PDL Chicago, un centru de operaţiuni politice şi financiare

Oraşul Chicago s-a dovedit în ultimii ani şi mai ales după revoluţie un oraş care a produs milionari pe bandă rulantă printre românii care s-au stabilit aici înainte sau după revoluţie. Sursa principală a prosperităţii s-au dovedit a fi fraudele imobiliare în care cei mai mulţi au excelat, reuşind să „impresioneze”, evident negativ, chiar şi Congresul American, care în raportul din toamna anului 2010 îl menţionează pe Mihai Chezan, româno-americanul devenit celebru prin imensa fraudă imobiliară de la Cluj, cunoscută sub numele Tower, ca unul dintre cei mai notorii escroci ai Clujului. Experienţa câştigată în fraudele imobiliare a fost extinsă în România, profitând de corupţia la nivel înalt şi de protecţia politică, Clujul devenind unul dintre cele mai „atractive” locuri unde reţelele escrocilor româno-americani au nenorocit mii de oameni, sute de firme şi instituţii!

Cum a fost posibil ca în jurul unor personaje, cunoscute pentru fraudele imobiliare şi furtul banilor publici în Statele Unite, să mişte instituţii importante ale Clujului, Primărie, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Poliţia Cluj, Tribunal şi, nu în ultimul rând, chiar prim-ministrul Boc şi partenerul lui cel mai apropiat – Daniel Buda?

Cum a fost posibil ca oameni compromişi, anchetaţi în Statele Unite de către FBI şi condamnaţi de justiţia americană să ajungă să construiască o reţea a fraudei internaţionale sub paravanul organizaţiei PDL Chicago, PDL Cluj şi al Consiliului Şefilor Onorifici – Dezvoltatori de Relaţii Economice Internaţionale a Camerei Româneşti de Comerţ şi Industrie din SUA, oameni de afaceri care şi-au dovedit abilităţile „excepţionale” în fraude imobiliare, spălări de bani şi capacitatea de a corupe oficialităţi publice. Printre aceste persoane îi găsim pe Alexandru Silvasan din Timişoara, Virgil Tiran din Chicago sau Ionel Capalnas tot din Chicago, toţi implicaţi în fraude imobiliare în Chicago sau în România (Cluj, Timisoara, Bistriţa etc.).

Primul deschizător de drumuri se pare că a fost Sever Voinescu Cotoi, actualmente europarlamentar, „personalitate” marcanta a PDL-ului, selecţionat din pepiniera Prahova şi trimis la „specializare” în Statele Unite ca şi Consul al României la Chicago, unde s-a interconectat cu „experţii” imobiliari ca şi Virgil Tiran, John Capalnas sau deputatul PDL pentru diaspora americana Mircea Lubanovici, anchetat de FBI în legătură cu partenerul său de afaceri Benjamin Lucescu, „săltat” de FBI în 2009 şi trimis în judecată pentru fraude financiare, spălări de bani etc. Împreună cu Lucescu, Lubanovici are un ziar, Romanian Times, care apare la Portland (Oregon), dar şi o asociaţie, Romanian American Society, unde deputatul este preşedinte, dar sunt implicaţi şi în afaceri cu produse textile. Benjamin Lucescu a mai avut probleme cu autorităţile americane de mai multe ori în ultimii ani.

FEDERAL BUREAU OF INVESTIGATION

PORTLAND

Department of Justice Press Release

For Immediate Release
December 3, 2010

United States Attorney’s Office
District of Oregon
Contact: (503) 727-1000

Local Mortgage Broker Found Guilty of Bank and Wire Fraud
Beniamin Lucescu Convicted of Submitting Fraudulent Mortgage Loan Applications

http://portland.fbi.gov/dojpressrel/pressrel10/pd120310.htm

PORTLAND, OR—Beniamin Lucian Lucescu, 41, of Portland, Oregon, was convicted yesterday of the crimes of bank fraud and wire fraud following a three-day jury trial. Lucescu is scheduled to appear before U.S. District Judge Michael W. Mosman for sentencing on these charges.

