În prezent, orice persoană diagnosticată cu HIV poate alege terapia din 41 de medicamente care pot trata boala. Și există șanse bune ca în cazul unei combinații potrivite, luată la timpul cuvenit, medicamentele să țină în frâu virusul, astfel încât persoana infectată să nu se îmbolnăvească niciodată și să fie doar purtătoare. Dar nu a fost așa de la început. Reporterii TIME au făcut o amplă investigație a ceea ce s-a întâmplat în spatele apariției pe piață a primului medicament anti-SIDA.
A durat șapte ani, după ce a fost descoperit virusul HIV, până când a fost descoperit și primul medicament care a luptat cu boala, urmând a fi aprobat în toată lumea. În acei primi ani de nebunie epidemică, milioane de oameni au fost infectați. Numai câteva mii dintre acestea au murit atunci, iar medici din întreaga lume s-au chinuit ca numărul acestora să nu crească, lucru inevitabil dacă cei infectați nu ar fi fost tratați.
Soluția salvatoare
După cum s-a dovedit, prima lor „armă“ împotriva HIV nu a fost un compus nou pe care oamenii de știință să-l fi făcut de la zero, ci unul deja descoperit, dar abandonat. Zidovudine sau azidothimidină (AZT) a fost descoperit în 1960, de un cercetător american, ca un compus care ar putea fi de ajutor în lupta cu cancerul. Compusul trebuia să se insereze în ADN-ul unei celule canceroase și să împiedice abilitatea acesteia de a se înmulți. Însă nu a funcționat atunci când a fost testat pe șoareci, fiind dat deoparte.
Două decenii mai târziu, după ce SIDA a fost catalogată ca boală infecțioasă, compania farmaceutică Burroughs Wellcome, cunoscută deja pentru medicamentele sale antivirale, a declanșat un test masiv al posibililor agenți anti-HIV, sperând că va găsi orice ar putea funcționa împotriva noului virus. Printre compușii testați s-a numărat și Compusul S, o versiune refăcută a variantei originale Zidovudine. Când a fost testat pe șoareci infectați cu HIV, compusul a părut să dea rezultate și să blocheze activitatea virusului. Compania a trimis mostre Administrației Alimentelor și Medicamentelor din SUA (FDA) și Institutului Național al Cancerului, unde medicul Samuel Broder, care conducea agenția, și-a dat seama de importanța descoperirii. Simpla deținere a unui compus care ar fi putut să funcționeze împotriva HIV nu era însă de ajuns. Ca să-l faci disponibil pentru milioanele de persoane infectate, cât se estima la acea vreme, cercetătorii trebuiau să fie convinși că este sigur și că va stopa într-adevăr infecția cu virusul HIV, într-un anumit fel, chiar dacă nu ar fi tratat complet bolnavii. Tot la acea vreme, asemenea teste, supravegheate de FDA, durau între opt și zece ani. Pacienții nu puteau aștepta atât de mult. Sub o presiune publică enormă, revizuirea FDA a Zidovudine-ului a fost rapid urmărită, unii spun că poate chiar în detrimentul pacienților.
O decizie etică
Cu rapiditate, oamenii de știință au folosit injecții cu Zidovudine pe pacienți. Scopul inițial a fost să se constate dacă este sigur – și, deși a cauzat unele efecte secundare (inclusiv probleme intestinale severe, afectarea sistemului imunitar, grețuri, stări de vomă și dureri de cap), a fost declarat ca fiind relativ „OK“. Totuși, a fost necesar să se testeze eficacitatea compusului. Pentru a face asta, s-a lansat un test controversat, pe aproximativ 300 de oameni care fuseseră diagnosticați cu SIDA. Planul era ca participanții la test să ia la întâmplare capsule, fie cu compusul, fie cu zahăr, timp de șase luni. Nici doctorul și nici pacientul nu ar fi știut cine a luat medicamentul și cine nu. După 16 săptămâni, Burroughs Wellcome a anunțat că au oprit testul datorită faptului că existau dovezi puternice că acest compus părea să funcționeze. Într-unul din grupuri s-a înregistrat un singur deces. Iar în celălalt, care a luat zahăr, în aceeași perioadă de timp au fost 19 decese. Compania a considerat că nu este etic să continue testul și să priveze membrii unuia dintre grupuri de un tratament ce le-ar putea salva viața.
