Sloganul lui Nigel Farage în campania pentru scoaterea Marii Britanii din UE a fost ”Îmi vreau țara înapoi”. Acum, liderul UKIP și-a atins marea ambiție politică, aparent împotriva tuturor previziunilor. Și a întors acest slogan asupra lui însuși, spunându-le ziariștilor că ”își vrea viața înapoi” și că demisionează, scrie BBC.
Întruchiparea euroscepticismului în Marea Britanie de mai bine de două decenii, Farage a transformat UKIP dintr-un partid insignifiant în al treilea cel mai mare partid din Marea Britanie în termeni de voturi la alegerile generale din 2015 și a pus umărul la convingerea a peste 17 milioane de oameni să voteze pentru a ieși din UE.
Pe sufletul a ”milioane și milioane”
Puțini politicieni au fost atât de mult identificați cu partidul pe care l-au condus. Mare parte din acest succes a fost rezultatul modului lui Farage de a vorbi verde în fața, de a fi imaginea omului simplu, imaginea râvnită de orice fotoreporter când zâmbea mânzește cu o halbă de bere sau cu o țigară în mână, deseori cu ambele.
”La început te ignoră, apoi râd de tine, apoi se luptă cu tine și apoi câștigi” – parafrazându-l pe Mahatma Gandhi înainte de alegerile din 2015.
Această imagine a ”omului din pub” și revolta împotriva corectitudinii politice i-au dat libertatea de a-și ataca rivalii pentru că sunt mecanici și plicticoși. Aceasta explică afecțiunea și respectul câștigate printre cei care erau de acord cu mesajele sale centrale, despre reducerea imigrației și ieșirea din UE. Fidel acestei imagini de filosof de tavernă, Farage a intrat în multe dispute.
În timpul campaniei electorale, a fost foarte criticat pentru că a spus că imigranții se folosesc de tratamentele scumpe anti-HIV oferite de sistemul britanic de sănătate. În ciuda acuzațiilor, cei din interiorul UKIP au spus că aceste comentarii erau parte a unor mișcari atent calculate de a seduce baza electorală a partidului. Un consilier al lui Farage a spus că aceste afirmatii sunt pe sufletul a ”milioane și milioane” de alegători din clasa muncitoare.
Cum a reușit fiul unui broker bursier să devină portavocea clasei muncitoare dezamăgite?
Nigel Paul Farage s-a născut pe 3 aprilie 1964 în Kent. Tatăl său alcoolic, Guy Oscar Farage, și-a părăsit familia când Nigel avea cinci ani. Însă se pare că aceasta a influențat destul de puțin parcusul lui Nigel, tipic pentru clasa de mijloc. Nigel a urmat cursurile unui liceu privat unde s-a îndrăgostit de cricket, de rugby și de dezbaterile politice. La 18 ani a decis să nu meargă la facultate, ci să intre la bursa din City-ul londonez. Cu spiritul său energic și vocal, s-a făcut placut printre clienți și printre colegii care lucrau la bursa metalelor. Farage a început să lucreze înainte de ”big bangul” din City și câștiga mai mult decât pentru o viață confortabilă, dar a apărut o altă chemare – politica.
S-a înscris în Partidul Conservator, dar a fost dezamăgit de cum mergeau lucrurile sub conducerea lui John Major. Ca mulți dintre cei din aripa eurosceptică, era furios că premierul a semnat Tratatul de la Maastricht, care vorbea despre ”o uniune mai apropiată” între națiunile Europei.
Farage a decis să plece, devenind unul dintre membrii fondatori ai UKIP, atunci cunoscut drept Liga Anti-Federalistă.
La un pas de moarte
La 20 și puțin de ani s-a întâlnit cu moartea – lovit de o mașină în Kent, după ce a petrecut o noapte întreagă la bar. A fost grav rănit și medicii credeau că-și va pierde un picior. Una dintre asistentele ce l-au îngrijit a devenit prima sa soție. A avut doi băieți cu ea, acum adulți, și doua fete cu actuala soție, o nemțoaică cu care s-a căsătorit în 1999. La câteva luni dupa accidentul amintit, Nigel a fost diagnosticat cu cancer testicular. S-a recuperat complet, dar a spus că această experiență l-a schimbat, hotărându-se să se bucure și mai mult de viață. În ciuda entuziasmului investit în partid, rezultatele din 1997 au fost dezamăgitoare, UKIP fiind depășit de Partidul Referendumului, al milionarului James Goldsmith.
În 1999 a inregistrat prima victorie electorală, grație introducerii reprezentării proporționale în Parlamentul European, ceea ce a permis partidelor mai mici să obțină mandate. Farage a fost unul dintre cei trei membri UKIP care au fost aleși în Parlamentul European, reprezentând sud-estul Angliei. Decizia de a accepta mandatele de la Bruxelles a dus la o serie de sciziuni în UKIP.
Ascensiunea
Farage a dat o lovitură de imagine reușind să îl racoleze pe fostul laburist Robert Kilroy-Silk, fost prezentator TV, pentru a fi candidatul la alegerile europene din 2004. Planul s-a dovedit periculos, pentru că Kilroy-Silk a încercat să preia conducerea partidului. În 2006, Farage a fost ales lider al partidului, înlocuindu-l pe Roger Knapman. Era deja un critic dur al liderului conservator David Cameron, care îi descrisese pe cei din UKIP drept ”nebuni și rasiști”. Farage a spus atunci că ”noua din zece” conservatori sunt de acord cu viziunea UKIP despre Europa. ”Între UKIP și întregul sistem politic este război”, spunea Farage.
”Noi conservatorii ne uităm la el cu halba și trabucul și în mod instinctiv recunoaștem în el pe cineva care în mod fundamental ne seamănă” – Boris Johnson.
