Profesorul Corvin Lupu către Aurel I. Rogojan

Precizarea redacţiei

Istoria României şi mai ales evenimentele din decembrie 1989 continuă să fie privite în cele mai neaşteptate moduri. De la pasiune la umor, de la idioţenie la dorinţă de adevăr, de la perspective exagerate la ipoteze trăsnite, toate se întâlnesc pe rafturile librăriilor şi coabitează în linişte. Ultima carte a unui profesor din Sibiu susţine ideea că Nicolae Ceauşescu a fost trădat de Securitate. Ceea ce nu-i exclus, mai ales că demonstraţiile contrare nu lămuresc lucrurile pe deplin. Aberant mi se pare faptul că în această ciudată perspectivă se invocă şi ideea că Nicolae Ceauşescu ar fi trebuit să fie apărat de Securitate chiar şi împotriva mulţimilor dezlănţuite. Mai mult, profesorul Corvin Lupu îl acuză pe generalul Iulian Vlad că n-a distrus arhiva Securităţii, ba, dimpotrivă, a dat un ordin care a interzis distrugerea oricărui document. Profesorul sibian invocă obligaţia generalului de a distruge arhiva Securităţii, fără a putea invoca un articol şi un număr de lege care să prevadă aşa ceva. În ciuda acestor puncte de vedere discutabile, noi publicăm scrisoarea primită (căci drept la replică nu prea este) cu sentimentul că se naşte o polemică din care adevărul istoric ar putea ieşi doar câştigat.

Cornel Nistorescu

Da, domnule general Aurel Rogojan, conducerea Securității a trădat legislația statului român și ordinele primite, contribuind decisiv la lovitura de stat din decembrie 1989

– Scrisoare deschisă adresată domnului gl. bg. (r) Aurel Rogojan –

Publicarea cărții mele Trădarea Securității în decembrie 1989, București, Editura Elion, 2015, a declanșat nu numai reflecții și dialoguri academice, dar și furia nestăpânită a unor actori ai tragicelor evenimente din decembrie 1989. Unii vorbesc, alții scriu. În rândurile de față doresc să vă mulțumesc, d-le gl. bg. (r) Aurel Rogojan pentru articolul/recenzie Generalul Iulian Vlad erou sau trădător? – Note de lectură, în care combateți cartea amintită, pe autorul ei și pe editor, dl. prof. univ. dr. gl. bg. S.R.I. (r) Cristian Troncotă. Am citit cu nerăbdare textul, întrucât dumneavoastră ați fost director adjunct al Serviciului Secretariat și Juridic al D.S.S., transferat în poziția de șef de cabinet al gl. Iulian Vlad, poziție pe care ați deținut-o timp de 12 ani, fiind astfel unul dintre puținii oameni de la vârful Securității care cunoștea ansamblul problematicii de securitate și unele dintre secretele din jurul lor. Tot ce intra și tot ce ieșea, cu puține excepții, trecea pe la dumneavoastră. Majoritatea ofițerilor operativi nu aveau acces la ansamblul problemelor și nu puteau emite judecăți de valoare analitice și sintetice. Astfel, pe dumneavoastră vă consider o persoană care ar fi putut să aibă, dacă ar fi existat, vreo „armă secretă” cu care să contrazică punctual ideile fundamentale ale cărții mele. Nu a fost așa. În articolul publicat v-ați referit doar la detalii ale cărții, iar privitor la fondul trădării Securității, n-ați avut argumente credibile, ceea ce mă bucură, în sensul că dacă nici dumneavoastră nu aveți argumente solide, de fond, înseamnă că, într-adevăr, ca autor, pot să fiu mulțumit. Asta nu înseamnă că, în calitate de cercetător, nu accept alte puncte de vedere, nu aștept lucrări în care, pe baza altor probatorii, anumite componente ale cărții mele să fie nuanțate, precizate mai corect decât am făcut-o eu, astfel ca adevărul, ascuns cu atâta grijă, determinare și îndârjire de conspiratorii și puciștii/trădătorii din decembrie 1989 să fie mereu mai limpede, mai clar și să poată să se constituie și în capitole elocvente de istoria României, cât și în lecții foarte utile, atât pentru viitorii ofițeri ai României, de toate armele, cât și pentru opinia publică.

