×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 6 ore
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Miercuri, 20 septembrie 2017, 05:07
EUR (€)
+0.0008 ↗
4.5990 RON
USD ($)
-0.0119 ↘
3.8373 RON
• • •
Afaceri cu terenuri de zeci de milioane de euro
Pandele, Oprea și clanul din Pantelimon
Florentin Pandele, Gabriel Oprea, Petre Tobă, Valer Dorneanu şi Nicolae Văcăroiu - nume grele devoalate de localnici ca fiind principalii favorizatori
Florentin Pandele, Gabriel Oprea, Petre Tobă, Valer Dorneanu şi Nicolae Văcăroiu - nume grele devoalate de localnici ca fiind principalii favorizatori

Orașul Pantelimon, comună suburbană a Capitalei până în 2005, a cunoscut un adevărat rapt și dezmăț imobiliar în ultimele două decenii ca urmare a apropierii sale de București.

Dezmățul s-a produs sau a fost favorizat sub auspiciile a doi primari PSD, Petruș Câmpulungeanu (2000-2008) și Marian Ivan (2008 – prezent), în mandatul cărora au fost traficate sute de hectare de teren, pădure și luciu de apă. Cei doi primari au beneficiat de concursul mai multor consilieri locali și funcționari de la primărie, precum și de protecția unor șefi de instituții și politicieni importanți de la București.

Deși nelegalitățile petrecute au fost sesizate de numeroși cetățeni, Poliția, Parchetul, inclusiv DNA, Curtea de Conturi și majoritatea prefecților județului Ilfov au închis ochii, menajându-i sau favorizându-i astfel pe vinovați. Localnicii ne-au devoalat nume grele care ar fi favorizat mafia locală: foștii miniștri de Interne Petre Tobă și Gabriel Oprea, președintele Curții Constituționale, Valer Dorneanu, președintele Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu.

Nelegalități cu carul

Afacerile imobiliare au escaladat după ce Comisia Județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a aprobat, printr-o hotărâre din 10 martie 2003, înscrierea în Anexa 17, administrator Consiliul Local al comunei Pantelimon, a suprafeței de 78,62 ha teren, care inițial fusese trecut în domeniul privat al comunei Pantelimon printr-o hotărâre a Prefecturii județului Ilfov.

În scurt timp, printr-o hotărâre din 8 aprilie 2003, Consiliul Local Pantelimon a aprobat concesionarea sau vânzarea directă a terenurilor din domeniul privat, prevăzută în Anexa 17, ce fac obiectul construirii de locuințe în comuna Pantelimon.

În același an, Consiliul Local a aprobat o hotărâre privind încheierea contractelor de vânzare-cumpărare sau de concesionare la preț social a terenurilor din domeniul privat al comunei pe care de-a lungul timpului au fost edificate locuințe, împărțind aceste terenuri în două zone: I și II. Conform acestei hotărâri, concesionarea s-a făcut pe o perioadă de 49 de ani, în baza unui contract, cu plata unei redevențe de 2$/mp/an pentru terenurile din zona I, respectiv de 1 $/mp/an pentru cele din zona II. După adoptarea acestor hotărâri, Primăria Pantelimon a încheiat contracte de concesiune pe bandă rulantă. Printre beneficiari s-au numărat și primarul în funcție, Petruș Câmpulungeanu, viceprimarul Mircea Marin și consilieri locali sau rude ale acestora. Unii dintre aceștia au fost favorizați și prin redevența stabilită. De exemplu, fostului viceprimar Mircea Marin i-a fost concesionată suprafața de 419,5 mp pe strada Livezilor, cu o redevență de 1 $/mp/an, deși strada susmenționată este situată în zona I, care este taxată cu 2 $/mp/an.