Cu Farage figură centrală în campania și dezbaterile TV, UKIP i-a depășit la alegerile europarlamentare din 2009 (la nivel de vot popular) pe laburiști și pe liberal-democrați și numărul europarlamentarilor a crescut la 13. Însă partidul știa că nu poate face prea multe pentru a promova obiectivul de a scoate Marea Britanie din UE de la Bruxelles și Strasbourg și că pentru asta era nevoie și de rezultate la alegerile din Marea Britanie.
Pentru aceasta, Farage a încercat să obțină mandatul deținut de președintele Camerei Comunelor, John Bercow. A devenit foarte cunoscut în martie 2010, cu două luni înainte de alegeri, când a lansat în Parlamentul European un atac la persoana lui Herman van Rompuy, primul președinte al Consiliului European, despre care a spus că are ”charisma unei carpe ude” și prestanța ”mic funcționar bancar”. Pe internet lucrurile au mers bine, însă în alegeri Farage a pierdut în circumscripția vizată, ieșind pe locul al treilea, după Bercow și un candidat independent.
”Nu vreau să fiu nepoliticos… Cine sunteți? Nu am auzit de dumneavoastră, nimeni în Europa nu a auzit de dumneavoastră” – adresându-i-se lui Herman van Rompuy în februarie 2010.
La conducerea UKIP i-a urmat lordul Pearson of Rannoch care nu a reușit să obțină decat 3,1% din voturile exprimate la nivel național la alegerile generale.
Dezastrul a fost și mai mare decât atat. În ziua alegerilor, micul avion cu care Farage tragea un banner electoral cu UKIP s-a prăbușit. A fost scos dintre fiare cu răni grave.
După recuperare, a spus, din nou, că experiența asta l-a schimbat. ”Cred că am devenit mai ”eu” decât eram înainte. Mai fatalist. Mai convins că nu este un spectacol. Mai hotărât decat înainte. Sunt plin de hotărâre”.
”Mai hotărât decât înainte”
Farage a decis că vrea din nou la conducerea UKIP și a fost ales dupa ce lordul Paerson a demisionat. Partidul său a profitat de pe urma imigrației către Marea Britanie din țările UE, ceea ce a devenit o temă de dezbatere politică majoră pe măsură ce la UE aderau tot mai multe state din fostul Est comunist.
Farage a pus accentul pe impactul aderărilor la UE asupra migrației, referindu-se la valul de infracțiuni comise de români la Londra și la criza de pe piața imobilară și din sănătate, la școli și la slujbele pentru tineri ca fiind toate produse de politica ”ușilor deschise”. I s-au adus acuzații de rasism, pe care Farage le-a considerat nedrepte, pentru că politica partidului este de a se distanța de extrema-dreaptă – de altfel UKIP interzice înscrierea foștilor membri ai Partidului Național Britanic.
Farage a încercat ca UKIP să pară o tribună a celor nedreptățiți, nu doar a celor în vârstă, a celor ce duc o viață confortabila dar se simt alienați de schimbările sociale rapide produse de imigrație. El a vrut ca UKIP să fie tribuna muncitorilor care erau afectați de valul de imigranți și de indiferența cu care erau tratați de ”clasa politică”.
Farage s-a confruntat cu proteste masive împotriva sa, a fost nevoit să se ascundă într-un bar din Edinburgh în fața naționaliștilor scoțieni dezlănțuiți, în 2013, dar acțiunile sale s-au intensificat. La alegerile locale din 2013, partidul a obținut 140 de mandate în consilii și 25% din votul popular în circumscripțiile în care a candidat. În 2015, UKIP a obținut 161 de mandate.
Mai important, UKIP a câștigat alegerile europarlamentare, cu 27,5% din voturi.
Farage nu a mai fost la fel de energic în campania pentru alegerile generale britanice din 2015 și a vorbit despre niște dureri cumplite de spate, urmare a accidentului de avion. Partidul a luat 13% din votul popular (4 milioane de voturi), dar sistemul de reprezentare a făcut să obțină doar un singur mandat în Camera Comunelor, iar acesta nu a fost câștigat de Farage. De aceea și-a anunțat demisia din fruntea partidului în prima zi după scrutin, lăsând însă o ușă deschisă pentru reîntoarcere.
Farage se întoarce pentru a câștiga
A surprins apoi anunțând că s-a răzgândit după ce a fost ”convins” de dovezile ”covârșitoare” că membrii UKIP își doresc să rămână lider, insistând ca el să rămână pentru bătălia referendumului. A fost o decizie bună, Nigel Farage jucând un rol cheie în campania ce a urmat, cu toate că a fost ocolit de conservatorii care se aflau în aceeași tabără Brexit.
”Este foarte deschis, chiar și cei care nu împărtășesc viziunea lui cred că e un excelent orator și este plăcut să îl asculți”, Timo Soini, Partidul Finlandezilor.
Liderul UKIP a fost primul care a celebrat victoria cu un discurs emoționant, la primele ore ale dimineții, înainte să fie anunțat senzaționalul rezulotat.
Acum, după noua sa demisie, Farage, care a rupt legăturile cu o serie de colegi de-a lungul anilor, a insistat că nu se va mai întoarce și a promis să ofere sprijin oricui îi va urma la conducere.
Însă va rămâne o figură importantă în partid și a promis că în mandatul ce i-a mai rămas la Bruxelles va urmări ”ca un vultur” negocierile pentru ieșirea Marii Britanii din UE, pentru a se asigura că nu apare ”nicio slăbiciune și niciun compromis”. Și Farage a mai avertizat celelalte partide ”să aibă grijă” la alegerile generale din 2020 în caz că nu reușesc să implementeze Brexitul.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.