Nou proces în Germania în dosarul Auschwitz

După trei amânări succesive, în Germania a început procesul unui fost medic SS în vârstă de 95 de ani, acuzat că a luat parte la crimele în masă de la Auschwitz. Hubert Zafke este judecat în Neubrandenburg și este acuzat că a asistat la uciderea a 3.681 de oameni în lagărul morții, transmite BBC.

Acuzarea face referire doar la o perioadă de o lună, în august-septembrie 1944.

Procesul a fost amânat până acum din cauza stării de sănătate a fostului medic SS, care suferă de hipertensiune și a avut și câteva episoade în care a vrut să se sinucidă.

Zafke a petrecut doar câteva săptămâni la Auschwitz, în 1944. El susține că nu a tratat decât militari și ofițeri din SS. Procurorii spune însă că Zafke știa foarte bine ce se întâmplă în acel lagăr și că în perioada în care a fost detașat acolo au murit mii de oameni.

În iunie, justiția germană a condamnat un fost gardian de la Auschwitz, în vârstă de 94 de ani, în timpul serviciului căruia au murit peste 170.000 de oameni. În Germania este acuzată și o femeie de 92 de ani, fosta operatoare radio a comandantului lagărului. Medicii nu și-au dat însă acceptul pentru începerea procesului ei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.