Alți demnitari locali sau rude ale acestora au fost împroprietăriți nelegal prin ordine ale prefecților județului Ilfov. Astfel, actualul primar Marian Ivan, în perioada respectivă consilier local, a obținut împreună cu soția sa, Florentina, drept de proprietate asupra unui teren în suprafață de 609 mp, situat pe strada Nicolae Grigorescu, printr-un ordin din 2004 semnat de fostul prefect Teodor Filipescu. Mioara Mogoș, care a fost consilier local în perioada 2000-2012, a obținut împreună cu soțul său, Adrian Mogoș, un apropiat al primarului Ivan, drept de proprietate asupra unui teren în suprafață de 2.058 mp, situat pe Bulevardul Biruinței, printr-un ordin din 2006 semnat de fostul prefect Marian Petrache. Daniel Dumitru, fiul consilierului local Sterian Dumitru, a obținut drept de proprietate asupra unui teren în suprafață de 476,16 mp, situat pe strada Clujului, printr-un ordin din 2005, semnat tot de fostul prefect Marian Petrache. Terenurile susmenționate au fost dobândite din domeniul privat al orașului Pantelimon, dar Adrian Mogoș a obținut nelegal și un teren din domeniul public al orașului, în suprafață de 1.200 mp, situat tot pe Bulevardul Biruinței, printr-un ordin al prefectului județului Ilfov din 2003, care a fost emis în perioada în care soția sa era consilier local. Alții au intrat în posesia unor terenuri fără contracte de concesionare sau de vânzare-cumpărare, cum este Nelu Lupu, care deține fără forme legale un teren în suprafață de 420 mp pe strada Livezilor, teren cuprins în zona I, pentru care trebuia achitată o redevență de 2$/mp/an.

Jongleriile imobiliare ale clanului Sterea

Printre cei mai mari profitori imobiliari din Pantelimon se numără membrii clanului Sterea, ai cărui reprezentanți de frunte sunt Dumitru Daniel, Marian Sterea și Ciprian Nicu Sterea, care sunt verișori primari. Primii doi sunt consilieri locali din partea PSD și tustrei sunt apropiați ai primarului Ivan. Membrii clanului Sterea au construit ilegal nu mai puțin de zece case pe raza orașului Pantelimon, pe terenuri obținute în mod dubios și privilegiat. Opt case au fost construite pe strada Ariciului (Pustnicu, km 15) în perioada 2005-2006, una pe strada Duzilor și una pe strada Neptunului în 2009. Abia în anul 2009, în urma unor reclamații prin care s-a semnalat că toate cele zece case au fost edificate fără autorizație de construcție, i-a fost aplicată o amendă de 40.000 lei Valentinei Sterea, care figura ca proprietar al acestora. Cu toate că nu existau autorizații de construcție, iar amenda de 40.000 lei a fost achitată integral doar în 2016, în anul 2011 cele zece case au fost înregistrate pe rolul fiscal al Primăriei orașului, în baza unor relevee falsificate, care nu erau datate și ștampilate.

Jolly-jokerul acestor afaceri imobiliare este Ciprian Nicu Sterea, care a beneficiat de șase ordine ilegale de la Prefectura Județului Ilfov, prin care i-au fost atribuite terenuri în proprietate. Împreună cu membri ai familiei sale, acesta l-a înșelat pe fostul campion mondial de lupte K1 Daniel Ghiță, care a fost extorcat de suma de 163.000 euro, pe care a achitat-o în mai multe tranșe în perioada 2010-2013, după ce s-au înțeles să-i vândă o casă la roșu cu terenul aferent, despre care a afirmat că ar fi cu toate actele în regulă, deși nu avea autorizație de construcție. Păgubitul Daniel Ghiță i-a solicitat în mai multe rânduri primarului Marian Ivan să-i comunice informații legate de dobândirea terenurilor și construirea caselor de către clanul Sterea, precum și să dispună măsuri de restabilire a legalității, dar edilul-șef din Pantelimon a refuzat să-i răspundă ori i-a răspuns evaziv. În alte situații similare, primarul Ivan s-a dat mare legalist și și-a arătat mușchii, ca, de exemplu, în cazul Mihaelei Sude, căreia i-a fost demolată casa construită ilegal. Fostul campion a depus și mai multe plângeri penale la Poliția orașului Pantelimon, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov și Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, dar o mare parte au fost clasate, iar unele sunt tergiversate de peste trei ani. În urma sesizărilor adresate Prefecturii Județului Ilfov, această instituție a solicitat Judecătoriei Cornetu anularea a opt ordine ilegale de atribuire a unor terenuri în favoarea lui Ciprian Nicu Sterea, Daniel Dumitru și Marian Sterea, pentru motivul că aceștia erau minori la data de 1 ianuarie 1990, când trebuiau să apară în evidențele agricole. Instanța a anulat deja patru din aceste ordine, urmând să se pronunțe și în cazul celorlalte patru.

