Mircia Dumitrescu: „Mi se face tot mai des un dor de negrăit de Nichita”

Profesor universitar şi doctor în arte vizuale, membru corespondent al Academiei Române, Mircia Dumitrescu, oaspetele de onoare al rubricii Salonul Cotidianul.ro, este una dintre personalităţile complexe şi copleşitoare ale artelor plastice din ţara noastră.

S-a născut la 3 iulie, 1941, în comuna Căscioarele, judeţul Ilfov, absolvă Liceul „Ion Neculce” din Bucureşti, urmează cursurile Institutului de Arte plastice „Ion Grigorescu” din Bucureşti, devine membru al UAP în 1969. Sunt doar câteva date, extrem de succinte, din viaţa ilustrului nostru invitat. Premiile, distincţiile şi expoziţiile personale, de grup, din ţară şi din străinătate sunt atât de numeroase încât trecerea lor în revistă ar consuma un spaţiu tipografic imens. Viaţa sa şi mai ales opera sa, implicate în varii sectoare ale vieţii cultural-artistice, fac parte de peste 50 de ani din elita culturală, adeseori boemă, a unui Bucureşti care a supravieţuit, miraculos, în vălmăşagul comandamentelor politice proletcultiste. Mircia Dumitrescu şi toţi prietenii săi din acele vremuri, prieteni pe care nu încetează a-i aminti cu orice prilej, sunt o veritabilă legendă, demersul său artistic continuând, chiar şi la vârsta de 75 de ani, să uimească şi să încânte lumea iubitorilor de frumos.

Flash interviu

Care este expoziţia pe care aţi iubit-o cel mai mult?

Nichita Stănescu îşi construia volumele de poezie ideatic şi tehnic, nu ca pe o adunare de poezii disparate, ci ca o construcţie concretă. Cele 4 expoziţii personale sunt momente ale expunerii mele artistice în dorinţa de a comunica cu publicul. Pentru mine toate au fost importante: 1973 – la Simeza, 2008 – la Sala Constantin Brâncuşi, la Palatul Parlamentului, 2013 – la Sala Dalles, şi 2016 – la Biblioteca Academiei, Sala Theodor Pallady.

Care este omul sau oamenii care au contribuit decisiv la devenirea Dvs. artistică?

Este profesorul Vasile Kazar, pentru deprinderile gramaticale asupra imaginii plastice. Este Eugen Schileru, pentru gândirea spirituală, care mi-a dezvăluit şi lumea intelectuală bucureşteană, din care făceau parte Dimitrie Stelaru, Tudor George, Aurel Covaci, Grigore Hagiu, dar mai ales pe Nichita Stănescu şi alţii. Dar asta nu înseamnă că nu i-am cunoscut şi pe Zaharia Stancu sau Al. Philippide, pe care i-am şi ilustrat.

Emil Cioran

Aţi trăit şi o descumpănire în arta Dvs.?

Nu m-am grăbit niciodată. M-am pregătit pentru o activitate artistică de lungă durată, fără invidie, fără un epigonism de import. Şi atunci de unde dezamăgire sau descumpănă? Mi-am asumat profesia de grafician şi am practicat-o cât mai onest cu putinţă.

Aţi ilustrat la modul excepţional numeroase cărţi de poezie, romane, epopei, inclusiv manuscrisele eminesciene. Care dintre ele v-au rămas în suflet?

Toate. Dar nu cărţile contează. În paranteză aş vrea să spun că este vorba de o construcţie de cărţi la care ilustraţiile sunt adiacente. Contează să stabilim două direcţii pe care le pot aborda ilustratorii de carte. Unii folosesc aceeaşi formă stilistică la toate ilustraţiile şi se repetă la nesfârşit, cum face Val Munteanu. Alţii îşi modifică forma, expresia artistică, ca un regizor, putând fi de nerecunoscut, exemplu Ion State, un drum pe care am mers şi eu încă de când am terminat facultatea.

Cum aţi defini, pe scurt, propria profesiune de credinţă, acel Ars Poetica al artei Dvs.?

Cred în gravură, căci, după cum spunea Roland Barthes, „gravura dă de gândit ochiului şi de lucru mâinii”, asta însemnând că desenul este cel ce construieşte personalitatea artistului ce nu se bazează pe copiile unor magisteri, ci se bazează pe observarea naturii şi pe ceea ce simte în acest complex proces de analiză a naturii.

Mircia Dumitrescu: Mi se face tot mai des un dor de negrăit de Nichita

Mircia Dumitrescu. Mare şi ilustru grafician fascinat de arta gravurii şi împătimit de sculptură. Și mare, mare constructor de cărţi, cum ar fi monumentala construcţie, veritabilă operă de artă, numită Manuscrisele Mihai Eminescu, apărută, sub egida Academiei Române, în 36 de volume! Adică Mircia Dumitrescu.

Mai toate comentariile din mass-media despre uriaşa sa operă conţin Decalogul pe care i l-a dăruit Nichita Stănescu. Nu ne abatem de la această superbă dedicaţie. Manuscrisul, plus alte 33 de poeme semnate şi dăruite artistului, inclusiv un portret desenat de Poet, fac parte din colecţia de suflet a graficianului, gravorului şi sculptorului Mircia Dumitrescu.

