Lumea fascinantă a Doinei Levintza

Cât de miraculoasă poate fi lumea costumelor de teatru imaginate de Doina Levintza!

O simfonie cromatică, în care accentele cad pe roşu, auriu, bordo, negru, verde, alb mov, şi o luxurianţă a formelor baroce readuc în mintea privitorului neuitate spectacole în care scena a fost invadată de eleganţa şi fastul costumelor imaginate de ea.

Foto Mihaela Marin

Zece regizori, cincizeci de costume şi numeroase fotografii şi schiţe de decor fac obiectul expoziţiei-happening, găzduită de foaierul Sălii Mici a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti.

Titlul expoziţiei, Doina Levintza: Costumul de teatru – de la schiţă la miracol, evocă traseul remarcabil petrecut sub aripa inefabilă a imaginaţiei, de la idee la schiţă, pentru a se materializa, în final, în fabulosul costum de teatru. În cazul Doinei Levintza, acesta este întotdeauna magic. Această frumuseţe care ani de-a rândul a învăluit în magie scenele teatrelor este sărbătorită în expoziţia ce îi este dedicată.

Foto Mihaela Marin

Doina Levintza, a cărei carieră se împarte atât de armonios pe vasta plajă a scenografiei de teatru, de televiziune şi a modei, evocă prin simpla pronunţare a numelui său forţa creatoare a unui artist neobosit în a căuta soluţii neaşteptate pentru orice tip de spaţiu şi de personaj. Cu o putere de muncă fascinantă, dornică de expresivitate şi frumos, Doina Levintza este unul dintre acei rari artişti la care harul se bazează pe cultură şi cunoaştere.

Imagine din expoziţia de costume de teatru a Doinei Levintza. Foto Maria Ştefănescu

A semnat scenografia a peste 100 de spectacole montate în ţară şi străinătate, a creat până acum decoruri şi costume pentru 220 de emisiuni de televiziune, iar din 1984 până acum a organizat 65 de spectacole de modă.

Talent, personalitate, forţă creatoare. Dar aceşti termeni se cer neapărat raportaţi şi racordaţi la experienţa unui pictor scenograf dublat de un excelent psiholog care a descoperit în cadrul ei mirific gustul şi culoarea realităţii.

Costumele Doinei Levintza sunt încărcate de poveşti, imaginând o lume pentru fiecare din cei 10 regizori aleşi pentru expoziţie, între care, Andrei Şerban, Dragoş Galgoţiu, Dan Puric, Mihai Măniuţiu, Gyorgy Harag.

Creaţiile Doinei Levintza nu se poate spune că sunt de modă, căci artista se situează în afara şi deasupra tuturor convenţiilor. Ele reprezintă rezultatul unei largi traversări prin toate personajele de ficţiune pe care le-a îmbrăcat, le-a imaginat şi le-a reîncarnat.

Fiecare rochie sau costum dintr-un defileu, spectacol pe scenă sau televiziune imaginat de ea are strălucirea detaliului şi forţa întregului pe care numai o cădere de apă de la înălţimi le poate zămisli. Doina Levintza reuneşte în designul ei, care nu va renunţa niciodată la ceea ce lumea modei numeşte The Golden Age in couture, acea îngemănare a strălucirii şi forţei de a cuceri, fermeca şi fabula cu ajutorul veşmintelor şi accesoriilor.

Foto Mihaela Marin

Doina Levintza pune în valoare volumetriile şi detaliul, puritatea şi autoritatea frumuseţii, caracterul seducător al feminităţii, intrarea perfecţiunii în scenă, impresia tutelară, memorabilă. Sunt veşminte de care te îndrăgosteşti, pe care le admiri, pe care ţi le doreşti irezistibil, de care nu vrei să te mai desparţi, pe care ţi-e greu să crezi c-o să le uiţi. E ca şi cum ai vedea femei îmbrăcate în flori sau purtând trene de îngeri, rochii baroce, desprinse din tablouri aflate în marile galerii ale artei universale.

