Masacru comis de talibani

Cel puţin 35 de oameni au murit într-un atentat care a avut loc într-un cartier cu populaţie majoritar şiită din capitala Afganistanului, Kabul. Un bilanț inițial indica 24 de morți.

„24 de persoane au decedat și 42 au fost rănite în atentatul din această dimineață din Kabul. O mașină capcană a fost propulsată într-un autobuz ce transporta angajați ai Ministerului Minelor”, a declarat pentru AFP Najib Danish, purtător de cuvânt al Ministerului de Interne afgan.

Atentatul a fost revendicat de talibani, conform DPA. O declarație semnată de Zabihullah Mujahid, purtător de cuvânt al talibanilor, și trimisă prin aplicația Telegram, anunță că atacurile au vizat două autobuze aparținând Directoratului Național Afgan al Securității (NDS), agenția de spionaj a țării, și că au fost ucise 37 de persoane.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.