Observațiile pe care le faceți, chiar de ordin secundar fiind, vor sta în atenția mea pentru ediția a II-a a cărții, când voi încerca să fac și mai clare și mai argumentate pasajele pe care le învederează domnia voastră. Încă o dată mulțumiri, pentru acest sprijin. Dar cititorii nu vor înțelege mai nimic din disputa noastră. Pentru a judeca, trebuie citită cartea.

Pe de altă parte, textul dumneavoastră este plin de invective și jigniri, atât la adresa mea, cât și a editorului cărții, dl. prof. univ. dr. gl. bg. S.R.I. (r) Cristian Troncotă. L-ați împroșcat și pe editor, ca să nu mai îndrăznească cineva să scrie ceva care să deranjeze aripa trădătoare din fosta Securitate. Subsemnatul am fost declarat mincinos, lipsit de „cultură politică” și de „viziune democratică”, neinformat, neserios, incompetent, necredibil, lipsit de bună-credinţă, ignorant, aflat în impardonabilă eroare, perseverând în minciună, proferând acuzaţii calomnioase, făcând afirmații false, abandonînd deontologia elementară a cercetătorului, executant cu mult zel al unor „ordine de cercetare”(?), în cadrul cărora nu figura și promovarea adevărului, manipulator al citărilor, contrafăcător al argumentelor, lipsit de respect față de adevăr, emițător de raționamente cinico-criminale, promovator al inexactității de nume, date, locuri și fapte, promovator de contradicții analitice de logică elementară, precar documentat, promovator al jumătăților de adevăr combinate cu minciuna sfruntată și cu fabulații patologice, promovator tendențios al folosirii surselor bibliografice, promovator de confuzii și premise false, deținător al unei imaginații slobode, proliferator de scorneli personale, promovator al minciunii absolute, promovator de aserțiuni fals-tendențioase, incapabil de a citi și înțelege corect un text cât se poate de clar, filolog improvizat în istoric și, în final, abandonator al deontologiei cercetării istorice. În mod peiorativ și repetat m-ați numit „filologul-istoric”, sau „filologul improvizat în istoric”. Stop! Opriți-vă, d-le Rogojan! M-ați „binecuvântat” cu 32 (treizecișidouă) de expresii denigratoare, peiorative, insulte grave. Nu am să vă răspund la ele, de data aceasta, ci vă spun doar că ați intrat în casa foarte onorabilă a publicației „Cotidianul”, cu bocancii murdari de noroiul din acea parte a ogradei fostei Securități unde au sălășuit trădătorii.

Părerile pe care le emanați, nu au nimic în comun cu legislația timpului, iar dumneavoastră sunteți jurist și le ignorați voit, afirmând acest lucru explicit și prezentându-l ca pe ceva pozitiv! Ați fixat în articol doar unele detalii dintr-un ansamblu, a cărei coloană vertebrală este neatinsă de vreun argument solid. Neavând argumente istorice, juridice și militare, apelați la arsenalul propagandei politice (voința poporului care nu l-a mai vrut pe dictator, nelegitimitatea dictatorului pe considerente subiective, democrație, bla, bla). Asta-i știința dumneavoastră, domnule general, transformat în cadru didactic de conjunctură (fără doctorat și concursuri profesionale de substanță) în ultima parte a carierei? Faceți doar contraziceri, însoțite de invective. Lipsa de contra-argumente de fond, încercați să o compensați prin bădărăniile repetate cu care asaltați autorul și pe editor. Dintre numeroasele probleme de fond pe care le ridică această carte, dumneavoastră vă opriți la una singură, restul fiind, cum am mai spus, detalii și două erori de nume, ca și o virgulă greșită, căreia îi dați o foarte mare importanță, uitând că această editură are și corectori, care pot și ei greși, ca și autorul, ca și oricare om care scrie exclusiv la laptop și mai scapă litere sau semne de punctuație în text. În schimb, textul dumneavoastră conține mai multe greșeli gramaticale, de scris și de punctuație.

