Povestea unui duel de la 1898

La începutul primăverii anului 1898, într-o dimineaţă mohorâtă, un bărbat între două vârste îşi prindea butonii cămăşii în faţa unei oglinzi. Mâinile îi tremurau abia văzut iar chipul avea o privire timorată. Peste numai un ceas poate îşi va pierde viaţa într-o confruntare pe care nu a dorit-o. Ce a făcut George Lahovary de a ajuns aici, căci despre el este vorba? A căutat să alerge contra rivalului său din această dimineaţă, cunoscutul politician Filipescu (tatăl lui Nicolae Filipescu), pentru a se măsura cu el pentru orice preţ? În nici un caz. Lahovary avea un presentiment nenorocit că afacerea aceasta nu putea să iasă bine. Şi ce a făcut el? A dat o declaraţie în scris, prin care propune să se facă împăcarea, recunoscînd că nu a avut nici un fel de intenţiune ca să ofenseze şi că nu a avut în vedere persoana lui Filipescu, ci a făcut numai polemică de jurnal contra politicii lui Filipescu. Lahovary nu insultase pe nimeni. Iar martorii precum Th. Văcărescu au spus alături cu Izvoranu: „Nu e insultă”. Aceştia au mai spus: „Noi, martorii d-lui Lahovary, declarăm că onoarea d-lui Filipescu nu este decum atinsă, clientul nostru mărginindu-se să-i aprecieze actele sale politice, după cum d.Filipescu apreciase mai înainte pe acelea ale d-lui Lahovary”. Filipescu i-a reproşat lui Lahovary că a trecut la liberali iar acesta i-a reproşat celui dintâi că face două politici simultan. Nimic despre onoarea persoanei sau a familiei.

Drumul către duel

George Lahovary a mai trecut o dată prin astfel de trăiri traumatizante. Îşi amintea de asta pe când trăsura îl ducea către locul legiuit duelului. Se întâmplase cu ani în urmă iar rivalul său de atunci fusese un Costa-Foru, care îl provocase cu un subiect similar. Lahovary a considerat că nu este ofensă iar mai pe urmă, Costa-Foru, după obiceiul cavalerismului şi legile onoarei, întâlneşte pe Lahovary şi îl loveşte. O, atunci s-a sfârşit, onoarea trebuia scăldată în sânge, pentru că altfel nu se putea, în această lume a dueliştilor. Lahovary a fost astfel constrâns să se bată. Norocul lui de atunci a fost că s-a bătut în câmp deschis şi a scăpat rompând continuu şi ţinându-se în gardă. Costa-Foru s-a zgâriat singur în spada lui Lahovary.

Şi apoi, cu mai bine de douăzeci de ani în urmă, în Parisul anului 1874, cine nu-şi mai aminteşte de nefericitul duel de la Fontainebleau, unde mai tinerii Ghica şi Şuţu s-au duelat cu pistolul iar primul a fost împuşcat? Statul francez însă nu tolera duelurile. Şuţu a primit patru ani de osândă, martorii lui trei ani iar martorii defunctului Ghica, doi ani. Deoarece toţi martorii au fost consideraţi complici.

În Valahia, astfel de lucruri erau tratate cu superficialitate. Trăsura s-a oprit în faţa unei săli de scrimă. Duelul se va desfăşura astfel într-un spaţiu închis, într-o sală care nu avea nici măcar 12 metri lungime. Acesta era un amănunt la care nu se aşteptase şi care lucru i-a creat disconfort. Duelul cu spada trebuie să respecte alte reguli. Codul dueliştilor spune că „terenul trebuie să aibe maximum 30 de metri. Modul de a se pune în gardă cere două picioare distanţă, ca să nu se atingă vârfurile spadelor, adversarii fiind întinşi aşezaţi; plus două picioare distanţă, să nu se atingă vârfurile spadelor. Asta ca să nu se întâmple ca din primul moment să se poată da lovituri. Apoi, când se face oprirea, fiecare luptător să aibă grija să rompeze cu un pas, căci amândoi se pot foarte bine să se atace. Îndată ce s-a oprit lupta, trebuie să te opreşti şi să te retragi cu un pas şi să stai în gardă. În consecinţă, trebuie doi metri cel puţin de fiecare, va să zică patru metri la amîndoi combatanţii”.

