„Lumea lui Cojan”

Pentru generaţiile tinere, numele artistului Aurel Cojan, în pofida unor eforturi din ultimul deceniu ale unor colecţionari şi curatori de expoziţii de a-l readuce în conştiinţa artistică românească, rămâne aproape necunoscut.

Născut în 3 martie 1914, la Beceni, judeţul Buzău, Cojan a urmat, în perioada 1932-1934, cursurile Academiei de Arte Frumoase Bucureşti, secţia pictură, avându-i ca profesori pe Francisc Şirato şi Camil Ressu.

Începând din 1933, a expus constant la Saloanele Oficiale, iar după 1944, la expoziţiile de stat şi regionale. În 1945 a avut prima personală la sala „Hasefer”, din Bucureşti, vernisând apoi expoziţii personale la Ateneul Român, în 1946 şi 1947, la Galeriile Fondului Plastic, în 1956 şi 1964, şi beneficiind de un spaţiu generos la Primul colocviu internaţional “Constantin Brâncuşi”, la Sala Dalles, în 1967.

În 1969 obţine azil politic la Paris, iar din 1971, după ce s-a stabilit în Oraşul Luminilor, a participat la expoziţii colective în Franţa – “Comparaisons”, Realités Nouvelles”, “Salons de Villeparisis”, “Musée de Clermont-Ferrand” etc. – şi deschizând expoziţii personale la Galeriile “Artemon” (Paris, 1974) şi Galeriile “Chevalier”, “Jacques Barbier”, “François Mitaine” (Paris, 1978).

Natură statică 1949

Ultimele expoziţii personale, în timpul vieţii, au fost organizate la Galeria „Contrapunct” din Bucureşti, în 1999, la Galeria “Alain Margaron”, din Paris unde, de altfel, operele lui sunt expuse permanent, în 1998 şi 1999, la Centrul Cultural Român, din Paris, în 1999 şi 2002, în expoziţia „Seniori ai artei româneşti” de la Sala Apollo, din Bucureşti.

Anul acesta, la centenarul naşterii sale, unul dintre colecţionarii cunoscuţi ai Bucureştiului, dr. Florin Colonaş, care l-a frecventat pe artist şi posedă un număr însemnat de lucrări ale lui, organizează o serie de manifestări care au ca scop celebrarea vieţii şi operei marelui pictor.

Prima dintre ele este expoziţia ”Lumea lui Cojan”, deschisă, până la 2 martie, la Muzeul Municipiului Bucureşti, cuprinzând cam 50 de lucrări ale artistului şi ale unor pictori de renume alături de care Cojan a expus de-a lungul anilor: Nuni Dona, Wanda Sachelarie Vladimirescu, Doru Bucur, Pavel Ilie, Paula Ribariu.

În vitrine sunt etalate documente privind activitatea pictorului, cum ar fi “Catalogul Bienalei de la Sao Paolo”, din 1967, la care Aurel Cojan a reprezentat România, Catatalogul Centrului Cultural Român din Paris-1999, dar şi o piesă de ceramică premiată la Praga…

În momentul plecării în Franţa, Aurel Cojan era un artist pe deplin format.

Criticul francez Emmanuel Daydé, un adevărat exeget al operei lui Cojan, scria în 2009, la patru ani după dispariţia artistului, în voluul “Aurel Cojan, le piéton de l’air”: „S-a spus că misterioasa pictură a lui Cojan nu poate fi înţeleasă dacă nu e legată de profunda sa românitate. Eboşele ameţitoare ale lui Cojan, născut aidoma lui Brâncuşi şi Cioran, la marginile Europei, într-o Muntenie rodnică şi vulcanică, denotă legăturile dintre Orient şi Occident (…). Pictură impalpabilă, aidoma ultimei suflări (…), artă muzicală, ce vine să moară pe pânză sau pe hârtie, într-o extremă tentaţie a invizibilului”.

Compoziţie abstractă, 1991, tehnică mixtă

Pasiunea pentru pictură a început devreme. Într-un interviu acordat criticului de artă Ruxandra Garofeanu, Aurel Cojan, tratat de mulţi drept “mauvais caractère”, ca şi Brâncuşi, dar plin de umor, mărturisea: “Până la 13 ani mă căzneam să fac un pom cum e el în realitate, adică frunză cu frunză. Un soi de artă naivă. Apoi am văzut o carte, «Apollo» (de Solomon Reinach), cu reproduceri după sculpturi clasice, très, très anciennes… şi-am rămas mut. După o săptămână, două, sau după nişte luni, am văzut 2 fotografii după lucrări de Luchian, într-un almanah. Cele mai proaste fotografii! Dar era Luchian. Am mai văzut 2 clişee după Matisse şi Picasso. Mai era şi un desen de Pallady şi într-o zi, deci de dimineaţa până seara, am devenit modernist. De asta n-am mai scăpat, de când am văzut pozele, până azi”.