Din 2003, ştafeta Consulatului din Chicago o preia Gheorghe Predescu, personaj controversat cu suspecte legături în lumea diplomaţiei lui Ceauşescu încă din 1987!

Iată ce spune dl Steve Bonica, redactorul-şef al ziarului Romanian Tribune din Chicago, într-un articol din data de 14 decembrie 2007:

„Domnul Predescu ar fi putut foarte bine să mai stea la post în Chicago mult şi bine pentru că acesta este obiceiul diplomaţiei şi datorită unei oarecare insuficienţe de diplomaţi. Putea foarte bine să-şi fi prelungit mandatul care este aproape terminat şi să nu fi fost nevoie să fie rechemat aşa de urgent, însă se pare că MAE şi guvernul României au ajuns la aceeaşi concluzie ca şi cei ce au făcut interpelarea parlamentară, şi anume că diplomatul român a intrat într-o zonă interzisă de către tratatul de la Viena cu privire la activitatea ambasadelor şi misiunilor diplomatice în ţările în care acestea sunt acreditate.

Sesizarea cu privire la ilegalitatea comisă de domnul Predescu, în diferite instanţe de-a lungul ultimului an şi nu doar cu o singură ocazie, a fost făcută de grupul de români din Chicago către instituţiile de stat din România, adică în primul rând Senatului iar apoi către MAE şi către cabinetul prim-ministrului şi nu în ultimul rând Instituţiei Prezidenţiale Române. Scopul acestei sesizări nu a fost de a-l scoate pe domnul Predescu nici din Consulat, nici din Chicago şi bineînţeles nici din Statele Unite. Unica dorinţă a fost de a afla dacă guvernul României a fost de acord cu activitatea domnului Predescu sau nu. Se pare că decizia a fost clară iar evidenta retragere ne arată că nu trebuie să ne fie frică să facem cunoscute acţiunile ilegale ale oricăror funcţionari publici români dacă vrem să ajungem la ţinta finală: democraţie lipsită de corupţie!”

http://www.romaniantribune.net/a365_Nota_finala_in_scandalul_diplomatic_de_la_Chicago_George_Predescu_Consulul_General_al_Romaniei_din_Chicago_a_fost_rechemat_in_tara.aspx

În 2005, primarul Clujului de atunci şi actualul premier Emil Boc vizitează Chicago, unde s-a întâlnit cu „senior pastorul” John Pop şi membrii comunităţii române penticostale din zona Chicago, inclusiv a Bisericii Philadelphia, el colectând la final aproximativ 300.000 USD, introdus fiind în reţeaua de interese a economice ale comunităţii locale, din nefericire, o parte dintre ele în zona escrocilor imobiliari.

Emil Boc și Daniel Buda

Iată ce spune Laurenţiu Fulga, fondatorul revistei „Spirit Românesc”, care apare la Sydney, despre povestea „convertirii” a lui Emil Boc în SUA: „Pastorul John Pop a stat în spatele acţiunii de «predare Domnului» în SUA a liderului PDL Emil Boc, acţiune pentru care i se promisese un post de diplomat în SUA!… ca urmare a faptului că PDL are un preşedinte pocăit, s-a decis să se meargă în diaspora cu mai mulţi candidaţi neoprotestanţi. Şi i-aş aminti pe stimabilul neoprotestant Mircea Lubanovici, candidat PDL pentru diaspora română din Statele Unite, şi neoprostestant Wiliam Brînză, candidat PDL pentru diaspora română din Europa”. Ambii au devenit deputaţi in Parlamentul României şi ambii sunt anchetaţi în legătură cu partenerii arestaţi şi judecaţi. Partenerul lui William Brînză este „consultantul” offshore Kiss Laszlo Gyorgy, originar din Cluj care a fost arestat la Bucureşti, pe 8 octombrie 2010, la o lună după ce reporterii incognito din Reporting Project, deghizaţi în oameni de afaceri, l-au înregistrat planificând strategii de criminalitate financiară. Kiss este acuzat de spălare de bani şi complicitate la delapidare, în două dosare penale.