La un moment dat afirmați: „Filologul istoric citează Constituția, Codul penal și regulamentele militare, fără să realizeze că România era prinsă în iureșul mișcării forțate a roții istoriei, care venea ca un tăvălug nimicitor peste tot ce ar fi însemnat chiar și schițarea cea mai anemică a vreunei împotriviri… Istoria este plină de exemplele trădărilor din necesitate istorică, arătându-ne, fără putință de tăgadă, că eroii unora sunt trădătorii altora. Așadar, depinde de care parte a graniței, fragile și uneori greu perceptibile, dintre eroism și trădare, s-a situat Corvin Lupu când a judecat faptele și, în primul rând, în ce grilă axiologică le-a interpretat…”

Reproducând cuvintele d-lui gl. Iulian Vlad, arătați: „Nu mai ieşiţi din sediu, ca să nu se pună pe seama voastră provocările lor. Şi să nu-l pună păcatul pe careva, dacă trebuie neapărat să iasă, să aibă arma asupra sa. Asta v-am spus-o de la început”.

Tot dumneavoastră afirmați: „În situația creată, dacă Securitatea ar fi fost identificată în stradă, se găsea imediat cine să aprindă fitilul și să detoneze bomba amorsată a tulburărilor care să justifice intervenția militară străină, în format, de această dată, convențional”.

Din acest grup de pasaje, care sunt colosale, de-a dreptul monstruoase în adâncul înțelesului lor, dumneavoastră confirmați în totalitate trădarea capilor Securității, în special a d-lui gl. Vlad. Deci recunoașteți că s-a trădat, doar că s-a trădat din necesitate istorică! Este un mare pas înainte! Este meritul cărții mele că v-a determinat să faceți acest prim (pentru dumneavoastră și cei pe care-i reprezentați) pas spre adevăr. Ați făcut ceea ce este mai greu: ați spart gheața. Pe de altă parte, conceptul de „trădare din necesitate istorică”, pe care îl introduceți, este o prostie colosală. Cred că nici nu vă dați seama ce ați debitat. Dumneavoastră, cel care, în finalul textului mizerabil pe care l-ați emanat, puneți la îndoială meritele mele academice… Domnule general, dumneavoastră sunteți produsul puterii care emana din biroul de lângă cel al dumneavoastră și atât! Și nimic mai mult. N-am să vă spun că ați ajuns profesor la apelul de seară, ci că eu vă recunosc merite profesionale și valoarea unor analize pe care le-am citit în lucrări ale dumneavoastră. Unele chiar mi-au plăcut și, cunoscându-l foarte bine pe dl. gl. Vlad, știu că nu vă ținea lângă domnia sa 12 ani, dacă nu erați bun. Dar să nu vă credeți acum și istoric capabil să dea lecții. Eventual, continuați să dați lecții de bădărănie. Dar, cu recenzia aceasta, scrisă sub imboldul fostului dumneavoastră șef și mentor, orbit de furia ieșirii la lumină a adevărurilor pe care unii șefi ai Securității le-au crezut îngropate definitiv, ați emanat un text cu care vă compromiteți. Dar, oricum, pentru dl. gl. Vlad dumneavoastră vă puteți și compromite. În spatele dânsului ați avut România la picioare, ați devenit foarte cunoscut în toată țara, ați ajuns general în S.R.I. și, în final, ați ajuns și cadru didactic la A.N.I., recomandat tot de dl. gl. Vlad. Revenind la „trădarea din necesitate istorică”, afirm cu tărie că trădarea este una singură, este cel mai infect act pe care îl poate comite un militar și nu are circumstanțe naționale, sociale, militare, informative, sau de altă natură. Toți trădătorii caută argumente în afara legilor și în afara științei istorice, pentru a-și justifica actele reprobabile. Oare, domnule Rogojan, în viziunea dumneavoastră tulburată și descongestionată de ură, „trădarea din necesitate istorică” include și „crimele din necesitate istorică”? Unde vreți să ajungeți pe acest drum, al manipulării ordinare a opiniei publice neavizate și transformând trădările (care au fost însoțite de crime) în „necesități istorice”? Asta i-ați învățat și pe viitorii ofițeri de informații la A.N.I.? Sunt curios ce părere au ofițerii de protecție ai instituției și comandantul (rectorul). Vă scriu toate acestea, nu pentru că vreau să vă dau niște lecții pe care dumneavoastră cred că le cunoașteți, dar pentru că dumneavoastră aveți în spate toată echipa de trădători și ați fost ales ca cel mai bun om al lor care mă poate combate pe mine și cartea mea. Am cunoștință despre unele dintre lungile discuții pe marginea combaterii și blocării cărții mele. Fiecare cuvânt, chiar și invectivele dumneavoastră neacademice, care vă pun la îndoială poziția academică, putând fi atribuite unui profesor cu bocanci murdari, cum am mai spus, sunt utile, pentru că în viitor tot mai mulți cercetători vor coborî în adâncurile evenimentelor și fenomenelor politico-militaro-informative din decembrie 1989. Va veni timpul când frica, îngrozitoarea frică, cea care a blocat ieșirea la lumină a adevărurilor crude din decembrie 1989, va fi înfrântă și atunci rândurile dumneavoastră și ale mele vor putea să inspire și alți cercetători. Oricum, înaintea mea cu cercetările istoriei Securității se găsește dl. prof. univ. dr. gl. bg. S.R.I. Cristian Troncotă, cel pe care dumneavoastră îl batjocoriți la modul ordinar în textul-recenzie despre care scriu eu acum. Indiferent ce spuneți dumneavoastră, supărat că a publicat cărțile „Torționarii”, „Duplicitarii” și a editat cartea mea „Trădarea Securității…”, domnia sa rămâne acel pater familias al cercetătorilor istoriei serviciilor secrete din România.

