aceste două domenii să trecem de la bune intenții la strategii pe termen lung, de la acțiuni separate la politici coerente și măsuri sistematice, de la efecte de moment la un impact major pentru generațiile viitoare. Este deja larg cunoscut faptul că cele mai răspândite boli ale societății moderne pot fi evitate prin prevenție.

Trebuie să recunoaștem faptul că tot mai mulți români conștientizează importanța prevenției, a unui stil de viață sănătos și a informării ca acces la mai multă responsabilitate față de propria sănătate. Această responsabilizare individuală trebuie însă dublată și încurajată de efortul autorităților. Personal, susțin prevenția ca prioritate zero a politicilor de sănătate și cred că educația în acest sens, încă de la cele mai fragede vârste, este calea către o societate mai prosperă. La Administrația Prezidențială veți găsi întotdeauna cadrul pentru dialog real între toți actorii – instituții responsabile, societate civilă, comunitate școlară, asociații profesionale, iar în mine personal, ca de fiecare dată, veți găsi un partener atent și preocupat.

Doamnelor și domnilor,

Pe 20 noiembrie am avut bucuria de a primi, chiar în această sală, un grup de copii frumoși, sinceri și plini de speranță. Au făcut un apel către noi, adulții, să ne amintim cum era în copilărie, cum ne doream să schimbăm lumea și să revoluționăm sistemul. Este un apel de a fi ascultați și sprijiniți.
An de an așteptările copiilor de la fiecare dintre noi au crescut, și odată cu ele dorința de a le fi respectate drepturile. România și-a asumat să asigure tuturor copiilor dreptul la o dezvoltare fizică și psihică armonioasă, dreptul de a fi protejați împotriva violenței și a oricărei forme de maltratare, la protecție împotriva drogurilor, a abuzului de orice fel, dreptul la o educație care să îi pregătească pentru viață în spiritul înțelegerii și toleranței.

De siguranța și sănătatea copilului de astăzi depind sănătatea şi bunăstarea adultului, precum și dezvoltarea societății de mâine. Educația pentru sănătate, realizată în cadrul formal al sistemului de învățământ, este o mare oportunitate. Este o primă cale prin care copiii pot afla informații corecte despre diferite aspecte ale sănătății și începutul formării unor atitudini și deprinderi care vor avea efecte pentru sănătatea lor de-a lungul întregii vieți.

O conduită preventivă se formează în timp, impactul fiind mai mare atunci când debutează la o vârstă fragedă. Școala are o autoritate morală recunoscută și, de aceea, educația pentru sănătate asigurată prin intermediul acesteia capătă o recunoaștere individuală și socială deosebită.
Învățământul românesc are nevoie de o abordare integrată a conceptului de educație pentru sănătate. Aceasta implică mai mult decât o materie suplimentară la clasă. Presupune existența în fiecare unitate de învățământ a unei ambianțe școlare ce inspiră curățenie, siguranță și igienă, implică asigurarea asistenței medico-sanitare de urgență în timpul programului, alocarea timpului și dotărilor necesare pentru educație fizică și sport, existența personalului și activităților de consiliere psihopedagogică.

Stimați invitați,

Trăim într-o societate globală, interconectată, în care accesul la informații este liber, iar sursele sunt multiple, o lume în care amenințările la adresa sănătății vin de oriunde: alimentație, stres, poluare, necunoaşterea riscurilor de sănătate asociate diferitelor tipuri de comportamente. Singurul filtru pe care copiii îl au este educația, principala lor protecție în fața riscurilor și incertitudinilor prezentului.
De aceea, îmi exprim convingerea că împreună, depășind barierele de tipul „pe vremea mea”, vom găsi soluții eficiente, adecvate vremurilor noastre şi contextului plin de provocări în care ne aflăm.

Știu că avem același țel și aceeași determinare atunci când vine vorba de sănătatea copiilor din România și a tuturor în general. De aceea, sunt încrezător în rezultatele pe care dezbaterile argumentate şi bazate pe dovezi de pe parcursul zilei le vor aduce.
Vă doresc mult succes!”

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.