Povestea continuă la Chicago cu noul consul, Lucian Leustean, apropiat şi „coleg” de breaslă cu Mihai Răzvan Ungureanu, actual şef al spionajului românesc. S-a remarcat în diplomaţie prin modul în care a făcut România de râs în cazul hoţiei practicate asupra Fundaţiei Gojdu.

Pe vremea când era secretarul de stat la MAE, Lucian Leustean şi-a făcut un nume în spaţiul public românesc afirmând că, în cazul negocierilor asupra chestiunii Gojdu, România se găseşte faţă de Ungaria în situaţia Liechtensteinului faţă de Brazilia în cazul unui meci de fotbal. Lucian Leustean şi-a bazat poziţia de renunţare diplomatică pe punctul de vedere al Budapestei, conform căruia nu mai este valabilă Convenţia din 1937 (prin care Ungaria se obligă să restituie integral bunurile Fundaţiei Gojdu de la Sibiu).

De la stânga la dreapta: Sever Cotoi Voinescu, Lubanovici, Prigoană jr, Brandza și Sebastian Bodu

Devenit consul, Leustean continuă consolidarea grupului portocaliu de la Chicago dând suport lansării PDL Chicago alături de Sever Voinescu Cotoi, fostul consul la Chicago şi europarlamentar PDL, europarlamentarul PDL Sebastian Bodu, fost şef ANAF şi „nas” al unor grupuri de interese de sorginte mafiotă, Honorius Prigoană, nefericitul candidat PDL la parlament, susţinut „contra cost” de Emil Boc” din sumele „investite” de tatăl Silviu Prigoană în imobiliarele din Chicago şi partener al escrocului Adrian Tarău, un personaj care a fugit din România acum căţiva ani, după ce a fost acuzat de fapte de corupţie. Tarau este consilier în organizaţia condusă de Iosif Caza (şi el un apropiat al deputatului PDL Mircea Lubanovici), condamnat recent pentru trafic de persoane.

Clădirea în care este instalat sediul PDL Chicago aparţine vicepreşedintelui filialei, Virgil Tiran, un personaj necunoscut publicului din România, dar celebru în diaspora din America. Acesta este anchetat pentru escrocherii financiare şi imobiliare, împreună cu soţia fostului guvernator de Illinois, Rod Blagojevich, fiind suspectat de acte de corupţie. Conform investigatorilor americani, preluaţi de ,,Chicago Sun Times” şi ,,Chicago Tribune”, Virgil Tiran ar fi plătit ilegal, între 2001 şi 2004, aproximativ 108.000 de dolari comisioane firmei imobiliare River Realty, patronată de Patricia Blagojevich, pentru vânzarea fictivă de apartamente. Rod Blagojevich este, şi el, inculpat şi cercetat în stare de libertate pentru două capete de acuzare: complicitate în vederea comiterii unei fraude şi solicitare de mită, infracţiuni ale căror pedepse pot atinge 30 de ani de închisoare.

Dacă acestea vor fi dovedite de procurorii americani, Virgil Tiran îl va însoţi la ,,odihnă” în închisorile americane pe fostul guvernator. Reţinerea preventivă a fostului guvernator a dus la anchetarea a zeci de antreprenori români, majoritatea de religie penticostală, şi membri ai filialei PDL. Aceştia, conform anchetatorilor americani, s-au constituit într-un veritabil nucleu de afaceri ilegale, dirijate de fraţii Mircea şi Virgil Tiran, avându-i ca ,,locotenenţi” pe pastorii penticostali Petru Cladovan şi Teofil Scorte.

Vom reveni cu detalii despre escrocheriile din Chicago, Cluj, Arad, Timişoara, Bucureşti precum „circulaţia” banilor şi suveicile off shore.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Vlad Dumitraș 281 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.