Nuntă regală în Suedia (Video)

Prințul Carl Philip al Suediei s-a căsătorit sâmbătă cu fostul model Sofia Hellqvist.

Ceremonia religioasă a avut loc în capela oficială a Palatului regal al Suediei, sâmbătă, începând cu ora 16.30 (17.30, ora României). La ceremonie au participat, alături de părinţii prinţului Carl Philip, regele Carl Gustaf al XVI-lea şi regina Silvia ai Suediei, reprezentanţi ai mai multor familii regale din lume, între care regina Sonja a Norvegiei, regina Margrethe II a Danemarcei, regina Maxima a Olandei, regina Mathilde a Belgiei şi prinţesa Hisako Takamado a Japoniei.

Festivitățile de nuntă au început de vineri seara cu o cină privată pentru miri și oaspeții lor la Skeppsholmen Caverns, situat pe o insulă în centrul orașului Stockholm, vizavi de Palatul Regal.

Carl Philip, în vârstă de 36 de ani, este al doilea dintre cei trei copii ai regelui Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei și ai reginei Silvia și singurul fiu. Regele și regina Sofia mai au două fete. Prințul Carl Philip ocupă locul al treilea în ordinea de succesiune la tron, după sora sa mai mare, prinţesa Victoria, şi după fiica acesteia, prinţesa Estelle, în vârstă de trei ani.

Odată cu căsătoria, soția prințului, în vârstă de 30 de ani, va purta titlul de prințesa Sofia, ducesă de Varmland.

Cei doi și-au unit destinele după o o relație de cinci ani. Prințul suedez și-a întâlnit aleasa într-un club, potrivit presei. Casa Regală suedeză nu a privit cu ochi buni relaţia la început deoarece Sofia Hellqvist a pozat în perioada studenţiei într-o revistă pentru bărbaţi.

Mai multe fotografii de la nunta regală AICI

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.