×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 13 minute
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Joi, 27 iulie 2017, 23:43
EUR (€)
+0.0011 ↗
4.5628 RON
USD ($)
+0.0112 ↗
3.9248 RON
• • •
Apel pentru Mircea Vulcănescu
Mari scriitori români–criminali de război?!

Am aflat cu stupoare că, la cererea Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Primăria sectorului 4 din Bucureşti a schimbat numele Liceului Tehnologic „Mircea Vulcănescu”. Motivul invocat este că Mircea Vulcănescu a fost subsecretar de stat la Finanţe în guvernul Ion Antonescu. Asupra distinsului cărturar planează acuza de criminal de război. Trecem cu dificultate peste amănuntul istoric că verdictul juridic a fost dat de un tribunal ilegitim, instituit de noul regim bolşevic din România după cel de-al Doilea Război Mondial. Nu putem trece, însă, peste un detaliu de cultură elementară: Mircea Vulcănescu – unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai generaţiei interbelice, autorul unor cărţi capitale precum Dimensiunea românească a existenţei, martir al puşcăriilor stalinisto-dejiste, unde a murit – face parte, în mod firesc, din patrimoniul spiritual al României. Mircea Vulcănescu merită un loc printre membrii postmortem ai Academiei Române, cum la fel merită ca măcar o universitate din ţară să-i poarte numele.

Din acest motiv, protestăm cu toată fermitatea faţă de atentatul la memoria unui mare cărturar. Facem un apel către edilii sectorului 4 să nu dea curs somaţiei Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”. Apelăm, de asemenea, la intelectualii cu răspundere ai ţării să nu stea cu braţele încrucişate în faţa unui asemenea afront. Când un nume ca cel al lui Mircea Vulcănescu este supus anatemei ideologice, trebuie să fim uniţi cu atât mai mult cu cât nu e pentru prima dată când suntem aduşi în faţa unor abuzuri de neacceptat.

Campaniile reducţioniste duse în perioada postdecembristă împotriva unor personalităţi de seamă ca, de exemplu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Mircea Vulcănescu, Vintilă Horia, Ion Barbu, Constantin Noica, Adrian Marino, Nicolae Breban, Nichita Stănescu, Augustin Buzura, Tudor Vianu, Marin Preda, G. Călinescu, Mihail Sadoveanu, Paul Goma, Mircea Iorgulescu, Eugen Uricaru, Cezar Ivănescu, Nicolae Balotă ş.a., judecăţile nenuanţate, etichetele tendenţioase aplicate acestor cărturari de vârf ai naţiunii române – etichete vulgarizatoare ale adevărului istoric, ale vieţii şi operei acestor scriitori de seamă ai umanităţii proveniţi din spaţiul românesc – aduc prejudicii imaginii României şi clatină identitatea naţională. Viaţa şi opera acestor oameni exponenţiali ai României nu pot fi reduse la simpatiile lor de la un moment dat faţă de mişcările de extremă dreaptă sau, după caz, de extremă stângă din România şi din Europa, şi puse în aceeaşi categorie cu neîndoielnic condamnabilele crime ale legionarilor sau ale regimului comunist. Unii s-au detaşat de eroare la sfârşitul anilor 1930, alţii, mai târziu, în anii exilului. Sau, respectiv, după Revoluţia din 1989. Dacă din biografia unei personalități nu pot fi eliminate nici petele negre sau gri, nici din creația sa nu pot fi înlăturate acele opere care, nemarcate de ideologie, reprezintă valori ale culturii naționale și, de ce nu?, universale. Ne-a arătat acest lucru nu numai Franța, ci şi Germania, din ale căror geografii culturale nu lipsesc, de pildă, nici Celine, nici Heidegger (al cărui nume e purtat de un institut de cercetări al Universității Wuppertal: http://www.heidegger.uni-wuppertal.de/). Denunțarea unui episod biografic reprobabil (acceptăm: uneori, nociv, dar pentru care s-a plătit nu o dată cu viața) nu poate fi extinsă și asupra unei creații care se află dincolo de timp. Acțiunile de astăzi ne aduc aminte de eforturile preoților egipteni care, prin ștergerea numelui faraonului, credeau că-l scot din istorie, fără să înțeleagă și adevărul că piramida rezistă milenii.

