Neculai Onțanu, reținut de DNA

Primarul Sectorului 2, Neculai Onțanu, lider interimar al UNPR, a fost reținut miercuri seara de DNA, urmând să fie prezentat Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Edilul este acuzat de luare de mită într-un caz de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp. În același dosar, constituit ca urmare a unei sesizări formulate în 2016, procurorii au mai dispus efectuarea urmăririi penale față de Loredana Radu, avocat în Baroul București, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani. Loredana Radu, care este avocata lui Victor Ponta, a fost și ea reținută ulterior.

Comunicatul DNA:

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de combatere a corupției, într-un dosar constituit ca urmare a unei sesizări formulate în anul 2016, au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 martie 2016, a inculpatului

ONȚANU NECULAI, primar al Sectorului 2 al municipiului Bucureşti, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecta

RADU LOREDANA-CLAUDIA, avocat în cadrul Baroului București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– complicitate la luare de mită,
– spălare de bani.

Din ordonanțele întocmite de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:
În perioada 2006 – 2007, inculpatul Neculai Onțanu, primarul Sectorului 2 București, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunțător în cauză), pentru a facilita procedura de reconstituire a dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991.

După emiterea titlului de proprietate, inculpatul Neculai Onțanu a primit o suprafață totală de teren de 1.500 mp, situată pe strada Barbu Văcărescu, care a fost transferată de către denunțător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare – cumpărare fictive către suspecta Radu Loredana Claudia și o altă persoană, interpuși indicați de edil.

În baza acestei solicitări, la data de 13 noiembrie 2007, s-au încheiat, la același notariat public, două contracte de vânzare cumpărare prin care a fost transferat dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 500 mp din terenul situat pe str. Barbu Văcărescu către persoana respectivă și asupra unei suprafețe de 1.000 mp din același lot către suspecta Radu Loredana Claudia.

Prețul prevăzut în contractul încheiat cu persoana respectivă a fost de 500 euro/mp, respectiv valoarea minimă conform Ghidului cu prețuri orientative ale imobilelor realizat de Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (preț total 250.000 euro).

În contractul încheiat cu suspecta Radu Loredana Claudia a fost prevăzut un preț de 10 ori mai mic, respectiv 50 euro/mp (preț total 50.000 euro). Cu privire la modalitatea de plată s-a menționat în ambele situații că s-ar fi plătit un avans de 5.000 euro la o dată neprecizată, iar diferența s-ar fi achitat în numerar în ziua încheierii contractului.

În realitate nu s-a achitat nicio sumă de bani, cele două contracte au avut un caracter fictiv, terenurile fiind transferate în contul mitei promise primarului Onțanu Neculai, la indicația acestuia.

Suprafața de teren respectivă era cuprinsă în titlul de proprietate emis la propunerea inculpatului Neculai Onțanu și avea o valoare de piață de aproximativ 4.200.000 euro, pe baza sumelor cu care a fost revândut de cei doi intermediari, la scurt timp, după finalizarea tranzacțiilor fictive.

Inculpatului și suspectei li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 și 307 Cod de procedură penală.

La data de 24 martie 2016, inculpatul Onţanu Neculai urmează să fie prezentat Curții de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale, respectiv punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8518 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.