Duelul

George Lahovary, intrând în sala de scrimă, a rămas stupefiat. Nimic din codul dueliştilor nu se putea respecta! Sala întreagă era de 12 metri lungime, avea de o parte o sobă şi avea paralele de cealaltă; deci, la spatele fiecăruia nu erau nici patru metri. Prin urmare, într-o sală de scrimă de 12 metri, nu se poate, nu trebuie să se facă un duel! Se hotărâse iniţial ca duelul să aibă loc în manej, apoi s-a ales sala de gimnastică, care avea 30 de metri. S-a opinat însă în cele din urmă că era prea frig, şi prin urmare au ales sala de scrimă, care avea o sobă, dar care era cu mult mai mică! Trebuiau să se lase la spatele omului 10 sau 15 metri. Să se lase aşadar spaţiu destul pentru retragere.

Cei doi au luat poziţia de luptă. Prima repriză nu a ţinut mai mult de 30 de secunde. Lahovary s-a retras atât de mult încât mai avea un metru şi jumătate până să ajungă la zid. Atunci martorii au întrerupt lupta. Au fost puşi din nou în gardă în locul unde a început lupta, Lahovary redobândind terenul pierdut în faţa lui Filipescu. A început a doua repriză, care a durat foarte puţin. La primul angajament lupta a fost isprăvită, lovitura fiind instantanee. Lovitură mortală. În prima repriză, Filipescu a urmărit tot timpul braţul lui Lahovary, dar nu a putut să-l atingă şi atunci Lahovary, dorind să riposteze, în minutul acela s-a întâmplat nenorocirea.

După duel

În primul moment care a urmat duelului, ieşise zvon că spada a fost îndoită în lovitura dată. Primele persoane care au văzut spada în starea în care era, cu vârful îndoit pe 20-30 cm, au spus că lovitura a fost dată cu atâta furie că s-a îndoit în corpul victimei. Deşi s-a stabilit apoi prin expertiză medico-legală că alta a fost cauza unei asemenea îndoiri a spadei, lovitura a fost dată aşa cum nu e cu putinţă să fie dată pe un teren deschis şi în alte împrejurări. „Două degete de fier îi ajunge adversarului, dacă ai putut să-l atingi” – spune codul dueliştilor. Aici, Filipescu a putut să împlânte în corpul lui Lahovary 20 de cm de fier şi aceasta pentru că lupta a avut loc în sala de scrimă, unde luptătorii erau dispuşi să se fandeze à fond, cum se spune în termeni tehnici. La procesul care a urmat în iunie 1898, procurorul general Ştefan Stătescu a confirmat: „Puteau ei să facă o astfel de fandare într-un câmp deschis? Putea lovitura să ajungă într-o aşa profunzime? Nu. Aşadar, Filipescu a trebuit să aibă putinţa ca să sară în primul moment. Ce furie de atac şi ce siguranţă de teren a trebuit să aibă Filipescu ca să facă acest salt, căci salt e în realitate, şi, cu toată romparea lui Lahovary, să intre cu arma în corpul adversarului său 20 de centimetri. Aceasta dovedeşte că acuzaţia adusă martorilor, în ceea ce priveşte sala de scrimă, e adevărata cauză a nenorocirei întâmplate. Martorii nu trebuiau să autorizeze acest duel; ei au produs, deci, această împrejurare şi lor trebuie să li se impute faptul petrecut”.

* Povestea pe larg a duelului este cuprinsă în Rechizitoriul procurorului general Ştefan Stătescu asupra duelului Filipescu-Lahovary înaintea Curţei de Apel din Bucuresci, Tipografia L’indépendance Roumanie, Bucuresci, 1898. (Arhiva I.N.M.L. „Dr.Mina Minovici”)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.