Revista Contemporanul a publicat în nr. 3 şi 4 (2016) un grupaj de texte despre Legea 217/2015, lege numită în presa scrisă „legea anti-legionară”. Textele tratează abuzurile şi excesele comise în interpretarea legii menţionate. Reiterarea sau invocarea de către dl Alexandru Florian (directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din Români „Elie Wiesel”, care funcţionează sub autoritatea Guvernului României) a verdictelor date de Tribunalul Poporului din 1946 reprezintă o desconsiderare a principiilor statului de drept și o implicită relegitimare a unui regim calificat de Raportul final al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România drept „nelegitim şi criminal”.

Aducem aceste acţiuni excesive privind interpretarea trecutului recent în atenţia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, şi în atenţia domnului Călin-Popescu Tăriceanu, Preşedintele Senatului, cerându-le să iniţieze schimbarea actualului cadru legislativ având ca referinţă legea 217/2015. Luând act de răul făcut, Guvernul României are datoria să reformeze Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, care nu asigură standardele de profesionalism cerute de împlinirea importantelor atribuţii ce-i revin.

Ne exprimăm cu fermitate dezaprobarea faţă de măsurile de sprijinire din partea Ministerului Afacerilor Interne a unor asemenea abuzuri incalificabile.

Semnează:

acad. Nicolae Breban
acad. Victor Voicu
acad. Victor Spinei, vicepreşedinte al Academiei Române
acad. Răzvan Theodorescu
acad. Bogdan Simionescu, vicepreşedinte al Academiei Române
acad. Ioan-Aurel Pop
Virgil Nemoianu, prof. dr., membru de onoare al Academiei Române
Ştefan Afloroaei, membru-corespondent al Academiei Române
acad. Gheorghe Păun
Mircia Dumitrescu, artist plastic, membru-corespondent al Academiei Române
Sorin Lavric, scriitor
Aura Christi, scriitor
Lucia Hossu-Longin, realizator TV, autorul serialului „Memorialul durerii”
Corneliu Riegler, profesor de istorie, Colegiul Naţional bilingv „G. Coşbuc”
Sorin Dumitrescu, membru-corespondent al Academiei Române
Dan Necşulea, regizor
Bogdan Creţu, critic şi istoric literar
Valentin Talpalaru, scriitor
Mihaela Albu, prof. univ. dr., scriitor
Virgil Diaconu, scriitor, director al revistei Cafeneaua literară
Liviu Ioan Stoiciu, scriitor
Magda Ursache, profesor, scriitor
Cornel Ungureanu, prof. univ. Timişoara
Livia Cotorcea, prof. univ. Iaşi
Luiza Barcan, critic de artă
Marian Victor Buciu, prof. univ. dr., critic literar
Marilena Rotaru, jurnalist
Horia Vicenţiu Pătraşcu, scriitor
Nicolae Mareş, scriitor, publicist, diplomat
Simion Dănilă, scriitor, profesor
Nicolae Constantinescu, prof. dr.
Mircea Braga, scriitor, prof. univ.
Rodica Braga, scriitor
Florin Crâşmăreanu, cercetător dr. la Universitatea „Al.I. Cuza din Iaşi”
Marius Iosif, scriitor
Mircea Ţuglea, scriitor
Nicolae Corlat, scriitor, redactor şef adj., revista Hyperion
Marius Oprea, istoric
Ion Simuţ, redactor, revista Familia
Mara Magda Maftei, conf. univ. dr.
Luiza Marinescu, conf. univ. dr.
Dragoş Popescu, cercetător, Institutul de Filosofie şi Psihologie
Christian W. Schenk, scriitor
Dana Oprica, profesor
Vasile Muscă, scriitor, profesor
Călin Căliman, scriitor, critic de film
Adrian Dinu Rachieru, scriitor, profesor
Nicoleta Sălcudeanu, scriitor