În mandatele primarilor PSD Petrus Câmpulungeanu (2000-2008) și Marian Ivan (2008 - prezent) au fost traficate sute de hectare de teren, pădure și luciu de apă

Afacere transpartinică cu o fostă fermă zootehnică

Edilii din Pantelimon au sfidat inclusiv Direcția Națională Anticorupție prin modul în care a fost înstrăinată o fostă fermă zootehnică în apropierea căreia a demarat cu peste 10 ani în urmă construirea unui arest al DNA. Este vorba despre fosta fermă zootehnică Stegaru, incluzând o suprafață de teren de aproape 4 hectare (38.000 mp) și construcții, situată pe Bulevardul Biruinței. În primul mandat al fostului primar Petruș Câmpulungeanu, ferma respectivă a fost închiriată SC Tac Victory Import Export SRL, avându-l ca patron pe afaceristul sirian Radwan Aktaa. La sesizările localnicilor și la cererea unor consilieri, Primăria Pantelimon a intentat un proces prin care a solicitat rezilierea contractului de închiriere, obținând o hotărâre irevocabilă în acest sens în 2005, prin care s-au dispus repreluarea fermei și plata investițiilor efectuate de firma chiriașă, evaluate la 9,5 miliarde lei vechi (950.000 lei noi). Întrucât voia să cumpere ferma, Radwan Aktaa a formulat în 2006 un autodenunț către DNA, împreună cu Petra Dumitrache, prin care au sesizat că le-au dat 60.000 euro unor samsari romi care au mituit doi consilieri locali. A fost constituit un dosar penal în care primarul Câmpulungean a fost învinuit și reținut, dar în final au fost trimiși în judecată doar intermediarii mitei. Într-o ședință din 2007, consilierii locali i-au solicitat primarului Câmpulungeanu să achite datoria către SC Tac Victory Import Export SRL, în vederea preluării fostei ferme zootehnice Stegaru, care a fost evaluată la 9 milioane lei. În data de 9 iulie 2008, în cadrul unei ședințe în care au participat și noul primar Marian Ivan și contabilul-șef Gheorghe Tobă, Consiliul Local Pantelimon a adoptat o hotărâre privind achitarea datoriei către firma Tac Victory. În ziua următoare, ferma a fost scoasă însă la licitație, fiind adjudecată de SC Superstone SRL pentru suma de 2.850.000 lei, deși fusese evaluată la 9 milioane de lei, fiind vândută astfel la nicio treime din valoarea sa. În ședința de Consiliu Local din 17 iunie 2008, consilierii locali și secretarul Primăriei Pantelimon, Aristide Olteanu, au acuzat modul în care a fost scoasă la licitație și înstrăinată fosta fermă zootehnică. Secretarul Olteanu a învederat că, prin Hotărârea Consiliului Local nr. 46 din 27 aprilie 2008, terenul fermei zootehnice a fost trecut în domeniul public al orașului Pantelimon, iar consilierii locali i-au solicitat primarului Ivan să dispună contestarea licitației în instanță, întrucât nu putea fi scos la licitație un bun din domeniul public, dar acesta nu a făcut niciun demers în acest sens.

Ferma zootehnica Stegaru

Înainte ca terenul fostei ferme zootehnice să fie trecut în domeniul public al orașului Pantelimon, primarul Petruș Câmpulungeanu a emis un proces-verbal de punere în posesie, prin care Nicolae Nasta, fost senator PNL și ALDE, actualmente secretar de stat la Ministerul Apărării Naționale, a primit suprafața de 3.700 mp în incinta fermei, pentru care Prefectura Județului Ilfov a emis titlul de proprietate nr. 74369/27.11.2007, pe numele său. După nici trei săptămâni, Nicolae Nasta a vândut terenul de 3.700 mp soților Mihai și Emilia Culeafă, care l-au revândut în octombrie 2010 lui Gheorghe și Elena Culeafă, probabil rude apropiate, după ce în luna mai Petra Dumitrache făcuse un denunț la DNA în legătură cu ferma Stegaru. Mihai Culeafă este nașul lui Marian Petrache, președintele PNL și al Consiliului Județean Ilfov, și deține de mai mulți ani funcția de președinte al PNL Pantelimon, calitate în care a candidat pentru funcția de primar în iunie 2016. Nu a avut succes la primărie, dar în decembrie 2016 Mihai Culeafă a devenit deputat în Parlamentul României.

După declanșarea unei anchete de către DNA, afaceristul Radwan Aktaa a cumpărat printr-o altă firmă de a sa, Interfrig Pantelimon, terenul şi construcțiile fermei Stegaru de la SC Superstone SRL, care le adjudecase la licitația cu cântec din 2008. SC Interfrig SA a solicitat Judecătoriei Cornetu anularea titlului de proprietate emis pentru Nicolae Nasta, dar cererea a fost respinsă prin hotărârea pronunțată în dosarul nr. 4954/1748/2011. Ulterior a solicitat același lucru firma Superstone, care și-a extins acțiunea și asupra soților Culeafă și a rudelor lor, dar acțiunea sa a fost suspendată. Să fie acest teren o mită mascată pentru liderii liberali din Ilfov și Pantelimon? Deocamdată, este evident că înstrăinarea fermei din Pantelimon a fost o afacere transpartinică între liderii locali ai PSD și PNL.

