Moțiunea PNL, respinsă

UPDATE Moțiunea PNL împotriva ministrului Agriculturii a fost respinsă cu 43 pentru, 84 împotrivă și 4 abțineri.

Senatul a dezbătut marți moțiunea PNL, Să oprim jaful! Agricultura țării și peste 1 milion de fermieri se zbat între secera lui Daniel Constantin și ciocanul lui Victor Ponta!.

Prin această moţiune simplă, PNL solicita demisia ministrului agriculturii Daniel Constantin.

Liberalii îl acuză pe Constantin că a blocat subvențiile pentru agricultură printr-un ordin dat în aprilie, sistemul informatic al APIA nefiind funcțional. De asemenea, legislația României în domeniul agricol promovată în ultimii trei ani este o „frână” în dezvoltarea agriculturii, mai spus liberalii.

Pierderea pieței este însă una dintre cele mai importante probleme, spun liberalii, agricultorii români având mari dificultăţi privind concurenţa pe piața internă, agricultorul autohton neavând, practic, loc să vândă în propria țară.

Liberalii acuză, de asemenea, şi spun că ANSVSA „protejează mafia și bolile din agricultură”. Ei afirmă că Guvernul nu ia nicio măsură împotriva bolii albastre și califică drept o minciună motivația ANSVSA de a nu trece la acțiune deoarece fermierii nu sunt de acord cu vaccinarea animalelor.

Liberalii critică totodată vizita ministrului Agriculturii în supermarket pentru verificarea prețurilor după scăderea TVA la alimente. „Adaosul comercial al supermarketului este de 121% față de prețul fermierului sau de 90% față de prețul fabricii de procesare”, acuză PNL.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.