Cassian Maria Spiridon, scriitor
Mircea Platon, scriitor
Marius Chelaru, scriitor
Viorica Ilie, muzicolog
Radu Boroianu, regizor
Mihail Ispirescu, scriitor
Ada Vertan, publicist, revista Spectator
Theodor Codreanu, scriitor
Monica Șerbănescu, Președinte Fondator, Director General, Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”
Ivona Șendroiu, economist
Lăcrămioara Coarnă
Maria Barbu, profesor pentru învațământ rimarFundația „Iustin Pârvu”
Ancuța Gurban-Dinu, profesor dr. Școala Gimnazială „George Topîrceanu”
Adriana Scripcariu, istoric de artă
Virgil Scripcariu, sculptor
Nicoleta Nedelescu, profesor pentru învațământ primar
Augustin-Ștefan Păunoiu, jurnalist
Andreea Florea Șerbănescu, profesor
Gurban-Dinu Mugurel, operator PC
Vasile Dinu, pensionar
Mărioara Dinu, pensionară
Mariana Dinu, Universitatea Națională de Apărare „Carol I”
Liliana Țuică, biolog
George Sălcianu, inginer IT
Alex Ștefănescu, critic și istoric literar
Marius Mărăcinescu, profesor
Ioana Revnic, profesor
Mariana Dogaru, doctor în științele educației
Victor Roncea, journalist
Simona Popa Gyr şi
Demostene Popa, fiica şi ginerele lui Radu Gyr, foşti membri ai Coralei Patriarhiei
Maria Ploae, actriţă
Nicolae Mărgineanu, regizor
Horea Paştina, pictor
Emilia Paştina, restaurator
Silvia Radu, sculptor
Dacian Andoni, pictor
Mihaela Andoni, lect. univ.
Teodora Stanciu, jurnalist cultural
Oana Enăchescu, jurnalist cultural
Ovidiu Nimigean, scriitor
Dora Mezdrea, istoric literar
Mihai Dinu, profesor universitar, Bucuresti
Emanuel Conţac, conferentiar Institutul Teologic Penticostal, Bucureşti
Ion Dur, profesor universittar, Sibiu
Cristina Bogdan, conferenţiar universtiar Facultatea de litere, Bucuresti
Tabita Chiriţă, bibliotecar, Biblioteca Naţională
Octavia Gordon, porfesor universtiar, Facultatea de Teologie, Bucureşti
Virgil Tănase, scriitor
Ion Lazu, scriitor
Lidia Lazu, poetă, actriţă
Gheorghe Glodeanu, prof. univ., scriitor
Al. Florin Țene, scriitor, președintele Ligii Scriitorilor Români
Titina Nica Țene
Daniela Ciută, preşedinte Asociaţia foştilor refugiaţi, deportaţi, expulzaţi în urma Dictatului de la Viena 1940, filiala Carei
Dina Stoica, învățătoare, Sebeșul de Jos (jud. Sibiu)
Ioan Radu Văcărescu, scriitor
Constantin Coroiu, scriitor, journalist cultural
Mihaela Helmis, journalist cultural
Emil Cătălin Neghină, actor, scriitor
Diana Câmpan, conf. univ. dr.
Gabriela Chiciudean, lector univ. dr., scriitor
Simona Grazia Dima, scriitor
Octavian Hoandră, scriitor, jurnalist
Olimpia Tudora, critic şi istoric de artă
Silviu Gura, scriitor
Eugen D. Popin, scriitor
Valeriu DG Barbu, scriitor, journalist
Petru Bejan, prof. univ. dr. Facultatea de Filosofie de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi
Marcel Sultănescu, profesor, inspector şcolar
Dan Pătraşcu, profesor
Gabriela Creţan, scriitor
Csiki Ligia, profesor Școala Națională de Gaz, Mediaș
Csiki Attila, profesor Școala Națională de Gaz, Mediaș
Marin Ifrim, scriitor
Dan Puric, actor, scriitor
Alexandru Petria, scriitor
Darie Ducan, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România
Irina Ciobotaru, scriitor
Ion Vlad, prof. univ. dr.
Carmen Vlad, prof. univ. dr.
Rodica Gabriela Chira, conferențiar universitar, traducător
Niculae Gheran, critic şi istoric literar
Aneta Nanca, profesor