Deci, domnule Rogojan, la greu, Securitatea nu trebuia să facă nimic, pentru ca să nu se „amorseze vreo bombă”?! Este teribil ce debitați. Mai departe, reproduceți cuvintele gl. Iulian Vlad prin care le atrage atenția subordonaților să nu cumva să acționeze!!! Păi de aceea ați fost plătiți și răsplătiți, domnule general? Pentru această atitudine ați avut 45 de ani toate privilegiile în societate? Ca să nu faceți nimic, de frică, în cele mai grele momente pentru țară?! Ce Securitate ați fost? Acea Securitate care a ales ca, în unele din cele mai grele situații pentru țară, din întreaga ei istorie, să nu-și facă datoria conform legilor, regulamentelor și ordinelor, este bine că a fost desființată. Din acest punct de vedere, nici nu mai merita să existe în acea formă în care domina predispoziția totală de abandonare/trădare a obligațiilor legale și militare. Este foarte păcat de miile, de zecile de mii de ofițeri de securitate din întreaga țară care, timp de aproape jumătate de secol au luptat să apere țara și valorile ei, au contribuit la regimul dictaturii economice de dezvoltare, au blocat jefuitorii de țară și au apărat climatul necesar dezvoltării în toate domeniile de activitate, au adus în țară informații prețioase, au adus tehnologie etc. Aceștia au fost și ei trădați și umiliți de atitudinea comandanților Securității. Tangențial, am scris și despre aceste lucruri, în altă carte. De altfel, dl. gl. Vlad își aduce aminte când a participat la Băneasa la o întâlnire de mulți ani de la absolvirea unei promoții, din perioada în care dânsul comanda Școala de Ofițeri a M.I. În timpul întâlnirii, un ofițer de securitate i-a strigat: „Trădătorule!” Dl. general a plecat…

