Miron Mitrea, eliberat (Foto)

Fostul ministrul al Transporturilor Miron Mitrea a fost eliberat condiționat joi. După mai multe încercări nereușite a de a scăpa de închisoare, judecătorii de la Tribunalul Constanța au decis să-l elibereze condiționat, hotărârea fiind definitivă.

Cu barba crescută și îmbrăcat la costum, Mitrea a părăsit penitenciarul de la Poarta Albă din judeţul Constanţa joi în jurul orei 16.30.

Miron Mitrea se afla în închisoare de la începutul anului trecut când magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

Mitrea a fost condamnat în februarie 2015 într-un dosar vizând renovarea casei mamei sale din localitatea Voluntari. Acesta a fost încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă începând cu data de 13 februarie.

Procurorii au susținut că în perioada 2001-2002, Miron Mitrea a primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de 927.420 de lei în schimbul numirii și menținerii acesteia în funcția de inspector-șef adjunct și inspector-șef al ISC, suma reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții, amenajare și dotare efectuate cu titlu gratuit și în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău și SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din județul Ilfov, proprietatea mamei demnitarului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.