Nu am ajuns bine acasă, că am și aflat, tîrziu, de moartea Doinei Cornea și am putut citi deodată cam tot ce s-a scris despre asta. Am citit mai ales pe cine merită citit – foști disidenți care au cunoscut-o sau emulat-o, oameni ca Dorin Tudoran sau Liviu Antonesei, și nu am avut cum evita să recunosc în scrierea lor tristețea unui eșec național – acela de a oferi recunoașterea cuvenită celor puțini care au păstrat demnitatea celor mulți înainte de 1989, prin eroismul lor izolat.
Relația mea cu Doina Cornea a fost tot timpul sub semnul acestei neîmpliniri. Am cunoscut-o la GDS, într-o dimineață din 1991, cînd veneam la Revista 22, unde lucram, și pe cînd urcam scara spre etaj secretara grupului a fugit după mine să îmi spună că era la ea Doina Cornea – venise cu trenul, de dimineață, blestemul provincialilor care vin la București cu trenul de noapte, și deși venea pentru un mare eveniment – să ia nu știu ce premiu – nu se deranjase să o aștepte nimeni. Dacă nu o adusese un elicopter, să o parașuteze la ora premiului la locul și la ora cuvenită! Așa, stătea cuminte în cămăruța din spatele secretariatului, o doamnă în vîrstă, tunsă scurt, așteptîndu-se să fie tratată ca o modestă provincială, și așa și era, că secretara încercase deja să scoale cîteva celebrități la telefon să le roage să vină la o cafea cu bătrîna doamnă, dar fără succes.
Onoarea mi-a revenit mie.
La drept vorbind, și fiind printre cei care abia scăpaseră de ortacii lui Iliescu în 1990, chiar dinainte de mineri, fugind din fața unei trupe care striga Moarte lor, moarte lor, moarte lor, studenților! pe cînd conduceam Opinia studențească aveam și idei critice, în orice caz diferite, față de dna Cornea. Poți venera pe cineva și acesta era cazul meu, fără să vrei să îl urmezi. Mi se părea că profesoara provincială condusese destinul nostru, al celor care o urmaseră, prost, că ar fi trebuit să accepte locul în CFSN oferit de Iliescu – putea fi acolo să se opună la transformarea în partid a FSN, nu să protesteze de acasă, de exemplu (e drept că cei care au acceptat nu au protestat la vreme, dar poate cu ea acolo ar fi fost o masă critică, așa, adevărații disidenți au tot plecat pe rînd și cu ecou minim), și mai ales avusesem ocazia să constat efectul electoral devastator al cererii ei să ne fie suspendate ajutoarele pentru că niște comuniști furaseră revoluția. Eu am venit cu trenul de la Timișoara la București înainte de alegerile din 20 mai – un tren al foamei, nu avea vagon restaurant și drumul dura 14 ore și nu am auzit pe nimeni să voteze cu noi, dar toată lumea o beștelea pe dna Cornea că ceruse să ni se taie ajutoarele. Prin ”noi” înțeleg pe oricine din zona anticomunistă – de la partidele istorice la lista radicală Paler-Liiceanu sau moderată Pleșu-Dinescu. Cînd an ajuns la GDS, cei de acolo erau siguri că lista noastră o să cîștige alegerile, și poate măcar pe Paler, primul pe listă și cu meritul istoric de a fi denunțat primul transformarea FSN în partid, l-am fi putut alege, dacă presa oficială nu ar fi făcut o treabă așa de bună în a informa votanții că se vor tăia ajutoarele din străinătate la cererea Doinei Cornea, care ceruse suspendarea lor pînă la plecarea neocomuniștilor. Votați de 4/5 din populație la 20 mai.
La începutul convorbirii noastre am vrut să îi spun Doinea Cornea că a greșit, și că tabăra noastră trebuie să aibă altă strategie dacă e să cîștigăm vreodată – una care recunoaște că poporul e ghidat de interese, nu de idealuri, și că nu e o concesie mizerabilă să nu ceri străinilor să taie ajutoare, care mergeau totuși la popor, nu le lua Iliescu acasă, ci o concesie indispensabilă, dar nu am făcut-o. Curajul nu îmi lipsea – totdeauna am spus verde în față adevărul oricui – dar pur și simplu, ascultînd-o, mi-am dat seama că exact acele virtuți care o făcuseră cine era, adică o pensionară care sfidase Securitatea de una singură – o făceau incapabilă să înțeleagă raționamentul meu realist. Martirii nu pot fi realiști – cum ar fi dacă Iisus ar vedea într-o străfulgerare valoarea poporului evreu pe care vrea să-l salveze, din care fac parte negustorii din templu, oamenii care l-au scuipat, și majoritatea care și-a văzut de treabă – el nu salvează lumea pentru meritele ei de azi, ci tocmai pentru păcatele ei, pentru a o face iertată dincolo. Ce raționament electoral din partea mea, care la acea dată fusesem deja în Valea Jiului să îi întreb pe mineri de ce ne urau, pentru ceea ce a fost mai tîrziu teza mea de doctorat, Românii după `89, putea avea vreun efect la o asemenea persoană? Un martir nu poate fi decît autist, surd și orb la manifestările rațiunii- că nici o rațiune omenească nu poate vreodată dovedi că are sens să te jertfești pentru un popor materialist, condus exclusiv de o logică de supraviețuire. Decît credința într-o etică mai înaltă.