Pentru adevăr

Apelul către Ioahnnis al fiicei lui Mircea Vulcănescu

Publicat Joi, 06 iulie 2017
23917
 | 39
 | 60
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
mariuta
+1
@Ghita Bizonu': contextele se cunosc si ce a urmat! spre deosebire de azi, au fost vremuri in care liderul politic platea pentru erorile facute! asta tine de fisa postului, cum s-ar spune! Romania putea sa nu intre in razboi, nu i s-a cerut asta, nu a avut nici un fel de tratat cu Germania legat de intrarea in razboi si nici de ce va urma daca Germania ar fi castigat razboiul! In al doilea rand nu a fost obligatorie trecerea Nistrului ( a se vedea ce au facut finlandezii!), schimband motivatia razboiului, care schimbare a avut darul de demotiva trupele, iar la Stalingrad rusii au castigat atacand flancurile romanesti! per total, pierderile de vieti omenesti in mod inutil au fost de 300.000 de morti plus 325.000 de disparuti, cu consecinte umane incalculabile ( moartea unui om este o drama) si consecinte demografice dezastruoase pe termen mediu si lung! Iar in al treilea rand, nu astepti sa ajunga rusii la Iasi si sa visezi ca rezisti pe Carpati si ca muti capitala la Orastie! daca nu era 23 August si prostia majora a ungurilor, nu cred ca Stalin ar mai fi spus ca pe veci va fi Transilvania Romaniei! Ce ar fi fost daca ne-am fi opus in continuare rusilor, iar ei ne-ar fi luat in totalitate Moldova si Transilvania ar fi dat-o ungurilor, plus tara ca teatru de razboi, adica distrugerea ei totala! din ianuarie 1943 s-a constientizat pierderea razboiului si Antonescu nu a facut nimic, dar nimic concret in acest sens! Noi am iesit dintr-un razboi pierdut mai bine decat am intrat, or asta nu i se datoreaza lui Antonescu!
Publicat Sâmbătă, 08 iulie 2017
+Răspunde
mariuta
+1
@Dragos: din punctul de vedere al redarii faptelor, postarea este corecta! am insa indoieli cu privire la intelegerea faptelor! in a doua parte a secolului al XIX-lea, odata cu *Dumnezeu a murit, orice este permis*apar doua tendinte majore, amandoua deduse din teoria razboiului, prima luptei de clasa si a doua a luptei impotriva minoritatilor etnice! aceste tendinte majore se vor materializa in secolul al XX-lea sub forma a doua totalitarisme, cel de stanga, comunismul, de sorginte iluminista, cel de dreapta, nazismul, de sorginte romantica! acordarea statutului de cetatean evreilor venea ca urmare a gasirii unor solutii pacifiste la problema razboiului impotriva unei etnii/rase! din pacate, la inceputul secolului al XX-lea notiunea de drepturi ale omului a fost inglobata in aceea de drepturi ale cetateanului, iar razboiul social ca si razboiul etnic nu au mai avut oprelisti! dramele secolului al XX-lea isi au originea in esecul blocarii acestor tendinte belicoase, ce-si au izvorul in iluminismul si in romantismul din secolul al XIX-lea!
Publicat Sâmbătă, 08 iulie 2017
+Răspunde
mariuta
+1
o problema delicata! Mircea Vulcanescu a fost un stralucit intelectual roman! a fost insa si membru intr-un guvern care a dus tara pe marginea prapastiei si a slujit politica impusa de maresalul Antonescu! pe tema aceasta, istoria si-a spus cuvantul! Maresalul Antonescu a fost declarat criminal de razboi si, prin consecinte, si guvernarea sa a fost considerata *criminala*! iar eu stiu ca dupa 1990 s-a mentinut sentinta data atunci! tot dupa 1990 legiuitorul a produs o lege care interzice fostilor demnitari ai regimului Antonescu sa fie reabilitati! suntem in situatia acelui poet maghiar care a facut parte din