Aprobare controversată
Rezultatele au fost catalogate ca o mare descoperire și ca luminița de la capătul tunelului de către reprezentanții companiei, care au forțat FDA să aprobe primul medicament împotriva SIDA pe 19 martie 1987, într-un timp record de numai 20 de luni. Dar studiul rămâne controversat chiar și acum. Unele rapoarte au avansat ideea că rezultatele sunt discutabile, având în vedere faptul că medicilor nu li s-a furnizat un tratament standard de a elimina celelalte probleme asociate SIDA – pneumonie, diaree și alte simptome. Asta a făcut aproape imposibil de determinat dacă Zidovudine-ul era singurul responsabil de rezultatele obținute. De exemplu, unii pacienți au primit transfuzii de sânge pentru a ajuta sistemul imunitar. Un sânge nou, sănătos și celulele imune i-ar fi putut face pe acești bolnavi să lupte mai bine cu virusul.
Au existat povești ale unor pacienți din 12 centre, unde studiul a fost făcut prin schimbarea pastilelor. Adică la o anumită perioadă de timp, pacienții care primiseră tratament placebo până atunci îl schimbau cu medicamentele. Și tot așa. Astfel, și unii, și alții primeau măcar jumătate din tratament, iar toți aveau șanse egale. Oamenii de știință erau interesați numai de reacțiile bolnavilor la medicamente. Plus că o grămadă de întrebări legate de medicament au rămas fără răspuns atunci când a fost aprobat. Cât durează aparentele beneficii? Ar putea fi luate preventiv? Depinde de stadiul bolii? Aceste incertitudini nu ar fi acceptate printr-o aprobare tradițională, ca la carte, dar nevoia urgentă de a avea ceva care să lupte cu boala care ataca tot mai mulți oameni a forțat mâna celor de la FDA. Bolnavii care făceau parte din testări puneau presiune pe companie și pe FDA pentru a elibera medicamentul. Ei spuneau că dacă există ceva care funcționa împotriva HIV, nu era etic să fie oprit. Aprobarea medicamentului rămâne astfel controversată chiar și astăzi, dar într-o lume în care opțiunile de tratament au avansat atât de mult poate fi greu de imaginat sensul urgenței și presiunea socială asupra comunității medicale la vremea aceea.
Folosite în combinaţii, medicamentele au cea mai bună şansă de a ţine virusul sub control
Transformarea virusului a dus la tratamente diverse
SIDA a fost un val iminent care urma să se prăbușească peste o populație aparent sănătoasă – dar prost pregătită. Existența a cel puțin un medicament care să funcționeze, chiar și într-un mod limitat, a fost văzută ca un progres. Dar chiar și după aprobarea Zidovudineului activiștii și oficialii din sănătate au fost îngrijorați de prețul acestui medicament. La un preț de aproape 8.000 de dolari pe an (mai mult de 17.000 de dolari în zilele noastre), medicamentul era prohibitiv pentru mulți pacienți neasigurați, iar unii au acuzat compania producătoare, Burroughs Wellcome, de exploatarea unei populații de bolnavi deja vulnerabile.
În anii care au urmat, a devenit foarte clar că un singur medicament nu este răspunsul pentru lupta cu HIV. La persoanele care luau Zidovudine au apărut, treptat, niveluri ridicate de rezistență a virusului, pentru că acesta nu mai era la fel, obținând mutații pentru a rezista medicamentului. Era nevoie de mai multe medicamente, iar oamenii i-au acuzat pe responsabilii din sănătate că nu acționează suficient de rapid pentru a aproba și alte medicamente. Iar efectele secundare, inclusiv problemele cardiace, cele legate de greutate și multe altele le-au reamintit oamenilor că orice era destinat să lupte cu un virus precum HIV era, de fapt, toxic.
Astăzi, există mai multe clase de medicamente care luptă cu virusul, fiecare fiind destinat să-l blocheze în anumite momente din ciclul său de viață. Folosite în combinații, medicamentele au cea mai bună șansă de a ține virusul sub control, micșorându-i abilitatea de a se reproduce și de a infecta, pentru ca în final să cauzeze moartea. Aceste medicamente, numite antiretrovirale, au făcut posibil pentru oamenii diagnosticați cu HIV să trăiască mai mult și să aibă vieți cât de cât sănătoase, atât timp cât se țin de tratament. Iar pentru mulți bolnavi, terapia include, de cele mai multe ori, și Zidovudine.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.