Norul ce pluteşte peste Muzeul Akron din Ohio

Conceptul de muzeu s-a schimbat radical faţă de vremea „cabinetelor de curiozităţi” ale lui Rudolf al II-lea sau Ferdianand al II-lea, din secolul al XVI-lea. Muzeul a devenit astăzi nu numai un loc de expunere, depozitare şi conservare a operelor, dar şi un concept urban.

Scriam nu cu multă vreme în urmă despre Muzeul Confluenţelor din Lyon şi despre autorul lui, celebrul studio de arhitectură vienez „Coop Himmelb(l)au”, cunoscut pentru experienţa sa în construirea sau redesenarea unor muzee celebre, între care „Akron Art Museum” din Ohio ocupă un loc important.

Muzeul de Artă Akron şi-a deschis pentru prima dată porţile la începutul anului 1922, sub numele „Akron Art Institute”, în două încăperi ale unei biblioteci publice. El a fost găzduit apoi într-o clădire de secolul XIX, în stilul Renaşterii italiene, construită în 1899. Când s-a decis extinderea muzeului, la începutul anilor 2000, concursul a fost câştigat de „Coop Himmelb(l)au”, acesta fiind primul lor proiect în Statele Unite. Noul muzeu, deschis în 2007, găzduieşte, pe lângă expunerea permanentă, expoziţii temporare de artă naţională şi internaţională.

Cei 5.900 de metri pătraţi ai clădirii au fost concepuţi astfel încât să integreze vechea construcţie, arhitecţii propunându-şi să creeze în jurul ei un spaţiu public care să lege oraşul şi muzeul, folosind elemente vizuale surprinzătoare şi elegante. Clădirea este compusă din trei părţi.

Vechea clădire a Muzeului Akron

Punctul vizual central al „Akron Museum”, numit „Crystal”, este o sală din sticlă, ce serveşte drept spaţiu de primire şi face în acelaşi timp legătura între clădirea veche şi cea nouă, între sălile de expoziţie şi cele dedicate programelor educaţionale, evenimentelor publice sau administraţiei, bibliotecii, cafenelei sau librăriei. Faţetată, aşa cum arată şi numele, ea este scăldată în lumină şi asigură o continuitate exterior-interior. Este un amplu spaţiu flexibil, care poate fi folosit şi pentru banchete, festivaluri de artă, diverse alte evenimente. Ideea tradiţională a sălii de banchete ca un spaţiu izolat, închis se dizolvă într-o experienţă publică, vizibilă. „Crystal” dispune de zone microclimatice determinate de analizarea tipului şi duratei ocupării diferitelor arii. Eliminând nevoia de climatizare a întregului spaţiu şi focalizând energia în zonele ocupate de un număr mare de persoane, se reduc costurile şi cantitatea de energie folosită. În acelaşi timp, energia necesară iluminării, încălzirii, climatizării este diminuată de deschiderea amplă către lumina naturală. Corpul şi locaţia celorlalte două corpuri, „Galeria Box” şi „Acoperişul-nor”, protejază partea de sud a corpului „Crystal”, expusă direct luminii solare. Capacitatea de reflectare a materialului faţadei „Galeriei Box” măreşte nivelul de iluminare naturală şi reduce nevoia unor surse puternice de lumină artificială.

„Gallery Box”, care cuprinde galeriile „Arnstein”, „Haslinger”, „Bidwell” şi „Isroff”, este rezervată expoziţiei permanente şi celor temporare. Este un paralelipiped monolitic, îmbrăcat în metal. Interiorul are foarte puţine coloane, fiind astfel şi el flexibil şi permiţând strategii expoziţionale diverse. Un ascensor puternic aduce lucrările de foarte mari dimensiuni din spaţiile de depozitare în cele de expunere. În galerii nu există lumină naturală, încercându-se astfel o mai bună conservare a picturii.

Acoperişul Nor se întinde peste construcţia veche şi cea nouă

Podelele acestor două corpuri ale clădirii, „Gallery Box” şi „Crystal”, sunt formate din dale turnate în care există conducte de apă, care poate fi caldă sau rece, schimbând temperatura spaţiului într-un mod mai eficient decât sistemele de aer condiţionat.

