Olguţa Vasilescu, lovitură dată pensiilor speciale

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, duminică, la Antena 3, că Guvernul va da o ordonanţă săptămâna viitoare prin care pensiile care nu se bazează pe principiul contributivităţii nu vor mai fi indexate în funcţie de salariile celor aflaţi în activitate, ci doar cu rata inflaţiei.

Termenul de aplicare a ordonanţei va fi de 15 septembrie, dată până la care cei care doresc se pot pensiona în condiţiile aflate în vigoare.

”Avem de gând să dăm o ordonanţă chiar săptămâna viitoare. Am lucrat la ea. Nu ne-am apucat încă de Legea pensiilor pe partea de contributivitate unde este obligatoriu să facem creşterile din programul de guvernare, însă după apariţia Legeii salarizării ne-am dat seama că, dacă nu corectăm sistemul, în sensul că, dacă lăsăm pensiiile de serviciu să se actualizeze cu ce este la cei activi, vom ajunge într-o situaţie foate neplăcută de anul viitor, în sensul că economia nu poate să susţină astfel de creşteri”, a motivat Lia Olguţa Vasilescu.

Ministrul Muncii a subliniat că nicio pensie aflată în plată nu va fi redusă. De asemenea, ordonanţa va fi aplicată din 15 septembrie.

”Pentru a nu se spune că nu a existat predictibilitate în sistem sau că ne-am bătut joc de oameni, termenul ei de intrare în vigoare este undeva la data de 15 septembrie. Adică cei care vor să iasă – şi probabil vor fi foarte mulţi cei care vor să iasă la pensie – vor putea să o facă începând de mâine până la data de 15 septembrie, dar ei trebuie să ştie un lucru: nu li se mai actualizează pensiile cu salariile celor din activitate, ci cu rata inflaţiei. Adică nu le îngheţăm, dar le indexăm doar cu rata inflaţiei, pe un principiu mult mai corect”, a afirmat Lia Olguţa Vasilescu.

Ea a atras atenţia că menţinerea prevederilor actuale va face ca suma plătită celor cu pensii speciale să crească foate mult ca urmare a prevederii Legii salarizării în sectorul public. ”Statul nu-şi permite ca la o pensie de 33.000 aflată în plată să plătească 66.000 peste câţiva ani”, a exemplificat Vasilescu.

Noile reguli nu se vor aplica celor cu pensii calculate în baza principiului

”Avem pregătită Legea pensiilor pentru luna octombrie unde vom respecta programul de guvernare, care prevede să plecăm de la 971 de lei punctul de pensie cât a fost la începutul anului – am ajuns deja la 1.000 de lei – şi să ajungem la 1.775 de lei. Deci este clar că şi pensiile acestora vor creşte. Din păcate, la cei care sunt pe contributivitate, pensia medie este sub punctul de pensie la ora actuală”, a conchis Vasilescu.

Trebuie să stopăm o creştere aberantă a pensiilor speciale

Vasilescu a mai afirmat că trebuie stopată creşterea pensiilor speciale, în caz contrar fiind periclitată sistemul de pensii de stat în ansamblul său.

Ministrul Muncii a spus că România este ”un stat care are multe legi aberante şi care trebuie corectate”, referindu-se la prevederile referitoare la pensiile care nu sunt calculate în funcţia de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de pensii.

”O să ne confruntăm cu o reacţie foarte nervoasă din partea unora, dar eu cred că trebuie (…) să stopăm o creştere aberantă. Dacă avem în plată pensii de 33.000 de lei şi le lăsăm să se ducă în câţiva ani la 66.000, vă spun că sistemul nu mai ţine, crapă şi atunci suntem obligaţi să luăm nişte măsuri care nu sunt foarte populare, dar suntem obligaţi să le luăm”, a declarat Olguţa Vasilescu.

Ea a menţionat că, în momentul de faţă, pensiile speciale cresc în funcţie de salariile celor activi, motiv pentru care trebuie intervenit asupra modului de actualizare a acestor pensii.

”Cred că toţi cei din sistem se aşteaptă la acel lucru. Am vorbit cu oameni din sistem şi uneori le era ruşine să spună ce pensie au”, a mai spus Vasilescu.

Citește și Vasilescu, tranșantă în problema indemnizaţiilor pentru creşterea copilului

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.