Predoiu: „Punem câinii pe ei”

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu le solicită premierului Victor Ponta și ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, să elaboreze rapid un program de ajustare a cheltuielilor în administrație și de reformă a companiilor cu capital de stat, spunând că altfel „pune câinii pe ei”.

„Îi cer public domnului Ponta și domnului Teodorovici să înceapă rapid să elaboreze un program de ajustare a cheltuielilor publice în administrație. Dânșii au spus că pot face aplicabil Codul fiscal ajustând cheltuielile. Vrem să vedem și noi acest program. Este obligația Guvernului. De asemenea, îi cer domnului Ponta să prezinte rapid un plan de reformă, de privatizare, de restructurare, de listare la bursă a companiilor cu capital de stat. A făcut praf companiile de stat, le-a lăsat căpușate, înglobate în datorii, cu probleme sociale nerezolvate. Acolo este o gaură neagră a economiei naționale. Altfel, punem câinii pe ei, că acum avem câini”, a spus Predoiu, într-o conferință de presă, după o întâlnire a liberalilor la Gura Humorului.

De unde are Predoiu câine

Cătălin Predoiu și-a serbat ziua de naștere într-un restaurant la Gura Humorului înainte de întâlnirile de sâmbătă, primind cadou din partea colegilor câine.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.