„Locomotivele” şi candidaţii mai spun şi lucruri trăsnite

Monica Macovei nu cunoaşte Constituţia? Cine spune că UE e un imperiu. Se vrea o clonă a lui Onţanu? Autostrada Sibiu-Deva este OK?

Monica Macovei nu cunoaşte Constituţia?

Evident, Monica Macovei nu candidează la locale. Dar ea este implicată în campania electorală pentru că este singurul nume cunoscut din partidul pe care l-a înfiinţat. Ce am găsit într-un comunicat primit la redacţie. “Alegerile locale care au început cu indicii puternice de fraudă trebuie amânate. O hotărâre de Guvern, atât trebuie. Cine lasă alegerile să meargă mai departe, deși originalitatea semnăturilor și la PSD, și la PNL este încă anchetată penal, devine complice la fraudă. Ce este mai important? Alegeri la termen și fraudate sau alegeri amânate, dar corecte?”. Acum, chestia cu semnăturile false se va rezolva într-un fel, există prevederi legale. Dar se impune o întrebare: nu cunoaşte Constituţia Monica Macovei? Sau se face că nu o cunoaşte. Să nu ştie ea că amânarea alegerilor nu este posibilă pentru că, în acest caz, după împlinirea a 4 ani încetează mandatul primarilor şi al celorlalţi aleşi locali. Crede MM că administraţia locală poate funcţiona fără să existe primari, consilieri etc.? Cu această zicere, Monica Macovei ocupă de departe locul 1 în topul declaraţiilor trăsnite.

Bogdan Diaconu spune că UE este un imperiu

Autoritățile române nu mai sărbătoresc de câțiva ani Ziua Independenței României, ci doar ziua Europei, adică ziua marelui imperiu care a aglutinat națiunea română. Ce dovadă mai clară vrem a anulării Independenței de Stat a României decât faptul că Uniunea Europeană, noul imperiu, ne obligă la cote obligatorii de imigranți musulmani (…) președintele Iohannis a bătut palma cu președintele Turciei pentru construirea unei mega moschei la București, ceea ce nici Imperiul Otoman nu obținuse?”. Acest citat îi aparţine lui Bogdan Diaconu. Sunt convinsă că foarte multă lume nu ştie cine este acest BD. El este un personaj (mult spus totuşi) care se vrea a fi ceva din Vadim şi ceva din Vlad Ţepeş (Bine că nu şi Napoleon sau Alexandru Macedon) candidat la primăria mare a Capitalei din partea unui partid mic. Numai că al nostru candidat stă cam prost la capitolul istorie. Mai veche şi mai nouă. Adică nu ştie că independenţa României s-a decis în urma unui război terminat în 1878. În ceea ce priveşte istoria mai nouă, ar trebui să caute în arhiva partidului care l-a propulsat în parlament, adică PSD, şi va vedea că bătutul palmei cu turcii pentru moscheea de la Bucureşti s-a petrecut pe timpul mandatului lui Ion Iliescu, că fostul său coleg Sorin Oprescu şi fostul său şef de partid Ponta nu au avut nimic împotrivă. Iar în ceea ce priveşte chestia cu UE “noul imperiu”, aici nu ne băgăm. Dar ştim că de regulă celor care nu le place UE le place un alt “imperiu”. Cel aflat mai la est.

Gabriela Firea Pandele vrea un penal la sectorul 2?

O declaraţie din weekend a candidatei PSD la Primăria Generală a Capitalei:“Am făcut un tandem foarte bun cu domnul primar Neculai Onţanu (…) Trebuie să continuăm în aceeaşi manieră cu domnul Toader Mugur Mihai, acelaşi tip de om responsabil, acelaşi tip de om care ştie ce înseamnă valorificarea corectă a resursei financiare, dar şi a resursei umane”. Acum, toată lumea ştie că Neculai Onţanu nu mai candidează la sectorul 2, din cauza problemelor de ordin penal pe care le are. Un “acelaşi tip de om” vrea să însemne tot un candidat/primar cu probleme penale?

Ponta trece la realizări autostrada Sibiu – Deva!

Nici Victor Ponta nu candidează la locale. Dar el a fost resuscitat de Liviu Dragnea pentru a fi utilizat drept locomotivă în campania PSD de acum. Şi, evident, Victor Ponta a reintrat şi în propria sa campanie electorală. Şi aşa cum ne-a obişnuit, nu pierde niciun prilej de a publica pe Facebook “realizările” guvernelor sale. În weekend, Victor Ponta a publicat un pomelnic în 15 puncte cu 15 astfel de realizări. Foarte interesant ni se pare punctul 14: “ Să asiguram finalizarea și darea în exploatare a Podului peste Dunăre de la Calafat, a autostrăzilor București-Constanța , București-Ploiești, Sibiu-Deva, Nădlac-Arad, să finalizăm și să adoptăm împreuna cu UE Master Planul de Transport al României – REALIZAT”. Acum, poate ştie domnul Ponta ceva ce noi nu ştim. Sau poate că domnia sa are o maşină minune şi circulă des pe autostrada Sibiu-Deva, cea care are porţiunea pe care a inaugurat-o electoral în 2014 prăbuşită şi despre care nu ştim când va fi reconstruită.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Andreea Cristescu 134 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.