Kasparov, atac dur la adresa lui Putin

Fostul campion mondial de şah, Gari Kasparov, a declarat că președintele Rusiei, Vladimir Putin, este „cel mai periculos om din lume” și reprezintă la adresa SUA o amenințare mult mai mare decât combatanții organizației teroriste Statul Islamic. Declaraţia a fost făcută într-un interviu acordat Yahoo News.

În același interviu, opozantul rus i-a mai criticat pe președintele american Barack Obama și pe politicienii europeni. Pe primul, pentru că a reacţionat prea târziu la agresiunea lui Putin asupra Ucrainei, ceea ce adus, în final, la anexarea Crimeii. Pe ceilalţi, fiindcă indiferența lor față de acțiunile președintelui rus e comparabilă cu apatia care domnea pe plan global în ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial, rezultată din convingerea că nu se va întâmpla nimic, a spus Kasparov, potrivit Agerpres.

Mai mult decât atât, fostul campion mondial la șah consideră ca fiind o dovadă de duplicitate faptul că Washingtonul și aliații săi occidentali au convenit asupra livrărilor de arme pentru rebelii sirieni care luptă împotriva jihadiștilor, dar au refuzat aceeași solicitare din partea Ucrainei.

Opozantul rus și-a exprimat susținerea pentru regimul de sancțiuni la adresa Rusiei, subliniind că, la un moment dat, ele vor cauza prejudicii nu doar economiei ruse, ci și personal lui Vladimir Putin și anturajului său apropiat. Pentru aceasta, însă, respectivele sancțiuni ar trebui menținute până cel puțin în martie 2015, este de părere Kasparov.

Garry Kasparov a mai atenționat asupra primejdiei că Vladimir Putin ar putea amenința în această iarnă cu stoparea livrărilor de gaz în Europa, pentru a determina o relaxare a sancțiunilor.

În opinia lui Kasparov, președintele rus blufează. „Putin joacă poker atunci când toți ceilalți joacă șah„, a declarat Garry Kasparov.

Politicianul rus s-a pronunțat, de asemenea, pentru mutarea într-o altă țară a Campionatului Mondial de Fotbal, care ar urma să se desfășoare în Rusia în 2018.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.