„Nu vrem mega-moschee în Bucureşti!”

Controversele privind construirea unei mari moschei în Capitală au ajuns şi pe reţelele de socializare. Astfel, mişcarea, intitulată „Nu vrem mega-moschee în Bucureşti”, a strâns în doar două săptămâni 11.000 de susţinători.

Pe pagina de protest este anunţată pentru luni, ora 19.00, în Piaţa Universităţii, o manifestaţie de stradă pentru a atrage atenţia asupra oportunităţii organizării unui referendum local pe această temă.

„Pentru a răspunde vom avea în vedere cinci subiecte în derulare care ne furnizează date importante în răspunsul pe care îl vom da”, se arată în mesaj.

„1. Fluxul masiv de refugiaţi din nordul Africii şi vestul Asiei. 2. Islamizarea profundă şi tot mai accelerată a statelor occidentale. 3. Decizia europeană de distribuire a refugiaţilor în toate statele UE. 4. Decizia guvernului României de primire a 2000 de refugiaţi. 5. Construirea unui monumental complex religios la Bucureşti, mediatizat ca fiind cea mai mare moschee din Europa………”

Daca nu doresti ca acesta sa iti fie viitorul, atunci vino (singur, sau cu toata familia si cu toti prietenii) azi, (luni) ora 19:00 la statuia lui Mihai Viteazul din Piata Universitatii si cere-ti dreptul tau de cetatean si de Roman, de a decide liber, daca vrei o Mega Moschee si Islamizarea Romaniei, sau daca nu doresti acest lucru. De tine depinde, nu de altcineva!”, mai arată iniţiatorii.

„(…)Manifestaţia este aprobată de Primăria Municipiului Bucureşti. Nu vrem o mega-moschee în Capitala României.Vrem, în schimb, o dezbatere publică serioasă pe această temă. Cerem Guvernului abrogarea HG 372/2015 printr-o Ordonanţă de Urgenţă prin care terenul în suprafaţă de 11.295 mp să revină în proprietatea privată a statului. Dacă Guvernul nu binevoieşte să abroge HG 372/2015, vrem ca bucureştenii să se poată măcar exprima cât se poate de democratic în cadrul unui referendum local dacă sunt sau nu de acord cu construirea acestei moschei. Cerem Primăriei Capitalei să nu elibereze avizele necesare şi să nu emită autorizaţia de construire pentru moschee.”

Guvernul Victor Ponta a decis recent să ofere Muftiatului cultului musulmanilor un teren de peste 11.000 de metri pătraţi în Bucureşti, lângă Centrul Expoziţional Romexpo, pe o perioadă de 49 de ani, pentru construirea unei moschei.

Premierul a făcut, de asemenea, un scurt istoric al acestui acord româno-turc: „Fostul preşedinte al României, domnul Traian Băsescu, a negociat un lucru bun pentru România şi anume statul turc dă un teren pe care l-a şi identificat pentru o biserică românească sau un loc pentru pelerinii români, iar statul român dă un loc în care să se construiască o moschee, dar nu dă Turciei, ci dă comunităţii musulmane din România . Deci, un acord între două state, două state care au un parteneriat strategic. (…). Eu nu am făcut decât să pun în aplicare o înţelegere între statul român şi statul turc, înţelegere discutată de fostul preşedinte Traian Băsescu, rediscutată de actualul preşedinte şi care mi se pare o înţelegere bună pentru România. Acuma, nu ştiu cum evoluează, pentru că în urma scandalului s-ar putea să cadă. Statul român nu dă niciun leu, oferă un teren acolo unde a oferit şi pentru alte organizaţii”, a spus Ponta.

Muftiul Iusuf Murat a declarat, săptămâna trecută, în urma controverselor care au apărut în spaţiul public, că moscheea nu va fi cea mai mare din Europa aşa cum s-a vehiculat.

„Nu va fi cea mai mare moschee din Europa. Când am făcut o astfel de afirmaţie cu cea mai mare moschee am vrut să evidenţiez rolul pe care îl are statul român şi respectul pe care îl are statul român faţă de comunitatea turco-tătară din România, dar, din păcate, cu o asfel de afirmaţie am fost înţeles greşit. Proiectul constă într-o simplă moschee, cu o capacitate maximă de o mie de persoane, un parc pentru copii şi un loc de abluţiune (spălare spirituală) care este specific, deci este o anexă care le vine în mod special în lăcaşele de cult musulmane. Dacă nu se va dori din partea autorităţilor sau din partea cetăţeanului de rând ca această moschee să fie finanţată de către statul turc, solicit ca statul român să finanţeze această moschee”, a declarat muftiul.

De asemenea, Iusuf Murat a negat posibilitatea construirii unei universităţi în care să înveţe 6.000 de studenţi, afirmând că proiectul include doar o şcoală de vară.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.