A face raționamente de oportunitate electorală cu Doina Cornea era, deci, un exercițiu de prost gust, așa că am lăsat-o baltă și am vorbit despre altceva. Nu altfel mi s-a întîmplat cu Vasile Paraschiv, celălalt disident radical, omul cu sindicatele libere din Ploiești, închis în ospiciu de comuniști, care i-a dat lui Băsescu înapoi decorația, deși Băsescu era singurul care îl decorase. Sigur, asta era puțin- puțin nu pentru că el voia recunoașterea lui Băsescu, ci pentru că lumea din jur, cea unde Băsescu avea puterea cea mai mare, i se părea un succes al securiștilor, și nu al disidenților. Și așa și era. Cînd am fugit după el la Cotroceni, nu a fost ca să îl chem înapoi, ci numai ca pentru o secundă măcar, ca și la Doinea Cornea, să micșorez cu o fracțiune enorma singurătate a acestor oameni.
Ei aveau așteptări mult mai mari de la mine, știu. Poate din cauza stilului meu radical din 1990, ei sperau că oameni ca mine vor uni intransigența cu mai multă gîndire pragmatică și vor duce cauza lor mai departe, cu mai mult succes. De fiecare dată cînd a trebuit să amestec societatea civilă în campania electorală, ca în 2004 sau în 2014, am făcut-o cu mandat, de la deținuții politici la intelectuali din Cluj precum Cornea sau Marino lumea a sperat că o să fac tot ce o să pot și o să știu cumva și ce e de făcut.
Dar nu a ajuns. Dimpotrivă, am ajuns ca, pe oricine am vota, doctoranzii profesorilor de Securitate să conducă țara. Dar și mai rău decît atît, nu am reușit să păstrăm măcar o memorie funcțională a efortului nostru anticomunist, așa incomplet și fără succes cum a fost el. Aici nu mai e doar vina Securității – azi, facebookul distribuie același univers de confuzie și resentiment care era pe vremuri pe forumul României Mari, gazeta imundă a lui Vadim Tudor, cînd o înjura pe Doina Cornea și pe noi toți, cei care încercam să punem în practică idealurile ei. Chiar insultele pe care le primim azi sunt aceleași, au fost transferate de la securiștii lui Vadim fără nici o schimbare, ce să vezi, ăia au avut întotdeauna dreptate cînd aruncau minerii asupra noastră, Poate mai gravă încă decît acestea e uitarea. Că, din păcate, numai oameni de curaj și de merit anticomunist, ei înșiși uitați, au remarcat că nu o merităm pe Doina Cornea. În rest nu ține nimeni doliul, că nu mai știe nimeni cine e.
Nici manualele multiple și nici manualele unice nu au reușit să transmită generațiilor care vin datoria de recunoștință pe care poporul nostru primitiv și materialist o are față de cîțiva oameni, de la cei care au cerut să i se dea carte și pămînt, și au sfîrșit asasinați în păduri și și în lagăre (și nu, nu erau cei 21 de comuniști din manualul de propagandă). Dar cine erau? Nimeni nu mai știe. E mai șocant la Doina Cornea pentru că e cazul cel mai recent, dar să nu credeți că anul de centenar va putea aduce, sau măcar va încerca să aducă, această enormă recunoaștere care lipsește, această lipsă de merit și de etică pe care o rostogolim de la generație la generație. E doar ultimul an din ceea ce se poate numi, simplu și exact, o sută de ani de nerecunoștință.
Toata lumea stie acum ce inseamna valorile europene, cele vizibile si invizibile, pentru care s-a luptat degeaba.Poate pentru unii cu interese oculte nu a fost degeaba.
Corect ! Din pacate doamna Pipidi confunda anticomunismul cu interesele oculte ale P.P.E.-ului si ale lui Soros ! Si mai precis : anticomunismul ne-a condus de mana in colonialism !
Mă mir că nu știți acel adagiu care spune că „Poporul se poate înșela, dar este singurul care are dreptul să se înșele”. În general, OAMENII CRED CEEA CE DORESC SĂ CREADĂ, iar dacă cred că „ceva” este adevărat/real – nu contează dacă este sau nu – atunci în consecințele sale, acel „ceva” se va manifesta ca și cum ar fi adevărat/real. A spus-o unul W. I. Thomas prin 1929. Așa că hai să o mai lăsăm cu anticomunismul. Capitalismul fără democrație e la fel de rău ca și comunismul sau ca orice alt sistem totalitar.