parlamentul maghiar in 1944 care a dat legi antisemite si ale carui oseminte au fost aduse pentru a fi ingropate in secuime! poate ca ar trebui schimbata legea, anume ca in aceste cazuri, atunci cand se da un numele unei personalitati unei institutii sa se precizeze statutul celui care poarta numele! in cazul de fata, liceul ar putea sa-si pastreze numele sub forma * Mircea Eliade, filosof roman* sau *Mircea Eliade, ganditor roman*, pentru a se disocia activitatea sa intelectuala de cea politica! pe scurt, trebuie ca legea sa fie modificata!
Publicat Vineri, 07 iulie 2017
+Răspunde
Ghita Bizonu' @ mariuta
0
Adica asa ... guvernul Antomescu a dus Romamia pe margine aprapastiei.. da cum fu cu tractatu Ribentrop-Molotov te rog ? Nu cumva Satoin si sluga sa Molotiv au permis ra Poloniei si deci WW2? SI ai auizt cumba de un ultimmatum ?
Publicat Sâmbătă, 08 iulie 2017
+Răspunde
nae girimea
+4
Cine indrazneste sa-l declare pe unul dintre cei de pe listele Institutului de odioasa existenta -Wiesel criminal de razboi ar trebui sa dovedeasca faptul . In caz contrar sa fie supus rigorilor legii @Charlie "Postacul securist santa Klaus " Gresit ! Asta e postac bozgorist si isi aduce si el contributia la denigrarea a tot ceea ce e patriot roman sau valoare romaneasca
Publicat Vineri, 07 iulie 2017
+Răspunde
Quasimodo
-5
Alaturarea lui Eugen Uricaru si Nicolae Breban de Vulcanescu, Eliade si Cioran este revoltatoare si ridicola.
Publicat Vineri, 07 iulie 2017
+Răspunde
Dragos
+9
Raspuns 2: pana cand? Pana mamaliga va exploda din nou! Adica cine stie cand ... Suntem un popor blestemat sa suferim la nesfarsit condusi de niste cozi de topor ale celor puternici...ca acestia s-au numit romani, otomani, rusi, austrieci, germani, sovietice, mai nou ue( germani din nou) sau americani.... Istoria noastra este o insiruire de tradari si tradatori...de la daci incepand pe principiul divide et impera....
Publicat Vineri, 07 iulie 2017
+Răspunde
UNDE-I LEGE NU-I TOCMEALA @ Dragos
+7
ASA PARE! POTRIVIT LEGII Nr.SI BLA,BLA! SI? RAMINEM CU 'INTELECTUALII': PLESU,POTAPIEVICI,ANA LU GOGU RADULESCU,MIRCEA DINESCU,VICTOR HEANU? CAM PUTIN SPRE DELOC!
Publicat Vineri, 07 iulie 2017
+Răspunde
Venera Iosif, bibliotecar
+16
Sustin acest demers.
Publicat Vineri, 07 iulie 2017
+Răspunde
magic
+17
Sustin acest demers
Publicat Vineri, 07 iulie 2017
+Răspunde
petrica
+27
comentariile sunt de prisos! slugile alese de cetatenii din colonie si acceptate de proprietarii coloniei au votat aceasta lege ce-si face efectul, slugile ajunse la guvernarea executa ce li se impune de stie toata lumea cine. sa se fi trezit "distinsii intelectuali" din inca din 90, macar din 95... ca doar se vedea cu ochiul liber incotro merge colonia...
Publicat Joi, 06 iulie 2017
+Răspunde
Charlie
-13
Postacul securist santa Klaus si-a facut din nou aparitia cu aberatii generate de lipsa crasa de instruire si informatie istorica. Fascismul a fost cu totul altceva decat nazismul, iar legionarismul a intruchipat o impletire monstruoasa de crestinism fundamentalist si nazism, toate trei curentele extremiste fiind conduse de agenti bolsevici din agentura ultrasecreta a Biroului Politic bolsevic, necunoscuti nici de Ceka si nici de spionajul Comintern. In consecinta, primarul neocomunist de care vorbeste a ridicat statuie unui legionar(nazist) de filiatie bolsevica. Despre Forum am scris mai multe comentarii la vremea respectiva in care am dat jos masca dusmanilor tarii, multe fiindu-mi cenzurate/blocate. In ce-l priveste