Majoritatea cluburilor din Bucureşti, fără autorizaţie de securitate la incendiu

O anchetă efectuată de onlinesport.ro a descoperit că foarte multe din cluburile din Capitală nu au autorizaţie de securitate la incendiu, PSI, pentru a putea funcţiona legal.

Pe această listă se află Revenge, Goblin, Expirat, B52, Fabrica, Berăria H. În schimb, reprezentanţii Club A, Fire Club şi Player au spus că deţin această autorizaţie. Clubul Colectiv nu avea autorizaţia PSI. Conform PSI Expert, administratorul instituţiei sau al companiei răspunde civil sau penal, după caz, dacă nu a luat toate măsurile legale privind securitatea la incendiu.

În cazul unui eveniment nedorit, societatea de asigurări poate să refuze despăgubirea pentru motivul lipsei autorizaţiei PSI. Acest document certifică faptul că firma are implementate măsurile legale privind securitatea la incendiu. Conform lui Cristian Negrea, director la clubul Fire, o autorizaţie PSI costă 10.000 de euro atât pentru un hotel cât şi pentru un restaurant cu 20 de locuri. După tragedia de la Colectiv, Guvernul va finaliza, în maximum o săptămână, un plan de verificare a tuturor cluburilor din țară care organizează concerte, iar unitățile care nu respectă la maximum toate condițiile legale de funcționare vor fi amendate sau închise, a anunțat premierul Victor Ponta.

El a cerut ministrului de Interne, Gabriel Oprea, în ședința de guvern convocată sâmbătă, pentru a decreta 3 zile de doliu național, în perioada 31 octombrie-2 noiembrie 2015, să prezinte Guvernului foarte rapid acest plan.

Andrei Şoşa, patronul unuia dintre cele mai vechi cluburi din Capitală, Expirat (club fără autorizaţia PSI), a postat pe Facebook un mesaj în care arată că 12 ani a pus viaţa a mii de oameni în pericol, weekend de weekend, şi că nu-şi va mai asuma vieţi, astfel că va închide clubul. El arată că nimeni nu-şi asumă responsabilităţi, nu există conceptul de demisie de onoare şi descrie procesul îndelungat de obţinere a unei autorizaţii. Mai mult, el spune că mult anunţatul control de la Ponta a venit – „20 de uniforme de la Poliţia Locală. O singură domnişoară de la ISU“.

Autorizaţiile de securitate la incendiu se emit după efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, la darea în exploatare a construcţiilor sau amenajărilor noi, pe baza următoarelor documente:

a) cerere-tip – două exemplare; b) autorizaţia de construire – două exemplare în copie; c) avizul de securitate la incendiu şi documentaţia vizată spre neschimbare care a stat la baza emiterii avizului – original; în cazul pierderii avizului se depune fotocopia eliberată potrivit art. 11 alin. (2) din OMAI 3/2011; d) scenariu de securitate la incendiu, piesele scrise şi desenate pe specialităţi din documentaţia tehnică la fazele de proiectare proiect tehnic – P.Th. şi detalii de execuţie, precum şi agremente tehnice sau certificate de conformitate ale produselor pentru construcţii cu rol de securitate la incendiu, dispoziţii de şantier însuşite de verificatorul de proiect, procese-verbale de lucrări ascunse etc., în care să fie incluse măsurile realizate privind îndeplinirea cerinţei esenţiale „securitate la incendiu” – două exemplare; e) referatul verificatorului de proiect pentru cerinţa esenţială „securitate la incendiu” – construcţii şi instalaţii la fazele de proiectare proiect tehnic – P.Th. şi detalii de execuţie – două exemplare; f) procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor – două exemplare; g) opisul cu documentele depuse – două exemplare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4563 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.