Cotidianul, unde-i comentariul meu?!
O naiva(?)oare era multumita de democratia la „implementarea”careia a contribuit si care a permis ca asezarea gunoaielor la suprafata suvoiului ce ne mana destinele sa fie atat de temeinica? s-a retras(acum definitiv) si ne-a lasat atatia „colegi” intr-ale luptei pentru o democratie nespus de originala…vae victis!d-niiIliescu,Dinescu,Caramitru,Plesu,Petre Roman,Voican Voiculescu si multi alti „revolutionari”au fost prezenti pentru un ultim omagiu? s-au retras si dansii? misterioasa atitudine…
Traumatizat si chinuit in socialism, traumatizat si chinut in capitalismul salbatic desanta, trecut pri razboie-ultimele doua si altele anterioare ,cu imperiile, vine aceasta sorosista, mebra a CFR unsa pe la toate strainatatile si ce spune ea?
„Nici manualele multiple și nici manualele unice nu au reușit să transmită generațiilor care vin datoria de recunoștință pe care poporul nostru primitiv și materialist o are fata de cativa oameni „.
Din realatarile d emai sus razbate lauda de sine gaunoasa,se pune intr-o ipostaza superioara Doinei Cornea ,se scoate in evidenta.
Aceasta impostoare ce foloseste sintagma „poporul nostru”facandu-l primitiv si materialist a comis piesa de teatru „Evanglistii” despre care Acad. Constantin Bălăceanu-Stolnici spune : „Orice om care are o cultură creştină consideră această piesă o ruşine. Eu cred că un astfel de spectacol nu ar trebui să se joace”.
Batandu-si joc de Mantuitor,ea,o „civilizata si o nematerialista”se sclada in subsidii si jigneste poporul roman.
Care suporta o asa zisa intelectualitate rupta de el, laudaroasa si dispretuitoare,naimita la universitati,ideologii,idei straine de unde li se toarna argintii tradarii de neam si tara.
Aceasta intelectualitate ca o gloaba servila, nu s-a opus cu nimic Raului facut Romaniei, urla ca ne-am capatat libertatea,aceea dusa din afara,de import, fiind pe cale sa se produca disparitia noastra biologica.
Amestecand jumatati de adevar cu minciuni ,individa asta isi permite sa certe poporul roman ,ghiftuita si obraznica,ea si toti asa zisii intelectuali ce au abandonat-o pde Doina Cornea,pentru bani si functii si bunuri lumesti.
Nu imi va reda postarea si putin ma intereseaza, sper ca o va citi macar.”Idealurile”ei le vedem,sa cante la masa stapanilor.
Un veac de neputință. Dacă nu erați atât de pătimașe în anii nouăzeci în a nega și a învinovățiți trecutul, care era pentru majoritatea omenilor muncă și corectitudine și viața, v-ar fi ascultat și urmat mulți. Părinții noștri care au fost vinovații de serviciu fiincă erau, culmea, “pătură intelcuală” menită să protejeze “clasele”, care au pierdut, agoniseala interbelică a lor dar mai ales a părinților lor nu s-au dezis niciodată de România și națiunea română și nu au fost niciodată pătimași și porniți pe noul regim. Și-au făcut tot timpul datoria și regimului i-a mers bine pănă când la jumătatea anilor șaptezeci s-au pensioner. Noi crescuții în “dialectică” punem ștampile de caracterizare, nu avem răbdare să ascultăm fiindcă numai noi găndim corect și constată cu disperare că gălăgia pe teme minore, evident lansate ca diversiune, dezbinarea generațiilor , și folosirea mercenarilor ce întrețin o atmosferă anti românească nu se mai termină. Dacă ați fi ajuns europarlamentarea fiind înregimentată nu v-ați fi schimbat discursul în bine și nu ați fi avut actuala înțelegere a lucrurilor. Încercați să va urmăriți într-o prezență televizată de acum 10 ani. Oricine afirma alceva decât mesajul pe care trebuia să-l transmiteți îl întrerupeați sau vorbeați peste el. Toată noutate abordării problemelor era anulată de comportamentul agresiv. Doamna Doinea Cornea avea ceva din smerenia și fragilitatea Maicii Tereza. Dacă i-ar fi plăcut să fie ”activistă” anticomunistă și ar fi ținut confrerințe în lume pe post de martiră, și a suferit real, blamând securitate, exagerând în tot ce spune și chiar blamându-și țara avea șanse la premiul Nobel. Tonalitatea vocii trăda femeia, omul deosebit care a fost. A trebuit să mai îmbătrăniți ca să o înțelegeți cu adevărat.