Interesul expoziţiei de la Palatul Şuţu constă tocmai în faptul că prezintă lucrări din diferite perioade de creaţie ale artistului. De la sintezele impregnate de cubism, în naturi moarte, portrete sau compoziţii cu mai multe personaje, în care filiaţia din avangarda europeană păstrează o temperare specifică celei mai mari părţi a picturii româneşti, până la pânzele şi desenele abstracte din perioada pariziană, exultând de energie în ductul capricios al liniei-semn şi în acordurile cromatice inedite. O pictură complexă, de mare densitate plastică şi emoţioală deopotrivă, a cărei apreciere are nevoie de repetate reveniri.

Personajul insolit, “gentlemanul clochard”, incomod, care nu a ţinut cont de nici o constrângere socială, a avut două mari crezuri în existenţa sa: nevoia imperioasă de libertate şi sinceritatea irepresibilă a expresiei artistice. Întrebat dacă este convins de valoarea lucrărilor sale, a răspuns: “Nu. Nici la Bucureşti, nici aici. L-am întrebat odată pe unul: Îţi dai seama că poţi fi un ratat? El mi-a răspuns: «Nu». După ani mă întreb şi eu: Nu cumva sunt un ratat?”.

Personaje feminine, 1950

Întrebare pe care şi-o punea în contexul succesului lucrărilor sale în galeriile pariziene, când Galeria “Margaron” îi cumpăra lunar patru-cinci picturi şi şase-şapte desene, oferindu-i pânze şi culori, plus circa şase mii de franci, iar un desen mare de Aurel Cojan se vindea cu 12.000 de franci, după cum afirmă Ion Nicodim.

Desigur, imensa operă a lui Aurel Cojan rămâne puţin cunoscută publicului. Cele câteva expoziţii amintite nu sunt suficiente pentru a-l reaşeza în locul ce i se cuvine în peisajul artei româneşti.

Distins cu titlul de „Cavaler al artelor şi literelor”, acordat de Ministerul Culturii din Franţa, cu Premiul „Thalens” al revistei „Beaux-Arts”, cu Ordinul „Meritul cultural în grad de mare ofiţer” acordat de Preşedintele României şi cu „Diploma de excelenţă”, acordată de Ministerul Culturii şi Cultelor, Aurel Cojan se regăseşte greu pe simezele muzeelor, unde i-ar fi locul.

Centenarul Cojan va fi omagiat, în Franţa, în cadrul Galeriei “Alain Margaron”, din cartierul parizian Marais, printr-o expoziţie cu lucrări realizate în timpul exilului său. Proprietarul galeriei i-a mai organizat expoziţii personale artistului şi, întotdeauna, în expoziţiile de grup, s-au regăsit lucrările românului, alături de nume care astăzi figurează pe simezele “Centrului Pompidou”.

Compoziţie, 1992

La Bucureşti, manifestările vor continua cu lansarea, marţi, 4 martie, a volumului “Conu’ Ricu”, la Anticariatul UNU, o culegere de texte despre picturile lui Cojan şi de fragmente memorialistice, semnate de Florin Colonaş, cu o „masă rotundă” despre viaţa si opera lui Aurel Cojan, ce va avea loc în 18 martie, în Aula Bibliotecii Academiei Române, când va rula şi filmul “Aurel Cojan – Incomodul Cojan”, realizat de Ruxandra Garofeanu pentru TVR, şi cu o a doua expoziţie, “Jocul liniilor şi al culorilor în opera lui Aurel Cojan”, deschisă în aceeaşi zi la Sala de expoziţii a Bibliotecii, în care vor fi prezentate lucrări din mai multe colecţii bucureştene.

Aurel Cojan s-a stins în 2005 la Paris, într-o casă de bătrâni.

“Odată cu distanţa dată de timp, sunt din ce în ce mai convins că Aurel Cojan este un mare pictor, autorul unei opere mult mai complexe decât poţi crede la prima privire, o operă foarte personală, cu o manieră numai a lui, foarte rafinată”, scrie Alain Margaron.

Poate că a venit vremea unui efort românesc oficial pentru readucerea operei lui Aurel Cojan şi în muzeele bucureştene.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.