John Brennan: CIA nu era pregătită să deţină terorişti

John Brennan, directorul CIA, a afirmat joi căAgenţia Centrală de Informaţii nu era pregătită să deţină suspecţi de terorism, au fost aplicate reforme pentru evitarea tehnicilor brutale de interogare şi suntem mândri că am contribuit la menţinerea securităţii în Statele Unite.

„Au fost utilizate metode reprobabile de interogare. CIA s-a aflat pe un teren necunoscut. Nu eram pregătiţi. Nu aveam experienţă în deţinerea suspecţilor de terorism şi puţini agenţi aveau pregătire pentru interogare”, a admis John Brennan, citat de AFP, potrivit Mediafax.

„Este imposibil să ştim dacă prin metodele brutale au fost obţinute informaţii de valoare. Noi nu am stabilit că informaţiile de valoare au fost obţinute prin tehnicile speciale de interogare”, a adăugat Brennan.

„Însă CIA nu a înşelat publicul şi nici pe liderii politici. CIA a contribuit la menţinerea securităţii în Statele Unite; suntem mândri de acest lucru”, a subliniat Brennan.

„Niciun reprezentant al CIA nu a fost consultat pentru elaborarea raportului privind tehnicile de interogare. Agenţia Centrală de Informaţii s-a reformat, pentru a evita repetarea problemelor”, a insistat Brennan.

„Majoritatea succeselor Agenţiei Centrale de Informaţii nu vor fi cunoscute niciodată”, a subliniat Brennan.

Senatul american a prezentat marţi versiunea publică a raportului privind tehnicile de interogare utilizate de CIA. Conform documentului, Agenţia Centrală de Informaţii din SUA a utilizat metode „brutale”, de multe ori „ineficiente”, pentru interogarea suspecţilor de terorism, inducând în eroare constant Preşedinţia şi Congresul privind informaţiile obţinute. „

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.