Susțineți că eroii unora sunt trădătorii altora, ceea ce am afirmat și eu în această carte. În acest sens, îl citați pe președintele Italiei, Francesco Cossiga, care aflând că forțele de ordine au fost oprite de gl. Iulian Vlad să aplice legea și să restabilească ordinea publică, a spus că trebuie să-i fie ridicată o statuie generalului Iulian Vlad. Este corect, domnule Rogojan, dl. gl. Vlad este eroul străinătății, la a cărei acțiune împotriva României ceaușiste s-a racordat, străinătate care a putut, în urma loviturii de stat, să acapareze România, să o transforme (în două decenii) într-o colonie și să o jefuiască sistematic, ceea ce s-a întâmplat deja și mai este încă în curs. Este evident că statelor străine care ne-au agresat, în decembrie 1989 și ne-au învins, cu ajutorul trădătorilor din Armată, din Securitate și din Partidul Comunist, nu le-a convenit perioada anterioară loviturii de stat. Deci, da, dl. gl. Vlad este eroul lui Cossiga și a multor altor șefi de state străine. Era de preferat o Românie atacată și cucerită cu tancurile sovietice, ca Cehoslovacia în 1968, decât cucerită prin tădarea militarilor români. Atunci poporul român ar fi înțeles că miza celor care spuneau că ne ajută să promovăm democrația, libertățile, umanismul, Europa unită etc., este acapararea României. Poate, atunci, poporul român nu ar fi fost atât de neatent și nici nu s-ar fi mai lăsat manipulat atât de ușor, așa cum face și grupul de foști comandanți ai fostei Securități pe care îl reprezentați. Unul din exemplele de manipulare este și negarea cu vehemență, chiar violent, a unor adevăruri coagulate și deja probate.

La un moment dat, în text, afirmați: „Corvin Lupu este, ori naiv, ori intoxicat de releele de manipulare a (sic!) unor servicii care i-au plantat surse de dezinformare, pentru a-i orienta cercetarea şi a-l compromite.” Deci, eu sunt ținta compromiterii de către serviciile secrete, nu conducerea Securității și gl. Iulian Vlad! Ulterior, scrieți că nu doriți să spuneți ce serviciu de informații (aripă de serviciu?) mă manipulează pe mine. Poate că mă și plătește. Poate că sunt ofițer (acoperit?) și nu știți dumneavoastră și eu nu am voie să spun. Poate că am fost în trecut și acum sunt doar un pensionar, ca dumneavoastră. Poate că sunt doar turnător și nimic altceva… Ca să evitați asemenea nedumeriri ale cititorilor, ar fi fost deontologic să spuneți de ce structură aparțin, cine mă manipulează și cine mi-a comandat să scriu această carte. S.R.I.-ul? S.I.E.? D.G.I.A.? U.M. 0215? U.M. 0865? Cine? Sau poate vreun serviciu străin. Văd că pe dl. prof. univ. dr. Viorel Roman de la Universitatea din Bremen, pe care îl cunosc personal de mulți ani, am fost cu dânsul și la Buenos Aires, l-ați deconspirat ca aparținând de B.N.D., ceea ce nu este deontologic. Apropos de lipsa deontologiei pe care mi-o reproșați mie, iar dumneavoastră, ofițer de informații, deconspirați agenții unor servicii în fața opiniei publice! De ce nu le spuneți cititorilor, cărui serviciu aparțin, ca să scape de suspense? Nu, domnule general, nu este decât o intoxicare „securistică” a dumneavoastră! Nu mai ține cu asemenea manevre! Încercați să vă remodelați, chiar și la această vârstă. Lăsați denigrarea celor care scriu ceea ce nu vă convine și scrieți dumneavoastră în continuare, chiar dacă nu sunteți istoric, ceea ce eu sunt, în primul rând (filolog sunt în al doilea rând), astfel ca istoriografia să poată să ia de la fiecare ceea ce este bun, să confrunte toate variantele și argumentele și să consolideze numitorul comun al cercetărilor, adică ceea ce merită cu adevărat reținut. Nu mai încercați să impuneți teze false prin forță și agresând verbal pe cei care scriu ceea ce nu vă convine, dumneavoastră sau fostului dumneavoastră șef!

