Percheziții la evazioniști cu produse electronice

Opt percheziții au loc luni dimineaţă în București și în județele Ilfov și Giurgiu la persoane bănuite că ar prejudiciat bugetul de stat cu peste 100.000.000 de lei prin evaziune fiscală.

Polițiștii din Ilfov vor pune în executare șapte mandate de aducere.

„La data de 25 mai, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, efectuează opt percheziții la locuințele mai multor persoane bănuite de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu electronice, echipamente electrice, jucării și bunuri de uz casnic”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române.

Polițiștii vor conduce la audieri șapte persoane, față de acestea urmând a fi dispuse măsuri legale.

„Din cercetări a reieșit că, în perioada 2012-2014, persoanele bănuite, prin intermediul unor societăți comerciale de tip fantomă, ar fi importat mărfuri provenite din China, pe care le-ar fi valorificat pe piața internă fără a le evidenția în contabilitate și fără a declara la organele fiscale veniturile obținute”, se arată în comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.