Ministrul Agriculturii: Chiar nu ne pasă ce ajunge în România?

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a criticat, joi seară, la Realitatea TV controlul redus la graniță al alimentelor care pătrund în România, invocând, drept exemplu, o verificare pe care a demarat-o, în 2012, în calitate de secretar de stat, la acea vreme, în urma căreia a detectat o depășire a limitei de pesticid în cazul unor fructe transportate. „Nu există un alt stat european care să aibă o problemă atât de mare cu importurile precum avem noi”, a spus Irimescu.

„În principiu, standardele în Uniunea Europeană sunt foarte înalte și un veterinar ia un eșantion și verifică dacă se încadrează în limitele prevăzute în legislația europeană. De obicei, riscul cel mai mai mare nu e din Uniunea Europeană. Când am declanșat controlul, în noiembrie 2012, am descoperit camioane care veneau cu grepfrut, din Turcia, care depășeau limitele de pesticid ori asta e otravă. Aceste pesticide rămân în fruct și în organism (…) Chiar nu ne pasă ce ajunge în România? Când un camion are astfel de practici și evită controlul e clar că marfa pe care o transportă nu e cea mai sănătoasă. Verificăm foarte puțin din ce intră în România”, a declarat ministrul.

Întrebat ce ar putea face inspectorii vamali, în acest sens, Irimescu a explicat: „Vama poate verifica dacă un camion cu fructe și legume zice că e în tranzit prin România. Vama are intrarea camionului la Giurgiu și are ieșirea către Nădlac, dacă a zis că se duce spre Germania. Dacă nu o are (n.r – ieșirea camionului), atunci poate să aprindă un beculeț. Vama ar trebui să fie alături de noi și datele să fie în sistem în momentul în care nu apar și la ieșirea din țară ar trebui sesizată și poliția. Există soluții. Alte state fac perfect această verificare. Nu există un alt stat european care să aibă o problemă atât de mare cu importurile precum avem noi”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.