Judecătorul Danileț, despre decizia CCR privind interceptările

Judecătorul Cristi Danileț, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, consideră că prin decizia luată de CCR privind interceptările s-a atras atenția asupra unei ”probleme în Codul de procedură penală.

El spune că ordonanța de urgență a Guvernului privind interceptările reprezintă o măsură tranzitorie și nimic nu împiedică Parlamentul să legifereze.

„Este bine că această ordonanță a apărut în aceeași zi cu decizia Curții Constituționale, amândouă au fost publicate în același număr al Monitorului Oficial, astfel încât nu vom avea niciun fel de sincope. Practic, prin decizia CCR cu privire la interceptări s-a atras atenția că avem o problemă în Codul de procedură penală, că trebuie corectată o normă, iar această OUG vine și corectează norma respectivă. (…) Să nu uităm că ordonanța de urgență înseamnă rezolvarea unei situații urgente, într-o modalitate temporară. Deci avem o perioadă tranzitorie, nimic nu împiedică Parlamentul, atunci când va lua în discuție această ordonanță, să o modifice, să o completeze sau, Doamne ferește, să o respingă. Așadar, era absolut necesară ordonanța, este bine că a venit”, a declarat Danileț, miercuri, la RFI.

Totodată, el a explicat că există garanții pentru a nu fi făcute abuzuri: „Garanțiile există în cadrul procesului penal, respectiv în momentul în care un procuror dispune efectuarea interceptărilor de către SRI, dacă suntem în domeniul siguranței, deci vorbim de procurorii de la DIICOT, că ei sunt competenți în acest domeniu, aceste interceptări se desfășoară sau trebuie să se desfășoare doar în limita stabilită de către magistrat. După ce se face interceptarea, se întocmește un proces verbal de redare a tuturor discuțiilor, care vine din nou la procuror pentru confirmare. De asemenea, acest proces verbal, care conține de fapt probele utilizate în procesul penal, va ajunge să poată fi discutat, eventual contestat, în fața unui judecător, în momentul când se desfășoară procesul penal. Iată, așadar, că doi magistrați practic, un procuror la momentul urmăririi penale și mai târziu un judecător, în momentul când se analizează legalitatea probelor și eventual se dă soluția pe fond, vor ajunge să analizeze dacă modul de punere în executare a interceptării, desfășurarea interceptării, redarea convorbirilor înregistrare s-a desfășurat sau nu legal”.

O problemă ar fi, spune Dănileţ, ca Parlamentul să respingă actul normativ după reacțiile privind interceptările.

„Riscul este ca ordonanța să fie respinsă și atunci mă întreb sincer, ca practician în Drept de data aceasta, ce punem în loc, care este autoritatea care ar trebui să se ocupe de gestionarea modalității de interceptare, de filaj sau de intrare în sistemele informatice ale infractorilor. Toți oamenii care sunt de bună-credință, cetățenii onești ai țării nu au de ce să se teamă. Există o persoană, o entitate, o autoritate, care reprezintă garantul drepturilor și libertăților, acesta este judecătorul”, a conchis Danileț.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.