Privitor la neactivarea de către dl. gl. Iulian Vlad a rețelei „S”, despre care am scris în carte, atâta cât am putut scrie acuma, ați prezentat un film ireal, bun „pentru adormit sugarii”. Imaginea falsă pe care o creați, prezentându-l pe dl. gl. Vlad interesându-se la dumneavoastră și la alți subordonați despre atribuțiile speciale care erau în directa domniei sale competențe este nedigerabilă. Să afirmați că gl. Vlad nu știa de Rețeaua „S” și vă întreba pe dumneavoastră dacă există așa ceva, este o jignire pe care ne-o aduceți tuturor celor care cunoaștem o parte din istoria Securității, un atentat la minima noastră inteligență și o dovadă că dumneavoastră sunteți mincinosul. Nu-i mințiți chiar pe toți. Dacă nu puteți fără minciună, mințiți-i doar pe cei care nu au habar. Ceilalți nu vă vor crede și vă vor judeca, inclusiv după ce veți trece dincolo de viață. Ceea ce scrieți, rămâne. Nu vă gândiți? Dacă am făcut și eu parte din Rețeaua „S” și cunosc problematica din interior? Nu le știați nici dumneavoastră pe toate. Îi puteați știi doar pe șefii de rețea, dacă v-ați fi băgat năsucul în hârtiile d-lui gl. Vlad, inclusiv unde nu vă „fierbea oala”, dar pe ceilalți nouă din rețea, nu îi știați. Da, domnule Rogojan, gl. Milea a activat Rețeaua „R”, conform regulamentului, iar dl. gl. Vlad nu a activat Rețeaua „S”, pentru că a încălcat regulamentul rețelei. Dumneavoastră infirmați și mințiți în continuare, dar nu mai puteți ascunde pe fond adevărul despre trădarea șefilor Securității.

Și încă ceva. Șefii de state, în întâlniri directe sau prin mesageri își oferă adeseori informații unii altora. Gheorghiu-Dej i-a spus adeseori lui Drăghici ceea ce a aflat de la alți șefi de stat. Ceaușescu nu spunea dintr-un motiv cert: nu avea încredere în Securitate, care acționa în direcția înlăturării lui de la putere. Acest adevăr nu mai poate fi negat decât cu rea-credință. Faptul că șefii Securității acționau duplicitar și mimau devotament, nu schimbă fondul problemei.

Textul pe care l-ați publicat are și menirea de a descuraja eventuale demersuri viitoare de același fel ale mele, sau ale altor cercetători, inclusiv ale domnului profesor Troncotă. Are menirea și de a descuraja editurile să mai publice lucrări care nu convin șefilor fostei Securități? Cine are curajul să se pună cu ei? Dar, pe de altă parte, este o iluzie să credem că adevărul istoric va fi și în continuare împiedicat să iasă la lumină, de către acești cerberi ai omertei, între care și dumneavoastră, domnule Rogojan. Știind multe și citind cartea mea, printre rânduri, v-ați dat seama că dacă știu unele dintre lucrurile pe care le-am scris în carte, știu și altele. Așa cum în precedenta carte, România în decembrie 1989. De la revolta populară la lovitura de stat, Sibiu, Editura Techno Media, 2010, nu am scris unele lucruri pe care le-am publicat doar acuma, tot așa mai sunt altele, care ar putea fi publicate într-o viitoare carte.

Cât despre „cumetriile” dintre mine și dl. general Troncotă, la care faceți referire, nu au existat și nu există. D-lui Troncotă nu i-am făcut nici un favor, ci i-am recunoscut, ca fost șef al unor structuri academice, niște merite, de aceea l-am angajat ca asociat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, unde este actualmente titular. Dacă o colaborare corectă, până în prezent, înseamnă „cumetrii”, atunci, da, avem „cumetrii”. Prezența mea în Consiliul Științific al publicației „Vitralii-lumini și umbre”- Revista veteranilor din serviciile române de informații, nu se datorează d-lui prof. Troncotă, ci propunerii d-lui general Iulian Vlad, acceptată de dl. director Filip Teodorescu și, desigur, de finanțator, respectiv de S.R.I. Deci, din nou, nu sunteți foarte informat. În ultima vreme nu am mai publicat, pentru că mi s-a cerut să-mi modific textele și să ascund anumite umbre din istoria Securității, ceea ce nu am acceptat și prefer să fiu scos, decât să semnez lucruri neadevărate. Eu nu am cerut o poziție de onoare la „Vitralii” și nu mi-am oferit serviciile, ci am fost rugat.

