O nouă materie ar putea fi obligatorie în şcoli şi grădiniţe

Ministrul Sănătăţii, Patriciu Achimaş Cadariu își dorește o nouă materie în şcoli şi grădiniţe, respectiv „Educaţie prin sănătate”, la care copii să înveţe despre alimentaţia sănătoasă, igienă şi lupta împotriva alcoolului şi fumatului.

Orele ar putea fi ţinute de medicii şi asistentele cabinetelor din şcoli.

„Personal cred că aceste ore ar trebui să fie obligatorii şi cred că avem o resursă fantastică la care trebuie să apelăm – medicii şcolari. Suntem obligaţi să susţinem această specialitate, medicii şcolari se împuţinează. Sunt medici şcolari, asistente care lucrează în cabinetele şcolare, cu o experienţă extraordinară şi marea lor majoritate o dedicaţie extraordinară”, a declarat ministrul Sănătății.

Conform ministrului, copiii ar putea primi la şcoală lecţii privind igiena de zi cu zi, alimentaţie, obiceiuri de evitat – fumat, alcool, consum de medicamente şi alte substanţe.

„Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Nu este genul de intervenţie cu rezultate peste noapte. Investim în viitor, investim în viitorul copiilor noştri, în viitorul României. De aceea cred că trebuie să insistăm pe aceste lucruri”, a mai spus ministrul.

În opinia lui Cadariu, medicii şi asistentele şcolare ar putea deveni „educatori excelenţi„ cu ajutorul unor cursuri de pregătire pedagogică de scurtă durată”.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.