Prefaţând o expoziţie a Doinei Levintza, criticul de artă Dan Hăulică afirma: „În concepţia artistei, fiecare dintre noi, cei care îmbrăcăm veşmintele imaginate de ea, căpătăm un rol, o partitură proprie, chiar pe o scenă fictivă”.

Foto Mihaela Marin

De la Shakespeare la Cehov, de la O’Neill la Dürrenmatt, de la Aristofan la Ionesco, de la Albee la Thomas Bernhard, de la Oscar Wilde la dramaturgi români, trecând prin spectacolul de televiziune, teatru sau cinema, Levintza a îmbrăcat sute de personaje şi a creat spaţiul de joc pentru zeci de opere”.

De la Trilogia Greacă, unde costumele aveau o turnură antică, într-o manieră care evita localizarea, la Noaptea Regilor, în care totul era fast şi somptuozitate, de o plasticitate seducătoare, de la Livada de vişini la Troienele, până la Societatea de vânătoare a lui Thomas Bernhard, Doina Levintza a ştiut să dea costumelor sale suflete.

La vernisajul expoziţiei

Fabuloase, de neuitat, costumele în negru şi auriu, încărcate de somptuozitate din Richard al III-lea în regia lui Mihai Măniuţiu, de pe scena Teatrului Odeon. Aşa cum scria cronicarul de la The Times: ”Deosebit de frumoase, cu forţa de seducţie a florilor carnivore, ele sunt ca o contrapunere la scenografia de sfidătoare austeritate”. Sunt cele mai frumoase costume care au urcat vreodată pe scenă. Criticul Marina Constantinescu aprecia: „O eleganţă plină de bogăţie, dublată de simbolistica culorilor folosite şi somptuozitate”.

Marina Constantinescu şi Doina Levintza. Foto Maria Ştefănescu

Ţinută de gală, rochii vaporoase. O excelenţă, o suveranitate, o demnitate, o graţie. Este povestea regalităţii pe care o urmăreşti cu sufletul la gură, în Royal Fashion, spectacolul semnat de Dan Puric, cu somptuoasele costume ale Doinei Levintza.

Michel Desforges scria în Le Figaro: „E de ajuns să-i vezi o singură dată prezentarea de modă pentru a recunoaşte apoi o «Levintza» în orice ocazie, la o petrecere sau la o Gală. Fiecare rochie e unică. Mătase brodată şi rebrodată, broderii şi lameuri. Pentru Doina Levintza vârsta nu există. Ceea ce contează este clipa. Ea ştie să-şi facă intrarea în scenă. Pentru ea teatrul vieţii nu se opreşte niciodată. Doina Levintza este înrudită de departe cu Federico Fellini şi Salvador Dali”.

Aplauze pentru marele creator al costumelor de teatru, Doina Levintza

Irina Tapalagă, Director de imagine al Festivalului Naţional de Teatru, ne asigura că această expoziţie spune totul despre Doina Levintza: cum începe lucrul la un spectacol cu un regizor – de la schiţe, de la creion, de la nişte linii şi ajunge la lucrurile fabuloase pe care ea le face şi care sunt acum expuse. ”Sunt costume care ar trebui păstrate ca nişte opere de artă. Poate nu toate, dar acestea, atât de bine lucrate, din materiale atât de preţioase – mătăsuri, brocarduri, catifele, pasmanterii – unele cu fir de aur… Ar trebui păstrate, după ce s-a încheiat viaţa spectacolului”.

Păstrate şi preţuite, precum comorile în cuferele de zestre, o zestre artistică şi spirituală, purtând pecetea unei imaginaţii inepuizabile.

Costumele Doinei Levintza fac parte din teatrul vieţii şi cosmosul nostru. Emoţia şi magia frumosului i-au ghidat viaţa. Lor le-a sacrificat clipele şi visurile ei. De aceea, noi, spectatorii, îi dăruim din toată inima aplauzele noastre.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.