Protectori cu ștaif: Tobă, Oprea, Văcăroiu...

Mai mulți localnici au sesizat de-a lungul ultimului deceniu noianul de nelegalități imobiliare din Pantelimon la instituțiile competente: Prefectura Județului Ilfov, Curtea de Conturi, Poliția, Parchetul, Direcția Națională Anticorupție. Camera de Conturi Ilfov a efectuat un control la Primăria orașului Pantelimon în 2010, constatând deficiențe la un număr de 1.357 de contracte încheiate în perioada 2003-2007 pentru terenuri în suprafață de peste 40 de hectare, pe care au fost construite case fără autorizație. Cu această ocazie s-a mai constatat că debitele restante pentru redevențe au crescut an de an, ajungând la o sumă de peste 15 milioane lei, la care se adaugă 3 milioane lei penalități. Camera de Conturi Ilfov a fost deosebit de indulgentă, aplicând doar amenzi civile, echivalente cu două salarii, persoanelor cu atribuții în domeniu: primarului Marian Ivan, contabilului-șef Gheorghe Tobă și șefului Serviciului de impozite și taxe, Liviu Țânțâreanu. Camera de Conturi nu s-a preocupat însă ulterior de măsurile de restabilire a legalității și de recuperare a prejudiciilor și nu a sesizat Parchetul cu privire la aspectele care întruneau elementele constitutive ale unor infracțiuni.

Petre Tobă

Mai mult, în ultimii ani această instituție a refuzat să răspundă sesizărilor localnicilor care au solicitat să li se comunice măsurile luate pentru restabilirea legalității, recuperarea prejudiciilor și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate. În mod dubios, Poliția și Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu, care are competență în zonă, au tergiversat și au mușamalizat sesizările penale înregistrate prin soluții de clasare. Cu șapte ani în urmă a fost înregistrat un dosar penal și la Direcția Națională Anticorupție, cu nr. 150/P/2010, dar n-a fost soluționat până în prezent. Localnicii acuză nume grele din fruntea unor instituții importante că ar fi dat mâna cu mafia imobiliară din Pantelimon ori că i-ar fi protejat pe primarul Marian Ivan și pe principalii săi oameni din primărie și din Consiliul Local.

Aceștia cred că sesizările penale au fost tergiversate și mușamalizate din cauza faptului că Gheorghe Tobă, contabilul-șef, este tatăl chestorului Petre Tobă (foto), care a deținut funcțiile de șef al Inspectoratului General al Poliției Române în perioada 2009-2010 și 2012-2015 și de ministru al Afacerilor Interne în perioada 2015-2016. De altfel, chestorul Tobă și-a construit o vilă în Pantelimon, în care locuiește de câțiva ani și care a fost ținta unei spargeri în perioada când era șeful Poliției Române. Localnicii mai cred că edilii locali au beneficiat de protecție și din cauza faptului că Gheorghe Tobă este cuscru cu actualul președinte al Curții Constituționale, Valer Dorneanu, chestorul Petre Tobă fiind căsătorit cu fiica acestuia Simona. Iar Dorneanu putea să intervină la președintele Curții de Conturi a României, Nicolae Văcăroiu, cu care se află în relații apropiate din perioada în care au fost fruntași PSD și au condus unul Camera Deputaților și celălalt Senatul.

Vila chestorului Petru Tobă

Nu în ultimul rând, oamenii spun că primarul Ivan ar beneficia de protecție și datorită faptului că îi are nași pe primarul orașului Voluntari, Florin Pandele, și pe primarul general al capitalei, Gabriela Firea, care este și vicepreședinte național al PSD. Pandele a fost în relații apropiate cu fostul ministru de Interne Gabriel Oprea, care a avut afaceri imobiliare în zonă, iar Firea a fost foarte apropiată de ex-senatorul PSD Ilie Sârbu, care este vicepreședinte al Curții de Conturi a României din 2015.