Decalog pentru Mircea

Să nu-ţi minţi ochii.
Să nu-ţi furi realul din real.
Să nu te înşeli pe tine însuţi ca şi cum ai fi altul.
Să nu vorbeşti în numele nimănuia,
căci numele tău al nimănuia este.
Să-ţi faci chip cioplit.
Să-ţi faci chip în linii.
Să-ţi faci chip din trilul ciocârliei.
După ce le-ai făcut toate acestea,
încearcă să le-mbrăţişezi dacă poţi.
Îmbrăţişarea chipului cu chip sărut se numeşte.
10. Numai chipul se îmbrăţişează cu chipul,
căci braţele sunt făcute pentru ararea cîmpului.
Amin.

S-a bucurat, deci, Mircia Dumitrescu, de prietenia cu marele poet, de care i se face tot mai des un dor de negrăit, dar i-a iubit şi a fost iubit şi de alţi poeţi, cum au fost Dimitrie Stelaru, Grigore Hagiu, Gheorghe Tomozei, Tudor George, zis Ahoe, Virgil Mazilescu, Gheorghe Pituţ, Petre Stoica, Aurel Covaci, George Ţărnea sau Fănuş Neagu, lumea de altădată a boemei bucureştene, o lume nebună, nebună, nebună. Nu mai punem la socoteală întâlnirea sa, în plan strict artistic, ca ilustrator dar şi ca iubitor de literatură, cu Metamorfozele, Tristele şi Ponticele lui Ovidiu, cu fabuloasa epopee a lui Ghilgameş, cu Shakespeare, opere complete, cu altă epopee, Kalevala, cu prietenii lui Nichita, poeţii sârbi Vasko Popa şi Adam Puslojic, cu Victor Hugo, cu Alphonse de Lamartine, cu Paul Verlaine, cu Edgar Alan Poe, cu Lermontov şi lista este departe de-a fi închisă.

Din 1966 şi până în clipa de faţă, Mircia Dumitrescu ilustrează şi construieşte cărţi peste cărţi în ediţii curente sau bibliofile, una mai frumoasă decât alta, cărţi premiate la numeroase târguri internaţionale, recunoscute şi apreciate fiindu-i atât meşteşugul, cât şi erudiţia înmănuncheate în ceea ce s-ar numi o pasiune incandescentă pentru carte şi pentru frumos, pentru îngemănarea cuvântului cu linia grafică.

Da, fără doar şi poate, Mircia Dumitrescu este dacă nu chiar o fabrică de frumos, atunci măcar un atelier de factură medievală. Un atelier în care munceşte pe ruptelea, la toate cele trei uriaşe prese de gravură, sau la mesele pe care întinde hârtia manuală pentru ample desene. Un atelier din care iese tot mai des pentru a se odihni cioplind trunchiuri de tei şi de stejar.

O nelinişte şi o frenezie, ambele devastatoare, par să fi pus stăpânire pe spiritul său. Este aidoma marilor şuvoaie de apă care coboară năvalnice din creştetul munţilor şi rotunjesc, cu multă răbdare şi migală, pietrele din prunduri. O incredibilă energie îi hrăneşte toate impulsurile şi-i conectează fiinţa artistică la tot ceea ce ţine de viaţă şi de rosturile vieţii.

Desenele sale şi gravurile sale se nasc dintr-o mişcare continuă a liniei, aparent browniană, dar conceptul este ceea ce creierul gândeşte, iar imaginea de ansmablu este ceea ce mâna făptuieşte. Aceeaşi relaţie între gândire şi înfăptuire se poate desluşi şi-n sculpturile sale în lemn de tei sau stejar, cu suprafeţe şi volume rugoase, fruste, parcă amirosind a pădure sau codru. Totul respiră a viaţă, a trăire, o exuberantă manifestare dyonisiacă, opusă cu premeditare extazului apollinic, arta lui Mircia Dumitrescu fiind un imn imperial închinat vieţii de zi cu zi.”Leoaică tânără, iubirea”, psalmodia Nichita Stănescu. Tigroaică tânără, viaţa, i-ar fi putut răspunde, cu desenele sale, cu gravurile sale şi cu sculpturile sale, Mircia Dumitrrscu. Tigroaică tânără, viaţa i-a sărit la piept şi artistul nu s-a temut. Dimpotrivă, s-a luat la trântă cu ea. A învins-o, n-a învins-o? Nu se ştie. A învins arta. O artă care palpită de viaţă, musteşte, respiră. Și dacă adevărul adevărurilor s-ar ascunde într-un sâmbure de piatră, fie el şi de granit, Mircia Dumitrescu n-ar pregeta să sfarme acel sâmbure în dinţi. Numai şi numai ca să-i simtă sângele celest, sânge cu gust amar şi dulce şi cald şi rece, sânge al izbânzii şi al înfrângerii, sânge înalt şi adânc, sânge al vieţii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.