Fiindcă și eu mă pricep la informații, nu numai la istorie, știu de ce îl ponegriți în halul acesta pe dl. prof. Troncotă. Știu și de ce l-ați reclamat fără temei la unul dintre foștii directori ai S.R.I. Faptul că nu ați avut temei a fost stabilit de o comisie numeroasă de anchetă, numită prin ordin al directorului, care a constatat că reclamația dumneavoastră a fost calomnioasă.

Din alt punct de vedere, este frumos, domnule gl. Rogojan, că îi luați apărarea d-lui general Vlad. Și eu l-am menajat ani de zile, mai ales după ce s-a îmbolnăvit d-na Ana Vlad, Dumnezeu s-o odihnească. Dar, alegând să cercetez istoria contemporană și recentă și fiind o persoană care, prin natura poziției în societate, am cunoscut mulți oameni importanți, sunt în această situație de a considera că profesia este pe primul loc, iar ocolind zonele dureroase ale istoriei, și menajând cunoscuții/amicii/prietenii, nu pot să fac nimic.

Adevărul supărării dumneavoastră, domnule Rogojan, ca și al altor persoane implicate în marea trădare din decembrie 1989, este că, scriind această carte, am ridicat o lespede sub care fuseseră ascunse fapte mizerabile și unii dintre vinovații de trădare, pe care dumneavoastră îi apărați acum, inclusiv prin vechea metodă securistă de împroșcare cu noroi a celor care spun ceea ce nu vă convine și prin alte măsuri specifice. Ați scris că unele edituri au refuzat publicarea cărții mele. Da, de frica dumneavoastră! Ați băgat frica în români atât de tare încât le este frică de securiști și după un sfert de secol. Acesta este adevărul. Ei nu știu că, acuma, sunteți inofensivi ca niște gâze.

Toți cei care sunt cercetători autentici, ca și cei din interiorul sistemului informativ, știu că eu am dreptate și am scris adevărul în cărțile mele, iar contrazicerile dumneavoastră sunt „fumigene” pentru opinia publică. Opriți-vă, pentru că românii au fost bulversați 25 de ani de aceste manipulări!

Este cert că adevărul supără, nu minciunile. Ați citit cartea mea scrâșnind din dinți, ca și alte cadre de comandă din fosta Securitate care se simt afectate și ați scris recenzia mea tulburat și cu toate angoasele nemulțumirilor dumneavoastră post-decembriste, reactivate. Dacă scriam minciuni, nu se supăra nimeni pe mine. Cei care spun adevărul au puțini prieteni și mulți dușmani…

Cititorii nu vor înțelege mai nimic din disputa noastră. Pentru a judeca, trebuie citită cartea.

Prof. Univ. Dr. Corvin Lupu

P.S.

1) Nu toate informațiile dumneavoastră despre mine și familia mea sunt corecte. Aveți scuza că pe vremea Ceaușeștilor, când dumneavoastră erați foarte aproape de vârf, eu eram doar un om de rând, cu dosar de cadre foarte prost. Dl. gl. Vlad nu l-a cunoscut niciodată personal pe tatăl meu, pentru că nu le-am făcut cunoștință. Dl. Vlad a vorbit doar telefonic, de mai multe ori, cu mama mea. Când ne-am cunoscut, dl. g-ral Vlad m-a căutat pe mine, nu eu pe domnia sa.

2) Dacă dumneavoastră ați scris acele mizerii despre mine, doresc să vă spun că șeful dumneavoastră are o părere foarte bună despre profesionalismul meu. Cu ocazia unei întâlniri a absolvenților unei clase de ofițeri de miliție, din vremea când dl. gl. Vlad era comandant, un colonel de miliție de la Sibiu, Remus Comănici, fost adjunct al șefului Poliției, l-a întrebat pe dl. general ce părere are despre istoricul Corvin Lupu. Dl. Iulian Vlad a răspuns : „Este un mare istoric !” Eu nu mă cred un mare istoric, dar știu un lucru: am scris cartea cu bună-credință față de cititori și față de profesiunea mea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.