Valer MarianPublicat Joi, 07 septembrie 2017
7261
 | 11
 | 9
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Ho Ho Ho
0
Mai lipseau si niste preacuviosi si gigi becali si era tabloul complet. O natie de samsari imobiliari si de nuntasi... In afara de terenuri, imobile si smenozeli cu foste proprietati ale statului intrate pe mana unor bisnitari de mana a 12a mai exista si alte afaceri in Romania?
Publicat Vineri, 08 septembrie 2017
+Răspunde
ha,ha,ha
+1
Dar "marele general" de paie Ontanu unde este?
Publicat Vineri, 08 septembrie 2017
+Răspunde
Charlie
+4
Din nou un articol laborios care nu se avanta in interpretari hazardate, chiar daca include trimiteri vagi la mezaliante suprapartinice. O saga pesedista cu nomenclaturisti de rang inferior, dar cu relatii suspuse. DNA s-a ocupat preferential in guvernarea Ponta de bosii PSD, PNL, ALDE si USL, plevusca hamesita din aceste partide si aliante fiind lasata in pace. Cum au fost lasati in pace pana in 2015 toti bonzii PDL, in frunte cu seful bandei. Ulterior a inceput hartuiala de poza a sefului bandei, ca si a slugilor sale carora li s-au intentat special dosare subtirele, dar numeroase pentru inducerea in eroare. Concomitent Piratului lasat pe uscat i s-au inchis toate dosarele, mai precis din ianuarie 2015 si pana astazi. Cea mai brizanta informatie comunicata de respectabilul Valer Marian se dovedeste insa aceea referitoare la relatia Firea - Tata Socru( a lui Del Ponte). Cert e ca Firea s-a "profilat" sub ginerele basist al lui Tata Socru-Sarbu. A lasat brusc o cariera banoasa pentru "vitregiile politichiei". De aceea m-a mirat nominalizarea sa de catre PSD-ul condus de Dragnea la alegerile locale pentru Capitala. Nu a fost singura "pontista" adusa in fata in mod genial de Dragnea pentru a-l amagi pe basistul Del Ponte. Livione l-a driblat pe Victoras, omul SIE imprumutat la SRI pe o perioada nedeterminata.
Publicat Joi, 07 septembrie 2017
+Răspunde
Nastratin
+1
Cum si cuviosul Valer Dorneanu , cuvantul lui Dumnezeu pe pamantul Romaniei ? Cuviosul si cei inca 8 judecatori de la CCR sunt SINGURII cetateni romani care nu raspund in fata NIMANUI ! NIMENI , absolut NIMENI nu ii poate acuza de ceva !
Publicat Joi, 07 septembrie 2017
+Răspunde
Dan Căpitan de Plai
+5
Contrapartidă la vestita declamație:”Azi la Timișoara, mâine-n toată țara” ”Zece ani la Voluntari, 27 ani în toată țara”! De ce s-o băgăm sub preș? Asta este situația în orice județ, comună, sat sau cătun din România. !!!
Publicat Joi, 07 septembrie 2017
+Răspunde
stefan
+5
"dar în final au fost trimiși în judecată doar intermediarii mitei." - ca sa vezi - nu cine a dat si nici cine a luat ---- ci intermediarii // ca la noi la nimeni - de ce oare or mai fi existand legi ?? raspunsul - pentru prosti.
Publicat Joi, 07 septembrie 2017
+Răspunde
George Radu
+8
Sesizati firul rosu Oprea -Firea via Pandele?
Publicat Joi, 07 septembrie 2017
+Răspunde
Sierra
+10
Toti sunt securisti.
Publicat Joi, 07 septembrie 2017
+Răspunde
mamaia
+12
Astia au pensii speciale, nu-i asa? Ca-s merituosi, ce mama dracului?
Publicat Joi, 07 septembrie 2017
+Răspunde
Recomandate
Compania Tarom, o afacere în familie
Publicat acum 16 ore şi 56 minute
Irina Radu, la un pas de demitere
Publicat acum 12 ore şi 10 minute
Ziariștii acoperiți, în pericol
Publicat acum 10 ore şi 36 minute
Lista lui Dragomir: Ne-au șocat numele
Publicat acum 9 ore şi 48 minute
„Diaspora, dragostea mea?!“
Publicat acum 22 ore şi 12 minute
Centrul Atenţiei
alarm off
Dosar Cotidianul
4 articole/ Actualizat Duminică, 17 septembrie 2017
alarm off
Mostra de la Veneţia
7 articole/ Actualizat Duminică, 10 septembrie 2017
Ioan Buduca

După ce au apărut ziarele, a fost posibilă manipularea în masă, prin propagandă ideologică. După ce au apărut televiziunile, propaganda prin ideologie s-a transformat în propagandă de tip publicitar.

Ioan BuducaPublicat acum 9 ore şi 24 minute