Iohannis vrea război

Cine a avut timp şi nervi să-l urmărească pe Iohannis în Parlament a înţeles rapid, încă de la primele propoziţii, că nu vin vremuri de pace politică. Preşedintele a început cu un soi de ironie la limita aroganţei, cu un zîmbet care părea mai degrabă un rînjet de lup care atacă, cu un anume soi de dispreţ faţă de adversari. Ce mai, pregătit de război, gata să se aleagă cu ouă în cap, cu huiduieli şi fluierături, cu pachete de ţigări şi înjurături. Era pregătit de orice şi s-a trezit cu un PSD cuminte, cu o ALDE aproape la fel. În Parlament, Klaus Iohannis a fost actorul dezinvolt al propriului său discurs care nu invita la pace, la conciliere. Probabil că în Occident o asemenea partitură ar fi fost ultima sau penultima! La porţile Orientului, unde toată lumea se ia de curea cu oricine are chef, se bate pe umăr, ba se mai şi scuipă sau îşi trage pumni, merge.

Luat la refec, PSD a găsit de cuviinţă să se retragă din sală. E de mirare că a ieşit aşa, englezeşte, şi n-a tras un mic spectacol. Din acest punct de vedere, ne putem considera surprinşi. La ce ne-a oferit Klaus Iohannis, merita un răspuns ceva mai accentuat, dacă nu chiar colorat.

Să revenim. Sasul mut şi împiedicat de mai lunile trecute se poartă acum ca un călăreţ pe cai, cu jăratic între fălci. Din drumurile sale peste graniţă şi din cele pe la nevastă, s-a întors ca prin minune un animal politic. Cel puţin aşa pare. Presupun că o mare parte din populaţia României înţelege acum că Iohannis este autorul acestui val de tulburări româneşti. PSD a făcut cîteva greşeli în serie, socotindu-se învingător pentru ani şi ani, purtîndu-se şi el arogant ca Iohannis, nechibzuit, stupid, poate chiar grosolan, din punctul de vedere al adoptării unei prevederi legale care nu întrunea acordul minorităţii. Desemnarea doamnei Shhaideh pentru că aşa voia Liviu Dragnea, ameninţările cu ţinerea Guvernului în dîrlogi, expedierea Ordonanţei de Urgenţă 13, toate au speriat sau, în cazul adversarilor săi, au prilejuit o reacţie de apărare. Iar la capitolul răspuns, Iohannis, ajutat de serviciile secrete, de procurorul general şi de şefa DNA, de trompetiştii din presă şi pe fondul unei totale paralizii a PSD, a cîştigat. Dar a cîştigat net, demonstraţiile cu aer de carnaval politic anticorupţie luînd proporţii internaţionale. Iohannis a ieşit super-întărit şi a băgat bombeul pantofului în uşa întredeschisă a Guvernului PSD – ALDE. Și pe acolo a chemat lumea, totul cu preţul unei falii în societate, una adîncă între tineri şi vîrstnici şi care nu se va atenua prea curînd.

De ce a cîştigat Iohannis? Pentru că din acest carnaval politic anticorupţie, declanşat în pieţe şi pe bulevarde, a ieşit mult întărit. Demonstraţiile au produs o împărţire a electoratului, el a luat tineretul şi profesioniştii din multinaţioanale şi a dus lucrurile la o situaţie-limită. S-a suit la cea mai înaltă tribună a Parlamentului şi le-a spus aleşilor că o demisie a ministrului Iordache este prea puţin, iar nişte alegeri anticipate sunt prea devreme. În mai puţin de două luni, Iohannis, cînd toţi aproape că nu se mai aşteptau, a spulberat capitalul politic al PSD şi al Guvernului.

Efectul demonstraţiilor de pretutindeni este o atît de mare clătinare a Guvernului, încît aceasta îi permite lui Klaus Iohannis să preseze, nu direct şi explicit, pentru dărîmarea Guvernului Grindeanu.

Tonul preşedintelui din Parlament a anunţat războiul. Continuu, lent, subversiv. Ajutat de SRI, de DNA şi de Parchetul General, de Florian Coldea, războiul nervilor va dura pînă cînd Guvernul va da să cadă. Și între timp susţinerea pentru Klaus Iohannis va creşte, iar din resturile PNL şi USL se va naşte o forţă politică de luat în seamă. Abia atunci, Klaus Iohannis va încerca anticipate, alianţe sau altceva care să-l ajute să abordeze campania pentru următorul mandat. Cîtă vreme preşedintele nu are decît patetismul străzii, el nu va renunţa la hărţuieli şi tatonări. Va chinui PSD atît cît să strîngă susţinători şi să-i bage în sperieţi pe Dragnea şi ai săi.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul versiunea tipărită

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.