pe generalul erou Gusa asasinat de kgb-isti, a impiedicat la Timisoara macelul planificat si aplicat doar partial de generalii GRU pucisti, stanculescu si chitac. Gen. Gusa a incercat sa opreasca ordinul scelerat de scoatere la manifestatii proceausiste a muncitorilor din fabrici intr-un municipiu in care teroristii batalionului 404 trageau in trecatori si militari. Primarul securist ceausist ii ridica statuie pentru ca generalul nu-l tradase pe ceausescu, nu pentru ca a impiedicat un macel. Trebuie repetat, Romania e teatrul confruntarii securistilor ceausisti cu securistii kgb-isti. Primarul ajuns mare mahar in Deal a facut parte din prima aripa, basista, dar Piratul suprem a cazut in dizgratia lui Engie, fiindu-i sacrificata familia pentru a i se inchide pliscul. Engie,cea mai fidela agenta...de influenta a bolsevicului intarziat Rasputin. Nu intamplator primul meu comentariu la acest articol a primit din belsug minusuri, intrucat am prezentat sintetic, dar elocvent filiatia extremista a multor intelectuali antebelici care au pus bazele in plan ideologic schizofreniilor bolsevico-legionare...
Publicat Joi, 06 iulie 2017
+Răspunde
NESTE IGNORANTI,CHARLIE @ Charlie
+6
CEARLIE TU SPECIALIST SI ASTIA NICI MACAR NU TE ASCULTA! DE UNDE APRECIERI? CONTINUA!
Publicat Vineri, 07 iulie 2017
+Răspunde
Klaus von Santa @ Charlie
+5
nea Carolica, iar ne aburesti cu rashini informationale secrete , atat de ultra- secrete incat nu stia nimeni de ele in afara , desigur, de matale personal. Intrebarea intrebatoare este una singura: daca aceste informatii erau ultrasecrete , de nu stia nici CEKA , nici pamantul de ele , matale de unde le-ai aflat ? cine mai stie de ele? nimeni? prin faptul ca nu citezi din niciun autor, din nicio sursa, prin metoda deductiv inductiva banuim fie ca auzi voci, ori ca ai revelatii cand te viziteaza Mosu ca pe Petrache Lupu de la Maglavit ! '...toate cele trei curentele extremiste fiind conduse de agenti bolsevici din agentura ultrasecreta a Biroului Politic bolsevic, necunoscuti nici de Ceka si nici de spionajul Comintern'' , dar cunoscuti lui Carolica , care o are mica !
Publicat Vineri, 07 iulie 2017
+Răspunde
Nume Iohan @ Charlie
+5
In veci nu as conduce o tara ca Romania. Orice ai face, nici sfant daca ai fi si tot ai fi scuipat.
Publicat Vineri, 07 iulie 2017
+Răspunde
Țăranul @ Charlie
+4
Ce să-i faci Cearli ... , așa e cînd le dai răsfirate și incomplete ... , adică să practici diversiunea ... ! In spusele tale sunt resturi de adevăruri , dar nu pot suplini necesitatea unui mesaj onest ... !
Publicat Vineri, 07 iulie 2017
+Răspunde
Lili de la Sibiu @ Charlie
+1
Ma scuzi, dar din lunga-ti poliloghie nu am retinut decat ca esti coleg de camera cu Napoleon. Este adevarat? L-ai verificat daca nu cumva este din nucleu dur al bolshevicilor leninisti?
Publicat Vineri, 07 iulie 2017
+Răspunde
Centrul Atenţiei
alarm off
Cotidianul cititorilor
13 articole/ Actualizat Miercuri, 12 iulie 2017
alarm off
Fotografiile bunicilor
29 articole/ Actualizat Marţi, 25 iulie 2017
alarm off
Antiştirile Cotidianul
6 articole/ Actualizat Duminică, 09 iulie 2017
alarm off
NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI
137 articole/ Actualizat Joi, 13 iulie 2017
Sorin Avram

Pe 25 iulie a fost delir pe reţelele de socializare, iar motoarele de căutare au fost încinse. Mulţi, foarte mulţi români au căutat pe Google „poze cu Denisa Manelista moartă”, „înmormântarea Denisei” şi „Denisa în sicriu”!

Sorin AvramPublicat acum 4 ore şi un minut