„Acoperişul-nor”, lung de 100 de metri, cu armătură de oţel şi aluminiu, pe care un critic l-a descris drept „un aligator mecanic”, se întinde deasupra construcţiei vechi şi a celei noi, dând unitate ansamblului şi creând, în acelaşi timp, o emblemă a centrului oraşului. El planează deasupra clădirii creând o anvelopă difuză datorită masei şi materialelor delicate din care este construit. Protejează spaţiul interior şi umbreşte spaţiul exterior. „Norul” poate fi văzut de pe bulevardul principal al oraşului, dar şi din părţile mai îndepărtate ale acestuia. Evenimentele muzeale, cum ar fi concertele sau banchetele în aer liber, pot fi găzduite sub acest acoperiş, în „Parcul urban de Sculptură”, peisaj artificial în care vizitatorii se pot bucura de artă din înaltul oraşului. Muzeul devine astfel o zonă hibridă care se deschide către exterior sau poate primi în interiorul său oraşul. O scenografie care introduce o suprafaţă continuă ce leagă interiorul şi exteriorul pornind de curtea aflată între clădirea originală şi noua construcţie până la nivelul superior al grădinii de sculpturi, culminând cu terasa, ea însăşi o sculptură şi cu acoperişul. Continuitatea peisajului între toate spaţiile destinate diverselor evenimente devine configuraţie spaţială în jurul zonei „Crystal”.

Faţada Muzeului de Artă Akron

Extinderea spaţiului a permis etalarea unor opere majore ale artei americane, rar văzute de public înainte, cum ar fi „Surf” de Elliot Torrey, artist american format în Franţa, prima lucrare intrată în colecţiile Institutului de Artă Akron, în 1923.

Muzeul Akron din Ohio se înscrie în problematica proiectelor iniţiate la sfârşitul anilor ’90 de „Centrul UFA Cinema” din Dresda, vizând crearea unor spaţii publice prin intermediul arhitecturii. Construcţia lui păstrează fragmentarea volumelor şi metaforele climatice caracteristice firmei „Coop Himmelb(l)au”. În intenţia arhitecţilor, edificiul joacă rolul unui reper urban, un punct de tensiune în spaţiul amorf al oraşului. Din acest punct de vedere, clădirea este o reuşită, dar spaţiile de expoziţie au fost criticate pentru aspectul lor oarecare, pentru lipsa luminii zenitale, chiar atunci când sunt situate la etaj, ceea ce nu răspunde exact exigenţelor unui muzeu.

Să construieşti sub cerul albastru

Suprafeţele mari de sticlă scaldă în lumină Crystal

În efervescenţa anilor ’60 – studioul de arhitectură a fost înfiinţat în 1968 -, Helmuth Swiczinsky şi Michael Holzer, fondatorii lui, au optat în alegerea numelui pentru un joc de cuvinte: coop (spirit cooperant), himmel (cer), blau (albastru) şi bau (a construi). Într-o machetă utopică, ei imaginau un oraş în rezonanţă cu viaţa organică şi psihică pe care o adăposteşte. O performanţă le-a schimbat perspectiva asupra percepţiei spaţiului: călătoria lor într-un mare balon gonflabil pe deasupra Vienei. „Arhitectura noastră, scriau ei atunci, nu are un plan fizic, ci unul psihic. Nu mai există pereţi. Spaţiile noastre sunt baloane care palpită. Pulsul nostru devine spaţiu şi figura noastră, faţada imobilului”. Ei au inventat pe hârtie un nor locuit graţie unei inginerii complexe care l-ar fi împiedicat să se risipească.

Era în toate acestea o încercare de a se desprinde din constrângerile arhitecturii clasice, de a configura proiecte care să transcrie lumea aşa cum este ea percepută prin emoţiile arhitectului. „Între meandrele psihismului lor şi haosul peisajului modern, arhitecturile lor păreau atunci să nu poată îmbrăca decât forme sinuoase sau destructurate”, aprecia criticul Emmanuel Caille. De altfel, în expoziţia „Despre arhitectura deconstructivistă”, de la Muzeul de Artă Modernă din New York, din 1988, Helmuth Swiczinsky şi Michael Holzer apar alături de Frank Gehry, Libeskind şi Zaha Hadid.

Relaţia exterior-interior datorată acoperişului-nor

În 1993, „Coop Himmelb(l)au” a primit comanda pentru Groninger Museum. Rezultatul a fost un proiect mai aproape de dispozitivele artiştilor contemporani decât de normele strict raţionale ale arhitecturii. În acest muzeu, arhitecţii au realizat pentru prima dată, la scară mare, concepţia lor despre spaţiu care „explodează” din carcasa funcţionalistă în componente fragmentate.

Dacă arhitecţii vienezi n-au realizat încă decât două muzee, ei au în studiu numeroase alte proiecte. De altfel, cele două elemente, cristalul şi norul, se regăsesc în Muzeul de la Lyon. Studioul pregăteşte acum construcţia unui alt muzeu la Shenzhen, lângă Hong Kong, care va reuni două corpuri în jurul unei spirale, spirală ce se regăseşte şi în viitorul muzeu Strongoli de lângă Crotona, în Calabria. La Tell el-Daba, în Delta estică a Nilului, este prevăzută construirea unui Muzeu arheologic, al cărui design derivă din piramidă, dar evocă şi o ridicare tectonică. Cu aparenţă fragmentată, proiectul propune, la interior, unificarea spaţiului printr-o rampă descendentă în pantă lină.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.